Politica moldovenească seamănă cu o valiză fără toartă: e greu de dus, dar îţi pare rău s-o arunci.
Cei care se apucă să ducă această valiză reuşesc să ne mire cu nişte exerciţii politico-echilibristice uluitoare, care…
De-atâta mare de vreme lipseşti…
De-atâta mare de vreme.
Aş tace, aş tace, dar şi mai tare te uit… te
pierd prin aceste crăpături de ziuă… Te pierd
şi nu mai ştiu, pe unde anume?
Prima amintire care a îngrădit un om şi a spus: „Acesta este proprietatea mea”, găsind amintiri suficient de naive s-o creadă, a fost adevărata întemeietoare a istoriei.1
Atunci când citeam romanul Ţesut viu. 10 x 10, Cartier, 2011, mi se părea că cineva mi-a făcut cadou o broască-ţestoasă ascunsă într-o carapace, iar eu…
Domnule Sapdaru, cum a fost copilăria la Doroţcaia?
Copilăria a fost una obişnuită. Părinţii mei au fost oameni simpli, cu mult bun-simţ. Dar tentaţiile erau multiple în sătucul acela de la marginea lumii.
Mă aflu în sala semiîntunecată a cinematografului Gaudeamus. Din clipă în clipă trebuie să apară primele secvenţe ale filmului „Erratum” din cadrul Festivalului de Film Polonez.
Teatrul „Eugene Ionesco” şi-a redeschis stagiunea cu spectacolul „Veghe” de Morris Panych în regia lui Veaceslav Sambriş.
Nu ştiu exact când am auzit de existenţa celui de-al treilea ochi. Îmi amintesc doar că mi-l imaginam stând în mine şi ţinând un jurnal. Vigilent, făcea însemnări zi şi noapte. Nu dormea niciodată. Eram atât de absorbită de această idee, încât la un moment dat l-am visat. De fapt, i-am visat notiţele.
Câteodată mă simt izgonită din lumea reală de ignoranţa, aroganţa şi făţărnicia celor din jur, iar în astfel de momente singurul lucru care îmi poate alina durerea este lectura. Puţini au şansa să-şi aleagă lumea în care vor să trăiască, dar mie îmi oferă această şansă cărţile.
Te iubesc
Te iau în braţe
Şi-mi încălzeşti inima cu respiraţia,
Mă furnică tot corpul,
Gândindu-mă că mi-aş da şi viaţa pentru tine…
Le ABC de l’amour
Azi iubirea îţi pare aşa firească şi simplă!
O carte deschisă, de pagină nu-ţi pasă.
Ochii tăi căprui citesc
orice.
Am pribegit, căutând de ceva timp starea necesară pentru a-mi aşterne gândurile pe coli, dar pendula ceasului provoca un ticăit sumbru, aproape neobişnuit, ce se auzea încet, parcă pierzându-se printre siluetele sidefii care mă înconjurau.