Privești prin fereastră
până la sânge
orașul ce-ţi curge prin vene.
Orașul
în care totul depinde de noi
și în care totul e deja hotărât.
Domnul Boboc e cel mai temut profesor din universitate, toată lumea știe asta. Domnul Boboc nu râde, nu glumește, nu întârzie, nu greșește, nu iartă. Studenţii spun că dl Boboc doarme noaptea pe un pat de fier, fără cearșafuri, cu atlasul lui Netter sub cap, în loc de pernă.
În tinereţe toţi vor să zboare și își aleg o pasă-re care le este mai dragă. Să zicem, rândunica. Să zbori către o nesfârșită primăvară sau să fii stâncă. Să-ţi îmbrăţișezi pământul și să nu fii trist că păpădia zboară. Eu mi-am făcut alegerea. Am înţeles la timp că…
Naiv și visător purtam în gând privirea ta senină,
Și tot pe ea, bezmeticind, o căutam, în ziua-n care
Văzui doi ochi aproape goi, pe a căror retină
Se reflecta cumplita-nstrăinare.
Liniştea ta mă înfioară,
paloarea ochilor tăi
mă cheamă să o tulbur;
privirea ta, privirea mea…
încolăcindu-se într-un vârtej
de forme şi culori
— Și pe duminică ce planuri aveţi? Mergeţi la vot, apoi?… – îl întrebam pe fiul meu la puţine zile până la alegerile din 30 noiembrie anul trecut.
— Nu neapărat că mergem la vot, răspunse.
Formele artistice au evoluat de-a lungul timpului. Astfel, în secolul XXI, consumatorul de artă este privilegiat, fiindcă are libertatea de a-și alege orice expresie artistică complementară gustului său estetic.
Iar când se întâmpla, la mulţi ani de la păţania aceea, să-l întrebe careva: îi drept ce spun unii în sat, că ai trecut la nemţi dincolo, în vara când s-a oprit frontul aici, la Nistru, de-a stat toată vara, și-i drept că ai ucis un om cu mâna ta și era cât pe ce să te duci și tu pe apă la vale…
Ca să rezum destinul cutremurător al lui Max Blecher (1909 – 1938), aș parafraza cuvintele lui Iurie Colesnic despre Olga Vrabie, poetă basarabeană, stinsă, la fel, prematur: Viaţa lui Blecher a fost ca lama unui laser, a luminat pentru o clipă din aria necuprinsă a literaturii și s-a stins.
Cuvintelor-culori le este întotdeauna rezervat un destin aparte, și asta pentru că depind într-un grad mai intim de datul imediat al lumii înconjurătoare. Limba este o achiziţie, iar acest lucru nu exclude culorile, mai ales că acestea depind de percepţia noastră cromatică.
E zece și jumătate şi deja am vizitat o mulţime de locuri impresionante în Constanţa. Edificiul Roman cu Mozaicuri e o clădire din sticlă, construită şi gândită foarte bine, încă în anii ’70. Ține la adăpost de intemperii o capodoperă nemaipomenită…