Cei răi (nu) pot fi frumoşi

Laura Caraganev
cl. a IX-a, LT „Mircea Eliade”, Nisporeni
Premiul I, secţiunea „Eseu – elevi de gimnaziu”

Motto:

Suferi de pe urma nedreptăţii unui om rău?
Iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi oameni răi!
Sfântul Augustin

Deseori m-am prins asupra gândului ca nu pot tolera faptele celor răi. Dar meditând asupra răutăţii lor, îmi dădeam seama că simt, de fapt, pentru ei doar milă. Era o milă deznădăjduită, fără fir de speranţă. Ce-i poate bucura pe aceşti oameni? Nimic! Vă imaginaţi câtă deşertăciune e în ei… Cât de mult pierd ei, pentru că nu se bucură ca şi cei buni pentru un bine făcut, fără a primi o recompensă în schimb. Când, de fapt, recompensa este chiar lumina de bucurie şi mulţumirea din ochii celui necăjit. Într-o zi mă grăbeam la cursul de limba franceză, eram în întârziere, aveam multe responsabilităţi, fiecare minut mi se părea o clipă rapidă, dar în cale îmi ieşise un băieţel care avea nevoie de ajutorul meu, îşi scăpase ghiozdanul într-un şanţ adânc de la nişte lucrări de construcţie. Şi în acel moment mi-am dat seama că dacă nu-l ajut eu, nimeni nu o va face. Le-am lăsat pe toate la o parte ca să-l scot din necaz: l-am ajutat să coboare în şanţ, l-am ridicat de acolo, fiind amândoi murdari, necăjiţi, dar cu ghiozdanul la noi, satisfăcuţi şi fericiţi, de parcă am reuşit o misiune importantă. În asemenea momente faci tot ce-ţi stă în puteri, mai mult decât ai face pentru tine şi la urmă vine un sentiment atât de profund, încât îţi împle toată fiinţa. Şi nu te mai grăbeşti nicăieri, şi nu mai există acele necazuri apăsătoare, şi rămâne numai Ea — Satisfacţia de a te simţi Om. Om frumos, plin de iubire, de pace, de bunătate! Eşti atât de împăcat, încât toţi din jur ţi se par prieteni buni. Atunci vrei să faci iarăşi şi iarăşi bine. Oare nu aşa e fericirea? Sau frumuseţea? Când o lumină interioară inundă toată fiinţa ta. Cum trăiesc cei răi în întuneric, atunci când vor să-şi vadă esenţa fiinţei? Cred că ei nici nu ştiu că există acea lumină şi nu o caută. Ei îşi privesc doar imaginea exterioară în oglindă. Oare ce văd? Un monstru? Cu ochi frumoşi şi reci, cu buze pline fără culoare, cu pielea fină, dar fără de viaţă? Cum sunt cei răi oare, cum îi vede lumea din jur? Frumoşi? Urâţi? Poartă ei oare o mască atunci când nu fac rău? Pentru că în momentul când îl fac, exteriorul dă la iveală adevărata lor natură. Şi martorii îi descoperă şi mai târziu nu-i văd decât aşa cum sunt — nişte monştri. Am fost şi eu martora unei scene malefice: un bărbat (vecin de scară) a ucis nişte căţeluşi cu un ciomag ascuţit, doar pentru că îi ieşeau în cale când cobora scările. Erau inocenţi, îl credeau bun şi îl salutau în felul acesta. Dar i-a costat viaţa. Erau ai prietenei mele, care după incident şi-a revenit greu. Îl urăşte pe acel om. Nu-l salută. Cred chiar că îi vrea şi lui răul. Dacă ar putea, l-ar pedepsi într-un fel crud. Am sesizat aceasta din vorbele ei. Nu o înţeleg. Am simţit milă şi pentru ea…

În ultimul timp mass-media ne demonstrează că lumea devine din ce în ce mai urâtă, adică rea. Lumea este împinsă la crime din invidie, din gelozie, din nebunie sau din alte motive la fel de ridicole. Lumea uită să trăiască! Să savureze clipele scumpe ale vieţii. Unii îşi pierd vieţile în căutarea unor lucruri de care sunt obsedaţi, în timp ce alţii îşi pierd vieţile pentru că nu pot lupta împotriva diagnozei fatale a unei boli invincibile. E atât de nedrept!

Mă întorc la ideea-cheie: cei răi (nu) pot fi frumoşi. Paranteza este semnificativă. Este ca o iluzie pentru cei care cred că frumuseţea constă în podoabe, machiaj, coafură sau ÎN alte tendinţe mondene. Şi, uitând de adevăratele valori pământeşti, râvnesc cu orice preţ aceste fiţe, devenind sclavii lor, ignoră, sau chiar uită, lucrurile care cu adevărat înfrumuseţează omul. Nu, nu credeţi că nu le accept şi eu. Dar nu în felul în care mi-ar dicta ele viaţa. Sunt doar pentru felul meu de a fi, un mod de a-mi arăta individualitatea. Şi nu o tendinţă obsedantă, aşa cum remarc la unii, chiar dacă nici nu le ajută să se diferenţieze de alţii. Este dificil să-ţi alegi azi prietenii. Mai ales dacă îţi schimbi locul (de studii, de trai etc.). Nu poţi şti de la început, doar după înfăţişare, cine este cu adevărat bun. Salvarea este în a fi deschis faţă de alţii, a manifesta pozitivism. Cei buni ar aprecia şi ţi-ar fi în preajmă, iar cei răi… Cei răi, cine să ştie ce vor ei? Poate s-ar folosi de bunătatea altora (vorbă auzită prea des, ca să n-o cred), sau poate i-ar dezgusta filantropiile cuiva şi s-ar îndepărta. Poate ar trebui să încercăm să schimbăm răul în frumos. Dar cum?! De-a lungul istoriei au existat oameni răi. Oameni care au avut puterea în mâinile lor, care au schimbat destine de oameni. Au distrus cursul firesc al existenţei umane. Oare nu a fost posibil să fie opriţi?! Oare cine le-a dat puterea aceasta?! Vă imaginaţi, dacă pentru fiecare rău făcut omului i s-ar mutila câte o parte din corpul său şi, preponderent, cea preferată de el? Ar fi vizibil, transparent, de cine suntem înconjuraţi. Cei răi ar deveni neputincioşi şi răul s-ar sfârşi. Însă răul rupe câte o parte din om, dar nu din corpul, ci din sufletul lui. Ceea ce este nevăzut din exterior, nu şi din interior. Cunoscând o persoană, mergi, ca şi cum, în musafirie în sufletul ei. Şi nu e greu să-ţi dai seama dacă îl are întreg sau este ciopârţit. Partea proastă a lucrurilor constă în faptul că răul nu poate fi oprit. Pentru că, fără suflet, cei răi pot face şi mai mult rău, neavând o vamă prin care ar trece faptele lor — paradoxul noţiunii de rău. Aşa ne este clar de ce oamenii răi uneori ni se par frumoşi. Pentru că nu le-am pătruns sufletul… şi nu le-am descoperit esenţa. „Aparenţele înşală.”

În ciuda tuturor aparenţelor, îndemn pe fiecare să nu uite că frumosul este complet numai atunci când şi interiorul omului, şi exteriorul lui sunt într-o totală armonie. Devenind frumos cu adevărat, vei fi înţeles de oricine: şi de un pici, şi de un bătrân, chiar şi de un animal. Bucuraţi-vă de orice vă înconjoară, emanaţi bunătate şi frumuseţea nu va dispărea niciodată de pe chipul vostru. Urmare cugetărilor mele, nu-mi rămâne nicio îndoială: Cei răi (nu) pot fi frumoşi!