Poezie

(re)Facerea

Liniştea ta mă înfioară,
paloarea ochilor tăi
mă cheamă să o tulbur;
privirea ta, privirea mea…
încolăcindu-se într-un vârtej
de forme şi culori
se leagă
şi se împreunează!
Cuvântul meu spre tine îl trimit
fiecare literă se-ascunde

e viscol şi furtună –
natura întreagă, cu noi,
începe să se recompună!

 
Suflet incolor

Chipul tău era de lut,
ochii ca de sticlă…
Atât de tare mă loveau
cu ciobul lor,
că sufletul mi s-a făcut şi el,
din roş în alb…
şi tot mai incolor.
E ciobul din privirea ta,
iubito,
ce mi-a străpuns firida
inimii plăpânde…

Acum a-mbătrânit şi ciobul,
şi privirea ta;
dar zâmbetul e-acelaşi –
şi-mi face inima din ce în ce
mai grea.
Te văd măruntă, străvezie,
iar sticla din privirea ta . 1•2015
te face să arăţi acum… ca o stafie.
Mi-e sufletul de dor
atât de incolor,
căci chipul tău de lut, iubito, nr
de lutul Domnului e p a
sărutat şi zace singur
(unde?)
în nămol!