Poezie

Învinsă

Ah, viaţă,
cât de strâns
îmi înlănţui
traheea
cu tentaculele tale
înveninate

Mi se coagulează
sângele-n artere
şi fiinţa-mi cerşeşte
măcar un atom
din hrana
dumnezeiască –
eliberarea din plasa
criminală.

Când abia reuşesc
să evadez din capcană,
tu, neîndurătoare,
mă strângi
cu un alt tentacul,
de data aceasta
irevocabil…
tocmai când se ivise
prima sclipire solară,
când răsărise întâiul ghiocel.
Copleşită de durere,
aud din imensitate
un tril stins
de privighetoare.
Tu o strangulai
şi pe ea.

 
Artistic

Arta ne-a nuanţat:
eu, negru,
orbitor de negru!
tu, roşu,
seducător de roşu!
Contrast de fiinţe.

Sufletele noastre –
piese
ale unui mozaic…
miniaturizate,
dar esenţiale,
aidoma razelor de lumină
într-un labirint.

Destinele
ne vor fi cicatrizate
în timp,
eternizând
o ramă prăfuită
de pe noptieră.

 
Neînsufleţiţi

Omul-balanţă
ale cărui talgere susţin
spiritualitatea şi materia –
elixirul viabilităţii.

Luptăm continuu
pentru a menţine
echilibrul
dintre acestea,
dar suntem naivi,
vulnerabili în faţa ispitelor
şi… ignorând spiritul,
rău ne macină
dezechilibrul.

Ne îmbolnăvim din suferinţă
şi ne stingem
lâncezi de spiritualitate.
Noi NU pierim
afectaţi de epidemii,
ci de lipsă de suflet –
ciuma tuturor timpurilor…
dar la autopsie
specialiştii nu depistează asta.