A unsprezecea poruncă dată poporului român…

Doamnă Flavia, vreau să începem discuţia amintindu-ne de Arlette… pentru ea am adus aceste câteva fire de busuioc din Chișinău. Am aflat că Arlette Coposu și-a petrecut copilăria, adolescenţa și chiar și-a făcut studiile la Chișinău, în Basarabia. Cum a fost posibil?

Flavia Coposu-Bălescu: Arlette s-a născut la Constanţa, în anul 1915, era de origine sârbă. Tatăl ei a fost ofiţer în Armata Română, Marcovici era numele de familie, naturalizat de vreo patru generaţii în România.

În momentul recuceririi Basarabiei, s-a făcut apel să se meargă în teritoriile regăsite să ajute la refacere. Astfel, generalul Marcovici a fost numit general de corp de armată pe toată graniţa Basarabiei. Arlette avea trei ani, era anul 1918! Ea a învăţat la un liceu-internat, se pare că un liceu confesional, și cele două surori ale ei, la fel, au studiat în acea instituţie.

Cumnata mea a vorbit foarte frumos de Basarabia, de atmosfera de la Chișinău, de prietenii rămași acolo. Arlette era foarte atașată de Basarabia! Acolo veniseră o mulţime de ruși refugiaţi, de bună calitate, din aristocraţia veche. Mama lui Arlette, soţia generalului Marcovici, se numea Jeanna Huser pe numele de domnișoară, era prietenă cu mulţi dintre rușii care au trebuit să fugă în Basarabia din cauza comunismului care se instaurase în Rusia.

Și Corneliu Coposu, fratele Dvs., a fost în Basarabia? A cunoscut-o pe viitoarea sa soţie la Chișinău?

F.C.B.: Când a absolvit liceul, pentru că a luat note foarte bune, tata a hotărât să-i facă un cadou lui Cornel și l-a trimis în excursie prin toată ţara. Își amintea cu emoţie de acea călătorie, impresionat de cetăţi, le-a văzut pe toate, a fost în Chișinău,
a trecut pe jos prin oraș… A fost la Soroca, Cetatea Albă, Hotin, Tighina.

Dar în ce an se întâmpla?

F.C.B.: Cornel a absolvit liceul în anul 1930. Cred că în acel an a făcut cercul cela atât de important pentru un tânăr care pornea în viaţă. Da, foarte important, vă rog să fixaţi neapărat în text: fratele meu evoca ospitalitatea românilor basarabeni! Zicea că în orice casă intra, era tratat cu foarte multă dragoste, cică nu cheltuise niciun leu…

Povestea ce valoare are Basarabia și ce mult a iubit-o! …A fost o mare durere a lui Cornel, dar Basarabia, să știţi, nu a fost iubită… Trebuie să o spunem, la nivel general, nici Ardealul, nici Basarabia nu au fost iubite. Au fost, din nefericire, neglijate, nu s-au ocupat de educaţie, cultură, de alte aspecte… În momentul când s-a declarat dezlipirea de imperiul sovietic, Cornel a făcut un apel către ţară, a organizat o manifestaţie în Piaţa Universităţii și a cerut lui Iliescu să nu recunoas-că independenţa Moldovei. A fost o mare greșeală recunoașterea inde-pendenţei, mare greșeală politică. Enormă, a consfinţit o nedreptate, o dramă, un fals. El a spus, săracul, a spus în toate discursurile lui că cea de a unsprezecea poruncă dată po-porului român este revenirea Basa-rabiei în ţară!

Se vorbea în casa familiei Coposu despre Basarabia?

F.C.B.: Foarte des, permanent, era un subiect prezent, era parte a vieţii noastre. Generalul Ioan Marcovici mereu își amintea, tanti Jeanna, mama lui Arlette, mereu vorbea, aveau foarte mulţi prieteni la Chișinău. Și Arlette tânjea după colegi, prieteni de care nu s-a despărţit până la sfârșitul existenţei. Ea și-a trăit cea mai frumoasă parte a vieţii în acel oraș minunat, Chișinău, era atașată sufletește ca de o parte a ţării ei.

Tanti Jeanna avea o prietenă, soţie de general rus din garda albă, general care a fost împușcat în 8 noiembrie 1917. Ea a reușit să fugă la Odessa și de acolo s-a mutat la Chișinău. Era cea mai bună prietenă! Ele făcuseră colegiul împreună, în Elveţia. Mama lui Arlette provenea dintr-o familie de origine franco-elveţiană. Ele s-au regăsit și tanti Jeanna a avut grijă de Mășunea, până la sfârșitul vieţii.

Maria era o aristocrată, educată, drăguţă, am avut bucuria să o cunosc! Da, trebuie să vă spun că Arlette și mama ei se considerau basarabence! Și încă ceva, foar-te important, vă rog să fixaţi: Iuliu Maniu nu a participat la încoronarea regelui Ferdinand pentru că a cedat Basarabia! Maniu a declarat: „Nu voi participa la acest eveniment atât timp cât o bucată de ţară este cedată”. Mare ticăloși au fost, mare ticăloșie au săvârșit…

Dar când au arestat-o pe Arlette?

F.C.B.: În anul 1950 ea a fost arestată. În acel an a fost o vânătoare a soţiilor de demnitari, care au fost arestate fără nicio vină. De la PNȚ toate soţiile membrilor comitetului au fost arestate. În afară de aceasta, ei au înscenat un proces lui Arlette, că ea fiind franţuzoaică și elveţiancă pe linie maternă, vizita biblioteca franceză, mergea acolo și lua cărţi, citea.

Toţi cei care au mers la biblioteca franceză erau suspectaţi și în 1950 au fost arestaţi. În 1950 s-au rupt relaţiile diplomatice cu Franţa și o grămadă de oameni au fost arestaţi. Le-au făcut un proces de spionaj, o prostie. Au fost implicaţi vreo 70 de oameni, care nu se cunoșteau între ei.

Noi nu am știut nimic, a fost proces secret. Lui Arlette i-au pus o avocată din oficiu, aceasta mai târziu, aflând de noi, a venit și ne-a spus că a fost delegată din oficiu la proces, că nu a putut veni că i-a fost frică și că a declarat la proces că nu putea să fie complot dacă oamenii nu se cunoșteau. Printre învinuiţi erau o călugăriţă din Roman, un preot din Iași, erau surorile Samoilă, care lucraseră la Ambasada Marii Britanii, o avocată… lume atât de variată, oameni care nu aveau nicio treabă unul cu altul. Arlette a fost condamnată la paisprezece ani de închisoare! Sărmana, 14 ani…

Și i-a făcut pe toţi, a stat atâta amar de vreme în pușcărie?

F.C.B.: Da, săraca, a făcut 14 ani… după ce a ieșit a mai trăit puţin și a murit…

Rodica Coposu: Arlette a ieșit în martie, 1964. Era bolnavă. Cornel avea încă domiciliul obligatoriu, astfel că nu i-au dat voie să meargă să-l vadă. La sfârșitul lunii aprilie l-au eliberat pe el din domiciliu obligatoriu, ultimul l-au eliberat. Au fost niște cinici, Cornel a părăsit ultimul satul acela… mare ticăloși, când te gândești, poate mai bine să nu te gândești, cum au putut să fie atât de răi?! Și erau de-ai noștri, români…

Și în Basarabia, tot dintre ai noștri au făcut listele celor care au fost duși în Siberia… Oare cum poate fi omul atât de slab, cum poate cădea atât de jos?

F.C.B.: Mă chinuiește întrebarea asta, nu mă lasă să trăiesc: cum i-au cucerit și i-au silit să fie ticăloși? Cum? Mai ales că naţia asta niciodată nu a fost ticăloasă. Noi ne-am apărat, iar pe ei au reușit într-un an să-i facă comuniști. Doamne ferește! Cu vindere și cu sete s-a făcut.

Comunismul a fost acceptat la fel și la noi…

F.C.B.: Bine, la dvs. nu a fost fenomenul Pitești. Ăsta-i unic în lume, de groază.

Rodica Coposu: O nebunie! Cum le-a putut trece prin cap așa o nebunie? Dezastru. Și asta se pare că a fost opera lui Nikolski, agent trimis de ruși, era comisar…

Dar cum a fost căsnicia lui Corneliu cu Arlette?

F.C.B.: Săracii de ei, a fost un menaj nefericit.

Adică?

F.C.B.: Vă explic. Ei s-au căsătorit în anul 1942, la Constanţa. A început războiul, a început mizeria. Cornel făcea parte dintre protestatarii care nu voiau să fie război. El zicea că s-a ajuns la Nistru și tot. Făceau tot felul de apeluri la Mareșal, știau că o să fie consecinţe. Din această cauză era mereu urmărit. Mereu se temeau.

Îmi aduc aminte o situaţie tristă. În 1941 s-a prăpădit tata și, în momentul când să vină Cornel acasă, la înmormântare, el cobora cu liftul, iar ăștia urcau pe scări să-l ducă în lagăr la Craiova. A scăpat întâmplător, nu a fost arestat. Dar a fost hărţuit permanent. Permanent. Apoi a venit pacea… așa-zisa pace și au intrat în morișca organizării. În naivitatea lor, nu s-au gândit că vin comuniștii…

A dialogat Antonina Sârbu