Saltul conştiinţei, între individ şi grup

Spuneam într-un articol anterior că anul 2011 reprezintă un an diferit de ceilalţi prin numărul crescut şi intensitatea sporită a calamităţilor naturale şi mai ales sociale, cu care se confruntă întreaga umanitate. Anul 2011 a fost şi anul în care am început să-mi pun tot mai des întrebarea dacă pot judeca asupra fiinţelor umane folosindu-mă de concepte holiste (colectiviste) sau dacă este valabilă doar paradigma individualistă. Experienţa mea de studiu din ultimii ani, ca şi sistemul de credinţe pe care l-am însuşit, indicau fără echivoc asupra celei de-a doua variante. Am crezut mulţi ani, iar într-un fel mai cred şi acum, că noţiunea de „omenire” şi sensul pe care îl dăm acesteia reprezintă „o colecţie” de indivizi orientaţi spre atingerea propriilor beneficii, care manifestă indiferenţă unii faţă de alţii, în sensul în care nu obstrucţionează posibilităţile acestora de a-şi atinge propriile beneficii decât dacă este în interesul lor să facă asta. Ansamblul de cutume, legi nescrise şi uzanţe există pentru că toţi oamenii au înţeles la un moment dat că le este mai bine cu ele, decât în absenţa lor. De ce? Pentru că fac mai uşoară atingerea propriilor scopuri pe care indivizii şi le pun în faţă. Ceea ce numim stat, adică un ansamblu de instituţii întemeiate pe reguli care exercită monopolul forţei şi coerciţiei legitime pe un teritoriu, a apărut pentru că toţi oamenii au înţeles că este mai bine să cedeze o parte din libertatea lor pentru a primi în schimb securitate, adică apărarea în faţa oricui ar dori să îi jefuiască de proprietăţi sau să le pună viaţa în pericol. Un singur concept trece ca un fir roşu prin aceste judecăţi. Aceasta este raţionalitatea, adică ideea că toţi oamenii, chiar şi cei cu nivel de educaţie sau fără educaţie, acţionează conform principiului maximizator al propriilor beneficii.

Fără a avea deloc intenţia de a contesta existenţa simţului raţional al binelui superior individual (care ne vine, până la urmă, din străfundurile conştiinţei, având ca punct de pornire instinctele primare – supravieţuirea şi autoapărarea), voi spune totuşi că traversăm în anii 2011-2012 o epocă în care a gândi şi a acţiona exclusiv conform propriilor interese începe să devină dăunător şi periculos pentru indivizii umani, adică este iraţional. Lumea a traversat în ultimele secole diferite perioade. Au fost glorioasele perioade ale noilor descoperiri teritoriale, ale colonizărilor intense şi ale războaielor coloniale, ale edificării unor grandioase imperii şi ale dezvoltării manufacturilor şi tranzacţiilor comerciale până la apariţia sistemelor financiare, a mercantilismului şi, în sfârşit, a ceea ce ideologia comunistă a numit capitalism, iar ideologia liberală a numit economie de piaţă. Dezvoltarea economică a lumii din secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea a fost bazată pe economia de piaţă, iar economia de piaţă a fost bazată pe exact tipul de raţionalitate pe care l-am descris mai sus, adică existenţa actorului individual orientat spre profit, care se manifestă ca agent de acţiune pe o piaţă liberă, guvernată de o mână invizibilă ce reglementează raporturile. Reacţia a fost comunismul cu ideea radical opusă a economiei planificate şi a controlului statului asupra pieţei. Atunci când comunismul a căzut, s-a demonstrat că modelul său de economie a fost un dezastru, producând pe termen lung pauperizare, iar ideologii liberalismului, ai pieţei libere şi ai non-intervenţiei statului în raporturile comerciale individuale au triumfat, proclamând că niciun alt model decât al lor nu poate produce bunăstare. În schimb, astăzi asistăm ca actori impasibili la o schimbare la faţă foarte rapidă a întregului mapamond, şi nu ştim ce va urma. Avem o planetă pe care trăiesc peste şapte miliarde de fiinţe umane, în condiţiile în care ea poate întreţine, fără a exista riscuri pe termen lung, maxim două miliarde. În majoritatea statelor, inegalitatea socială se accentuează de la an la an, numărul celor care suferă de foame nu scade, iar războaiele din ultimul timp au început să dobândească tot mai mult un caracter de control asupra resurselor strategice.

Am apărat de multe ori în cadrul unor discuţii ideea de individ, drepturi individuale, gândire individuală. Am făcut acest lucru, şi înclin să cred că majoritatea celor care o fac procedează astfel, deoarece vedeam individualitatea ca pe o formă de protest şi de apărare împotriva comunismului colectivizator, împotriva înscrierii cu forţa în tipare colectiviste de nedorit, împotriva decăderii morale şi culturale pe care punerea în aceeaşi oală a tuturor indivizilor, cu calităţile şi defectele lor, o provoacă. Astăzi însă sunt unul dintre cei care consideră că pentru a ieşi din criza mondială multifaţetată în care ne afundăm vertiginos, proces care a devenit evident şi nu mai poate fi contestat de nimeni în anul 2012, e nevoie de un alt tip de gândire: nu colectivismul despre care vorbeam mai sus, ci conştiinţa de grup. Criza actuală ne-a fost adusă, din păcate, de individualism. Şi cea din 1929 a fost provocată tot de individualism, însă economia mondială era mai puţin întrepătrunsă (globalizată) în comparaţie cu cea de azi, iar populaţia globului nu era de şapte miliarde, ca astăzi.

Conştiinţa individuală se manifestă printr-un simţ al sinelui puternic dezvoltat, orientat spre eu şi spre locul individului în ansamblul realităţii. Acesta nu a fost, de fapt, primul tip de conştiinţă al speciei umane, ci al doilea. Primul ar fi fost conştiinţa tribală, caracterizată printr-un comportament de turmă, motivat de frică şi nelinişte. Ceea ce întreaga rasă umană este obligată să facă pentru a-şi asigura dăinuirea, dar şi pentru a evolua, este să-şi asigure tranziţia spre o nouă formă de conştiinţă, numită conştiinţa de grup. Aceasta este reversul conştiinţei tribale. Binele individului este tratat în interiorul binelui grupului (comunităţii). La sfârşitul secolului al XX-lea s-au făcut tentative de a crea baza teoretică pentru reformarea societăţilor în direcţia echităţii şi justiţiei sociale. Doi mari teoreticieni ai acestor procese sunt John Rawls şi Jurgen Habermas. Însă atâta timp cât ideile lor şi ale altora rămân aproape în întregime doar pe hârtie, specia umană, dominantă pe Terra, se îndreaptă spre regres şi autonimicire.

Dovada că gândirea tipic individualistă nu este neapărat aducătoare de beneficii indivizilor este chiar situaţia Republicii Moldova. Avem „o colecţie” de patru milioane de individualişti, care încearcă să se „descurce”. Unii, puţini, au concentrat în mâinile lor mult mai mult decât au nevoie pentru un trai decent, iar alţii, cei mulţi, la fel de individualişti, au plecat în străinătate pentru a se autosusţine. Printre cei rămaşi acasă, la fel de individualişti, dar fără acces la bunurile de care se bucură cei din prima categorie, există foarte mulţi oameni bine instruiţi, cu capacitatea de a lucra în folosul propriu, care se întreţin, dar care nu reuşesc să-şi asigure un trai decent. În mod normal, conform logicii actorului raţional, aceştia ar trebui să progreseze rapid şi să constituie clasa de mijloc. Nu se întâmplă aşa pentru că dificultăţile cu care fiecare dintre ei se confruntă îi privesc doar pe ei, iar ei nu conştientizează că fac parte dintr-un grup care ar putea acţiona concertat pentru a schimba situaţia în mai bine.

N-am crezut niciodată că lucrurile care ni se întâmplă sunt lucruri cărora nu li se poate găsi o explicaţie sau care nu pot fi studiate. Tocmai de aceea, privesc cu sentimente ambivalente ideologia escatologică a datei de 21 decembrie 2012. Ea este o manifestare a ansamblului mai vast, cunoscut sub denumirea „New Age” (Noua eră), principiile căruia au fost contestate în repetate rânduri şi chiar condamnate. Cu toate acestea, pentru mine este clar că ne îndreptăm, ca specie, nu ca ţări sau indivizi, spre dezastru, iar semnele ultimilor ani confirmă această idee. Poate că raţionalismul hardcore şi luciditatea strălucitoare, dură, rece… nu ne mai servesc? Poate că trebuie, suntem obligaţi, să trecem cât mai curând printr-o transformare globală, prin ceea ce acelaşi ansamblu ideatic, centrat pe data de 21 decembrie 2012, numeşte salt al conştiinţei, şi care constă dintr-o trecere de la conştiinţa individuală la conştiinţa de grup?

Vom reveni la această temă.