Poezie

Orașul roșu

Privești prin fereastră
până la sânge
orașul ce-ţi curge prin vene.
Orașul
în care totul depinde de noi
și în care totul e deja hotărât.
Orașul
în care fiecare sunet
are lungimea sa de undă
și propria poveste,
iar fiecare tăcere e convertită în vină.
(Fără permisiunea vorbitorului mut)
Orașul care mai păstrează taine,
morţi sub sertare
și demoni sub pat.
Orașul roșu încă e viu,
prin fereastră, prin vene,
se strecoară spre tine.

 
***

Pășesc în faţa noastră umbre,
Și după ele –
Noi
Goi copaci ai celui mai frumos anotimp.

 
***

Îmi lipesc trupul fără suflet
De păcat
Și defectat,
Adopt
Crezul necredinciosului,
Ce nu şi-a părăsit peştera
De milenii.

 
O lămâie

Nu e ușor să fii zâmbet,
Minţi pe toţi și pe tine
Apoi mori,
Tot zâmbet.
E prea trist.
Mai bine e să fii
O lămâie,
Acră,
Galbenă,
Fără regrete,
Tăiată-n bucăţi.
Lumea te va privi indiferent,
Nu te va minţi
Nu îţi va reproșa
Că ești prea egoist sau rebel,
Nu îţi va dori răul.
Când ești lămâie,
Totul în jurul tău e dulce,
O lămâie nu poate gândi
Și nu poate percepe prostia.
E bine să fii,
Din când în când,
O lămâie.