Opulența frugalității
Cuvintele sunt entităţi. Sunt niște copii de la orfelinat, se salvează unele pe altele de la înec, au ochi, umăr, au caracter, suflet, au forme geometrizate, muchii, colţuri, rotunjimi, suprafeţe percepute tactil, sunt proaspete sau putrede, sunt opace sau limpezi, au gust și miros. Această idee, întâlnită la mai mulţi scriitori, mi se pare pe cât de inedită, pe atât de veridică.
Cuvintele sunt niște lumi. Făcând un sumar exerciţiu „exuvial” și sondându-mi amintirile despre percepţia cuvântului, mă văd copilă, repetând uneori până la cântec același cuvânt, tocmai pentru că de la un n număr de repetări, acesta îmi apărea nou, mi se deschidea, căpăta alte vibraţii sonore, aproape emoţionante. Chit că acest lexem putea fi unul banal de tot. Așa credeau ceilalţi și doar eu știam ce hipnotizant poate fi cuvântul valea sau cât de sonor și armonios – pancreas…
Matură fiind, am renunţat la exerciţiul cântării, deși sentimentul că unele cuvinte sunt aparte persistă. Astfel, poate influenţată, cumva, de afirmaţia lui Eminescu că dintre toate graiurile românești cel mai dulce ar fi cel moldovenesc și că nu este cuvânt mai frumos decât mata, regăsesc aceeași dulceaţă în cuvântul copchil, care, în viziunea mea, se înmlădiază frumos, adunând în sine și ideea de iubire, și o ușoară umbră de tristeţe, dar și un zâmbet cu subînţelesuri. Un alt lexem care îmi incită auzul și simţurile este frugal. Frugal este proaspăt și răcoros, are un miros fin de aer de dimineaţă și îmi sună aproape senzual. Încărcat, greoi, masiv, aproape obez, mi-l imaginez pe opulent. Frugal și opulent sunt antonime (sic!).
DEX-ul definește frugalitatea ca pe o trăsătură preponderent gastronomică, continuând tradiţia semantică franceză, care ne-a și adus cuvântul. Frugală este o mâncare (masă frugală, cină frugală, bucate frugale, dar nu și ospăţ frugal, expresie pe care ne-o propune, eronat, unul dintre dicţionarele explicative online. Un ospăţ poate fi opulent!). Prin extindere, putem spune că cineva duce un mod de viaţă frugal, o existenţă frugală, este chiar o persoană frugală.
O cină frugală, sănătoasă, de altfel, ar putea fi și o cină sărăcăcioasă (aceste cuvinte, constatăm, devin sinonime dacă identificăm cauza frugalităţii). Deci, dacă o cină este voit frugală, înţelegem și de ce frugal (care este modest, se mulţumește cu puţin) devine sinonim cu sobru, auster. Pornind de la a-și organiza masa cu multă cumpătare, simpleţe, o persoană transferă același spirit sobru și auster și asupra altor aspecte ale existenţei sale. Frugal, devenind sinonim cu sobru și auster, conturează, așadar, o trecere subtilă de la material spre spiritual. Ori invers, un spirit auster determină și o existenţă frugală!
De cealaltă parte, ideea opusă frugalităţii se conturează prin adjective cum ar fi îmbelșugat, bogat, abundent, copios, opulent. Un prânz, o cină pot deveni un adevărat ospăţ tocmai pentru că sunt bogate, îmbelșugate, copioase, abundente, opulente. A mânca cu multă plăcere, cu poftă devine un act pan tagruelic. Iar pantagruelic, lexemul care face trimitere directă la personajul eponim al lui François Rabelais, nu înseamnă numai mâncăcios, nesătul, ci și lacom, încărcat. Pantagruelică poate fi, așadar, nu numai pofta de mâncare, ci și pofta de viaţă, setea de cunoaștere, nuanţe semantice care chiar consună cu percepţiile umanismului european!
Dacă frugalitatea, așa cum aminteam mai sus, se referă mai mult la aspectul gastronomic (deși limba engleză înregistrează sensul de administrare, management frugal, adică auster, cumpătat), opulenţa, ca lexem, are o arie mai largă de utilizare. Opulenţă înseamnă și bogăţie, avuţie. Opulent se utilizează și cu referire la corpul uman, desemnând ceea ce este în exces: forme opulente, coapse opulente (= planturoase, generoase). Opulent înseamnă și „corpolent”, iar prin învecinarea semantică cu planturos, înseamnă și „gras, trupeș”. Opulenţa este trăsătura fizică ce conferă farmec și excepţionalitate corpurilor feminine de pe pânzele lui Rembrandt. Așa spun criticii de artă.
Pe Fred Vasilescu însă, rotunjimile generoase ale Emiliei Răchitaru îl lasă indiferent, iar corpul suplu, aproape uscăţiv, al Doamnei T. îl fascinează. Doamnei T., la rândul ei, nu-i plac mâncărurile complicate, pentru că-i creează impresia de putred. Ea alege o cină frugală (compusă din câteva felii de carne, cașcaval, fructe și vin alb), pentru că i se pare proaspătă și elegantă, în spiritul salonului ei alb, decorat auster.