Într-un text-meditaţie citit recent pe internet, de altfel destul de siropos, am întâlnit următorul fragment: „A înţelege că tot ce ne înconjoară nu e veșnic este dovada înţelepciunii. Dacă un om ţine minte asta, în inima lui ia foc pasiunea.

Eu când gândesc la neamul meu
mă-neacă plânsul,
această palmă de pământ, amară,
cu sufletul în ţară, trupu-afară,
cu faţa doar spre Domnul

.

Dacă de la vârsta de cinci ani am citi câte o carte în fiecare săptămână, am ajunge să citim într-o viaţă aproape patru mii de cărţi. Un număr insignifiant, dacă stăm să ne gândim câte zeci de mii de cărţi apar în prezent…

Tatăl meu are 58 de ani, 40 dintre care e șofer. E experimentat, calculat, cumpătat, dar de fiecare dată când pleacă într-o cursă lungă mi se face inima un boţ de gheaţă.

Al doilea an consecutiv, sub egida Festivalului Internaţional de Film Documentar „Cronograf”, OWH Studio realizează un tur cinematografic, numit „Cronograf Tur”.

Personalitate multilaterală (absolvent al Institutului Politehnic din Chișinău, poet, eseist, istoric și nu doar), cunoscător eminent al situaţiei Basarabiei de la 1812 încoace…

Aud cum curge timpul în timpanele sparte de-ntuneric. Copleșită de tumultul amintirilor, mă las purtată de gânduri. Știu că acolo, în satul meu, unde oamenilor fericirea le înflorește sub tălpi, unde este pământul cel mai bun din lume…

Căscat. Lung, obositor, molipsitor. E ora 7. Trebuie să mă grăbesc, căci altfel întârzii. Mă ridic alene din patul meu murdar și merg spre baia la fel de jegoasă. De ce mi-aș face probleme despre cum arată casa mea, atâta timp cât eu sunt impecabil de curat?

Era o noapte rece de sfârşit de august. Vântul biciuia nemilos frunzele încă verzi ale copacilor din parc şi zorea norii albi ce pluteau deasupra, mari şi supuşi. Se părea că îi face să se mişte tot mai repede, de parcă i-ar însoţi spre vreun loc de surghiun.