Cuvântul-cheie în ceea ce priveşte procesul de promovare a unificării Republicii Moldova cu România în stânga Prutului este empatie. Empatie cu dorinţele, obiectivele, durerile cetăţenilor.
Am participat la Marşul unionist din 16 septembrie, de la Chişinău, pentru că îmi doresc refacerea integrităţii teritoriale a patriei mele, România, prin unificarea celor două state româneşti.
Spuneam într-un articol anterior că anul 2011 reprezintă un an diferit de ceilalţi prin numărul crescut şi intensitatea sporită a calamităţilor naturale şi mai ales sociale, cu care se confruntă întreaga umanitate.
Sunt masterand la Facultatea de Ştiinţe Politice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Cu mai mulţi ani în urmă, în cadrul unui cenaclu, am cunoscut-o pe doamna Eugenia Bulat.