Când era de vârsta mea, bunica mergea la hore în fiecare duminică, proaspăt măritată, zglobie și cu flori în păr. Mama era membra unei organizații revoluționare a tineretului sovietic și purta…

A trecut și anul acesta și nu s-a întâmplat nimic.
Poate că-n iarna asta, care n-a trecut încă,
Poate că primăvara va fi mai îndurătoare
Ori poare că vara sau toamna.

Pe lista oraşelor în care am lăsat o parte din mine, Salzburgul ocupă un loc de frunte. Oraşul acesta seamănă mai mult cu un muşuroi de furnici, şi nu cu un boţ de sare, după cum s-ar deduce din numele său.

Într-o perioadă în care relaţiile familiale se menţin prin skype şi învăţământul academic este accesibil oricui, am putea oare vorbi de o educaţie sănătoasă?

Toţi profesorii care mi l-au predat pe Eminescu mi-au spus că acesta s-a inspirat din Schopenhauer, unul dintre cei mai pesimişti filozofi. Ţinând cont de sensul cuvântului pesimism…

sihastru
lumea îmi închide uşa
de fiecare dată când vreau să intru,
pământul mi-e sprijin genunchilor,
iar din ochi îmi ies
întrebări, regrete şi doruri.

Braşov – exerciţiu de memorie
cândva mă chema gică
purtam gradele din armată pe umerii laţi
mă trezeam la cinci
îmbrăcam uniforma şi făceam patul.

În camera mea, sub birou, se găseşte o cutie mare, doldora de – cum scrie pe spatele fotografiilor de prin ’70 ale părinţilor mei – „obstacole în calea uitării”.

Deseori m-am prins asupra gândului ca nu pot tolera faptele celor răi. Dar meditând asupra răutăţii lor, îmi dădeam seama că simt, de fapt, pentru ei doar milă. Era o milă deznădăjduită, fără fir de speranţă.

Nu se mai gândeşte la lucruri frumoase. A încetat să se mai simtă viu. S-a deşteptat pe la 18:00 de mirosul prea insistent al crinilor. De trei zile stăteau neclintiţi în vază.

Ceaţa
Degetele mi-au îngheţat pe zăvorul
şubrezit de vreme şi
împietrită de groază,
m-am întors

Până dincolo de absurd
Încă o dimineaţă
în care trebuie
să mă suport,
să-mi ignor propria fiinţă,
ca să pot trăi.