Rădăcini în vârfuri

Pe lista oraşelor în care am lăsat o parte din mine, Salzburgul ocupă un loc de frunte. Oraşul acesta seamănă mai mult cu un muşuroi de furnici, şi nu cu un boţ de sare, după cum s-ar deduce din numele său. Deşi timpul e deseori ploios, oraşul nu stă niciodată pe loc. Miile de turişti îi dau viaţă, iar locuitorii – culoare şi stil. Astfel se creează bine cunoscuta imagine a oraşului lui Mozart. Aici s-a născut şi a trăit marele compozitor. În Salzburg există casa-muzeu unde s-a născut Mozart, şi o altă casă-muzeu, în care a locuit compozitorul. De altfel, aici numele compozitorului e cuvântul cel mai des pronunţat, pentru că însuşi oraşul este un omagiu adus acestuia, cele mai importante puncte din localitate purtând numele lui Mozart: Mozarteum – Şcoala de Muzică din Salzburg şi orchestra acesteia, Mozartiana – biblioteca oraşului, W.A. Mozart – aeroportul din Salzburg. Şi cum întregul oraş pluteşte pe muzica lui Mozart, e absolut normal că în Salzburg are loc unul dintre cele mai celebre festivaluri de muzică – Salzburger Festspiele. Acesta e cunoscut mai ales pentru concertele de operă şi de muzică clasică şi atrage sute de mii de turişti. Durează cinci săptămâni, de la sfârşitul lui iulie până la începutul lui septembrie. Am avut anul acesta marea şansă să merg şi eu la două concerte şi am profitat de ea, pentru că mi-era oarecum ruşine să fiu de jumătate de an într-un oraş de unde curge numai muzică şi să nu merg la vreun concert. Mi-am zis că nu contează cât costă biletul şi voi merge oricum. Mare mi-a fost mirarea când am aflat că acesta e echivalent cu un salariu mediu din Republica Moldova, în ciuda faptului că în Vest cultura pare a fi accesibilă tuturor şi trebuie doar s-o recepţionezi. Pe dracu’! Cultura în Vest înseamnă rafinament, respectiv bogăţie. Printre toţi cei prezenţi în sală, doar eu şi câţiva chinezi eram îmbrăcaţi „civil“, şi nu în costum naţional austriac, care costă şi el o avere. La asemenea evenimente, toţi poartă costum naţional, cu toate accesoriile respective. Aici intervin deja tradiţiile şi mândria naţională, subiect care la fel mi-a dat mult de gândit. Nu-mi amintesc să fi fost în Chişinău la vreun concert de operă. Nu ştiu de ce. Abia în Salzburg am început să mă gândesc la asta. Aici am fost la „Boema“, de Puccini, având-o în rolul lui Mimi pe rusoaica Anna Netrebko, o soprană pe care toată Austria o idolatrizează, şi la „Flautul fermecat“, de Mozart, şi am rămas frapată de tot ceea ce a fost pe scenă, mai ales de abordarea modernistă a unei opere de trei secole.

Şi asta nu e tot. Hoinărind prin Salzburg, am găsit strada Maria Cebotari (Maria-Cebotari-Straße), numită aşa în cinstea sopranei Maria Cebotari, devenită celebră pe plan internaţional după ce, în 1931, a debutat la Dresda şi la Festivalul din Salzburg. Nu pot reda starea în care mă aflam când citeam pe fiecare plăcuţă „Strada Maria Cebotari“. Furnicături, un fel de mândrie şi admiraţie faţă de tot ce îmi amintea de Chişinău la acel moment. M-am plimbat pe această stradă, pe stânga şi pe dreapta, dus şi întors, încercând parcă să continui starea sublimă ce m-a cuprins. Pe urmă am aflat că străzi cu numele sopranei sunt şi în alte oraşe: strada Maria Cebotari în Dresda, unde a trăit artista, şi Cebotariweg (Drumul Cebotari) în Viena, unde s-a stins din viaţă.

Mai mult decât atât, în Salzburg mai există şi strada Basarabia (Bessarabierstraße). Ea poartă acest nume în memoria germanilor basarabeni – un grup de germani care s-au stabilit în Moldova între anii 1814-1842, preponderent în Bugeac şi Dobrogea. Majoritatea proveneau din sud-vestul Germaniei actuale, Elveţia şi Alsacia. Această comunitate a întemeiat peste 25 de localităţi pe teritoriul Moldovei. În 1940 aceştia au fost transferaţi în Polonia, în urma Pactului Hitler-Stalin din 1939. Carol Schmidt, primarul Chişinăului între 1877 şi 1903, a fost german basarabean. Fostul preşedinte german, Horst Köhler, se considera moldovean, neamţ basarabean. Familia acestuia a locuit în oraşul Râşcani până în 1940, când a fost transferată în Polonia. Trei ani mai târziu s-a născut Köhler. Fraţii lui mai mari au fost născuţi la Râşcani. Devenind preşedinte, acesta nu şi-a ascuns niciodată originile, iar presa germană a scris pagini întregi despre rădăcinile sale basarabene.

Să vezi şi să nu crezi. Cu cât mai departe eşti de casă, cu atât mai multe lucruri îţi amintesc de ea. Şi nu doar atât: parcă totul în jur complotează pentru a avea o legătură cu palma asta de pământ dintre Prut şi Nistru. Ajungi în vârfuri de neimaginat şi acolo rădăcinile vin peste tine, ţi se urcă în cap şi îţi amintesc de unde vii. Cum să nu revii acasă după asta? Cum să nu mai zici că eşti basarabean, că eşti născut în Moldova?