În accepţie modernă, toleranţa înseamnă îngăduinţă și indulgenţă. Presupune să-i înţelegem pe cei diferiţi de noi, să tratăm cu respect orice nu se pliază pe propriile noastre convingeri. Auzim de toleranţă peste tot…

Drum mărginit de primăvară,
dar fără strălucire în suflet…
Rămăşiţă a vocii,
mărturisind frageda vârstă
deprinsă cu suferinţa,
întrebări – ale nedumeririi…

Imaginea strunelor și energia teribilă a chitarei bas îţi vin în minte când te gândești la Alex Calancea. Cel mai cunoscut basist al ţării a avut o copilărie nelipsită de visuri și muzică, iar viaţa i-a oferit prilejul să-și valorifice talentul.

Obișnuim să credem că trăim într-o realitate absolută, ale cărei contururi sunt prea riguros trasate ca să-i putem trece hotarele intransigente. Obișnuim să credem în simţurile noastre, pe care le considerăm totale, în raţiunea noastră…

Astăzi, am văzut o gașcă de elevi de gimnaziu. M-a năvălit sentimentul nostalgiei după fuste în carouri, bluziţe și cosiţe și am încercat să-mi amintesc cum simţeam lumea ce mă înconjoară atunci când eram puștoaică și aveam atâtea lucruri de descoperit.

Aduceţi-vă aminte când v-aţi întrebat ultima oară în surdină, cugetând asupra cursului evenimentelor recente din viaţa voastră, de ce eu? Întrebarea a încheiat cumva vreun capitol urât din viaţa voastră?

Pentru prima dată în istoria cinematografiei, un film rusesc a luat Globul de aur. Pelicula Leviathan a lui Andrei Zveaghinţev a fost premiată la alte zeci de festivaluri prestigioase, printre care şi festivalul de la Cannes.

După jumătate de oră în care taximetristul căuta disperat măcar un indiciu prin care să-și dea seama că în apropierea locului unde ne aflam și pe unde am trecut de trei ori deja, fără pic de spirit de observaţie…

Walden este una dintre acele cărţi care te fac să zâmbești. Chiar dacă se vorbește despre tristeţe, singurătate și plictiseală, este cartea care nu știe „unde se termină cerul și începe ironia” (Heinrich Heine).

Cei care nu au avut niciodată o cameră numai și numai a lor vor ști exact despre ce vorbesc. Nu-i ușor să convieţuiești cu un om care a fost mai prezent în viaţa ta decât tine însuţi și cu care ai fost nevoit să împarţi totul, începând cu uterul mamei…

Lipsit de gust
mă privește vulgar
chipul tău
tatuat pe nisipul
murdar încă
de dragostea noastră.

El şi Ea… se priveau adânc, desluşind în propriile priviri un mister de neînchipuit. Ea nu mai încercase din copilărie sentimente de poveste trăite în realitate, El simţea pentru prima oară cum dragostea-i răscoleşte inima.