Ce-a vrut să ne spună scriitorul?

Nevoia „de a spune” ceva ne este proprie tuturor, pentru că suntem fiinţe sociale. Aceeași nevoie, la un scriitor, devine „intenţia de a spune”. Aproape vitală, cred. Pentru că un scriitor, prin actul scrierii, „comunică” și „se comunică” și, prin urmare, se vrea înţeles. De aceea, lectura, fie că este un exerciţiu de corvoadă, la școală, fie că este unul asumat, intenţionat și savurat, se încheie, de regulă, cu o concluzie despre mesaj, despre intenţia autorului de ,,a ne spune”.

Altceva este că, formulată literalmente astfel, sintagma ,,scriitorul a vrut să ne spună” este considerată neinspirată, comună, incorectă. Deci, cum am putea, comentând un text citit, remedia exprimarea, demonstrând nu doar înţelegerea acestuia, ci și o inteligentă operare cu formulele limbii, chiar dacă acestea, în exerciţiul scrierii, devin niște clișee? Clișee salvatoare!

O sintagmă pe cât de uzuală, pe atât de îndreptăţită, ar fi ,,scriitorul/poetul sugerează…”. (Adevărat, spunerea artistică, poezia mai ales, dacă n-ar fi sugestie, n-ar mai fi artistică.) Și întrucât instrumentarul artistic al scriitorului este cuvântul, suntem îndreptăţiţi să spunem că și cuvântul sugerează. Astfel, un epitet, o comparaţie, o hiperbolă, o litotă, o antiteză etc., tocmai pentru că sunt figuri de stil lexico-semantice, ascund/dezvăluie o sugestie.

Referindu-ne nemijlocit la emoţia eului liric, am putea remarca faptul că eroul „trăiește o emoţie, este copleșit de sentimentul…”. În aceeași ordine de idei, putem formula și sintagmele „eul liric își împărtășește trăirea intensă…”, „se confesează…”, „își destăinuie…”, „mărturisește…”. Sau putem apela la natura emoţiei, exprimând-o prin verbe-stări: „poetul se întristează, suferă, se înseninează, contemplă, iubește, retrăiește, evocă…”. Emoţiei lirice îi mai putem spune „stare de spirit”, „trăire”, „sentiment”, „tensiune interioară”, iar textul poeziei, pentru că ia forma unui monolog al eului liric, aflat într-o ipostază confesivă, ori a unui dialog monologat, este un „discurs liric”, „o confesiune”, „o mărturisire”.

În ceea ce privește figurile de stil, vom găsi formulări de genul „poetul folosește epitetul, metafora…”. „Folosește” în acest context se referă la procedeul artistic, la trop în sine. Adică, un poet face uz de un anumit procedeu. Pe de altă parte, este discutabil acest verb, întrucât un artist al cuvântului nu folosește propriu-zis figurile de stil „de-a gata”. De aceea, o modalitate de exprimare ar fi „poetul valorifică metafora, simbolul, epifora, anafora” (figuri care, la rândul lor, sugerează…) sau „poetul creează… comparaţii, epitete, metafore inedite”, sau „creează simetrii, armonii prin valorificarea paralelismului sintactic, a refrenului, a repetiţiei etc.”. Valorificând figurile de stil, artistul creează/construiește imagini artistice. O figură de stil potenţează, nuanţează sugestia unei imagini. Un epitet cromatic, de exemplu, pentru conturarea unei imagini vizuale are efectul unui retuș de penel: exact și edificator. Și pentru că un artist al cuvântului poate fi lesne asociat cu un artist plastic, am putea varia exprimarea prin formule ce conţin termeni împrumutaţi din artele plastice: „poetul conturează ideea…”, „scriitorul creionează o imagine, un portret, un caracter…”. Un portret, atât fizic, cât și moral, un caracter, poate fi și „schiţat”. Iar pentru specia literară vom folosi sintagma „scriitorul cultivă specia” sau chiar „o canonizează” (dacă e să ne referim la rondelurile lui Macedonski, de exemplu).

Pentru formularea concluziilor, a mesajului, pentru sintetizarea ideilor ce se desprind/se regăsesc/se concentrează într-o operă, am putea observa că „scriitorul aduce în prim-plan”, „subliniază”, „pune în lumină”, „scoate în evidenţă”, „actualizează”, „evocă” etc.

În concluzie, demersul didactic modern pentru receptarea unui text artistic presupune nu doar înţelegerea a ceea ce transmite textul, ci și „transmiterea” de către cititor a unor formulări despre impactul textului asupra sa. Conexiunea inversă, despre care menţiona scriitorul și semioticianul italian Umberto Eco.