Europa explicată tinerilor

Prima amintire care a îngrădit un om şi a spus: „Acesta este proprietatea mea”, găsind amintiri suficient de naive s-o creadă, a fost adevărata întemeietoare a istoriei.¹

De atunci, omul, osândit la „aduceri-aminte”, n-a cunoscut nicio dimineaţă în care să nu vadă din pragul fiinţei „lupta memoriei împotriva uitării”.²

Scepticismul e gata să strige: cum poate să încapă o istorie infinită într-un om mărginit? Şi-atunci omul s-a văzut nevoit să se dezbrace de oameni, de „memoria colectivă”³ şi să demonstreze că unica frontieră a fiinţei e marginea lumii, acolo de unde începe nimicul.

Abia apoi şi-a putut continua nestingherit drumul, scriind existenţa cu urmele sale.

De-a lungul secolelor fiinţele umane s-au încăpăţânat să demonstreze că micimea unui continent nu înseamnă neapărat o istorie de buzunar.

În Europa explicată tinerilor, Jacques LE GOFF menţionează „lunga istorie” şi „lunga memorie” a unui continent care a putut fi străbătut cu uşurinţă-n lung şi-n lat, din cele mai vechi timpuri. Primul care a utilizat numele Europa în scrierile sale a fost poetul Hesiod.

Faptul că Europa e un termen apărut în Grecia, ţară supranumită „leagănul civilizaţiei”, şi că începe cu pronumele personal „eu” nu poate să însemne altceva decât că fiecare „eu” este iniţiatorul istoriei. Interesant e că „în limba franceză majoritatea ţărilor europene sunt feminine”⁴; or, femeia este considerată un simbol purtător de viaţă, ceea ce face posibilă, cel puţin pe plan metafizic, perpetuarea ideii de „Europa” în timp şi în spaţiu.

Încă de la începutul cărţii autorul se-ntreabă: ce înseamnă a fi european? „Europa, există oare aşa ceva?”, mai ales că locuitorii ei „îşi zic diferit, dar aproape niciodată europeni”, iar, odată cu trecerea anilor, „linia de ruptură religioasă şi culturală a devenit o linie de frontieră”.

Barocul, Iluminismul şi nu numai, toate s-au dezvoltat în matricea pre nume Europa. Tot aici a răsunat celebra frază a lui Galilei: „Şi totuşi se mişcă!”, s-au născut eroi ca Don Quijote, capabili să facă ocolul lumii şi să ne-ajute „să ne analizăm mai bine defectele”⁵. Tot aici memoria se întoarce la Auschwitz, la Shoah, ca să-şi atingă creştetul de pământul pe care „sângele a orbit”⁶ de atâta durere.

„Europa înseamnă o lungă răbdare”, scrie Jacques LE GOFF, fără a concretiza însă dacă avem nevoie de răbdare pentru a o înţelege sau pentru a o ţine minte.

Şi cum am putea ţine minte un continent a cărui temelie a memoriei este latina, o limbă moartă?

Dacă într-adevăr cuvântul este cel care ţine în viaţă o amintire, atunci istoria unui neam se înalţă pe vârful limbii.

Ce frică mi-e că aş putea strivi într-o bună zi istoria între molari! Aş vrea să uit, să uit…

___________________

¹Aluzie la „Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni” de  Jean-Jacques Rousseau.
²Milan Kundera. „Cartea râsului şi a uitării”.
³Carl Jung.
⁴„cu excepţia Portugaliei, a Luxemburgului şi a Danemarcei”.
⁵Octavian Paler. „Don Quijote în Est”.
⁶Emil Cioran. „Amurgul gândurilor”.