Cuvintele sunt entităţi. Sunt niște copii de la orfelinat, se salvează unele pe altele de la înec, au ochi, umăr, au caracter, suflet, au forme geometrizate, muchii, colţuri, rotunjimi, suprafeţe percepute tactil, sunt proaspete sau putred…
Nevoia „de a spune” ceva ne este proprie tuturor, pentru că suntem fiinţe sociale. Aceeași nevoie, la un scriitor, devine „intenţia de a spune”. Aproape vitală, cred. Pentru că un scriitor, prin actul scrierii, „comunică” și „se comunică” și, prin urmare, se vrea înţeles.
Amiază de duminică! Fiica mea cea mai mică e Frumoasa Adormită pentru două ore! În tihnă, ascult frumoasa creaţie „Ave Maria”, în interpretarea frumoasei Celine Dion!
Scriind, atât artistul consacrat, cât şi elevul, care abia se iniţiază în lumea vocabulei scrise, caută „cuvinte potrivite”, vorba lui Arghezi, pentru că un lucru poate fi spus în atâtea feluri! Dar dintre toate acestea trebuie ales unul, care să definească nuanţa, să spună clar…