„Generația Unirii”: o imagine de necuprins cu privirea

Personalitate multilaterală (absolvent al Institutului Politehnic din Chișinău, poet, eseist, istoric și nu doar), cunoscător eminent al situaţiei Basarabiei de la 1812 încoace, Iurie Colesnic se remarcă în ultimii ani prin mai multe lucrări de proporţii, având drept miză crearea unei imagini panoramice a Chișinăului de odinioară. Deși delimitează clar o zonă autonomă în activitatea colesniciană, apariţii precum Chișinăul și chișinăuienii, Chișinăul din amintire, Chișinăul din inima noastră, mai recent, Chișinăul nostru necunoscut nu se detașează de precedentele proiecte notabile ale istoricului, dintre care voi aminti cele 10 volume din Basarabia necunoscută, enciclopedia Sfatul ţării, monografia Pantelimon Halippa – Apostolul Unirii, culegerea de eseuri Doina dorurilor noastre. În fapt, majoritatea studiilor semnate de Iurie Colesnic ar forma o singură carte de istorie, cu aspiraţii totalizatoare, beau livre, cum ar spune Mallarmé; o carte al cărei obiectiv ar fi acela de a propune o istorie deschisă a Basarabiei, punând în lumină, pe cât e posibil, deloc puţinele părţi aflate-n penumbră și-n umbră ale trecutului nostru.

Fiind o carte cu aspiraţii totalizatoare, enciclopedia Generaţia Unirii (Museum, 2004) prezintă interes și după un deceniu de la apariţie. Dacă anterior Iurie Colesnic s-a referit la chestiunea Unirii în general din perspectiva Basarabiei, lucrarea de faţă se distinge printr-o privire sinoptică asupra fenomenului, autorul prezentând și figurile-cheie ale Unirii în Bucovina, Transilvania, Banat, Transnistria, precum și în Principatele Unite, la 1859, sub Alexandru Ioan Cuza.

Tonul lucrării îl dă eseul „Miracolul Unirii”, a cărui introducere pare a fi esenţială pentru viziunea lui Iurie Colesnic: „Oricât s-ar scrie despre Marea Unire de la 1918, oricâte dovezi și argumente s-ar aduce în favoarea unor legităţi ale istoriei, care au condus la crearea României Mari, totuși nici cea mai doctă argumentare n-o să spulbere senzaţia de miracol”. Având o frecvenţă deloc neglijabilă în textul colesnician și o naturală forţă sugestivă, cuvântul miracol nu se dovedește a fi probant pentru anumite porniri idealizatoare; autorul enciclopediei afirmă programatic: „Datoria noastră este să punem în valoare adevăratele mobile și resorturi ale fenomenului unificator. (…) Revenind la perioada Unirii din 1918, suntem obligaţi să fim obiectivi și să spunem lucrurilor pe nume”. De valoare programatică e și următorul pasaj al eseului amintit mai sus: „Marele rol în înfăptuirea Unirii l-a jucat o generaţie întreagă (sublinierea lui Iurie Colesnic), care și-a asumat toate responsabilităţile pentru acest pas fundamental în destinul României și al provinciilor înstrăinate”.

Articolele masivului tom sunt de o inegalitate firească, numărând și patru rânduri, în unele cazuri, în altele – și pagini întregi, creând, așadar, un portret de grup cât mai fidel cu putinţă. E de observat și faptul că, pe parcursul a 80 de pagini, Iurie Colesnic realizează o minuţioasă cronologie a Unirii, începând cu data de 22 martie 1917, atunci când La Chișinău își începe activitatea Sovietul deputaţilor soldaţi și terminând cu Încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari (15 octombrie 1922, Alba Iulia).

În definitiv, cu ce rămâne cititorul Generaţiei Unirii? Cu o imagine de necuprins în întregime cu privirea, dar și de netrecut cu vederea; o dau de înţeles și rândurile care încheie cele 543 de pagini ale volumului, rânduri despre eventualitatea și chiar necesitatea completării Cărţii Unirii.

…căci istoria rămâne deschisă. Chiar dacă nu o cunoaștem în întregime. Sau tocmai pentru că nu o cunoaștem în întregime.