Muzica trebuie să fie un „perpetuum mobile”
Când ai realizat că ţi-e scris în stele să urmezi drumul muzicii?
Muzica, probabil, e în sufletul fiecărui om. Pentru orice copil, muzica înseamnă magie. Și pentru mine a fost ceva de neatins. Niciodată nu m-am gândit că, fiind băiat de la ţară, o să ajung să cânt pe o scenă mare. Dar am avut parte atât de noroc, cât și de oameni potriviţi. Cumnatul meu cânta la chitară și m-a învăţat primele acorduri. Când eram în clasa a V-a, s-a întâmplat să-l cunosc pe primul meu profesor, Sergiu Țurcanu. El conștientiza că în artă trebuie să alegi copii talentaţi. Deși eu nu mă consider foarte talentat, el a văzut în mine ceva: că vreau și pot să lucrez mult. Deja într-o lună cunoșteam chitara bas.
Ce semnificaţie a avut momentul în care ai luat pentru prima dată în mână o chitară?
Prima mea chitară a fost… mătura (râde). La mine, mătura „mergea” bine, emana muzică, eu alături de ea mă simţeam erou, făceam piruete. Unica diferenţă dintre mătură și chitară: chitara era mai grea. Prima mea chitară bas era cu trei corzi. Când mi s-au arătat primele acorduri, chiar și pe strune libere, eu încercam ceva și-mi reușea. Chiar dacă știam doar vreo 3-4 acorduri, încercam să cânt orice piesă. În acele momente, voiam și mai mult.
Investești mult în chitare?
Chitarele sunt scumpe, de colecţie. Atunci când ai o copilărie mai săracă, când îţi cumperi prima chitară Ural prin împrumut, visul tău e să ai mai multe. Și, de aceea, când am început să fac mai mulţi bani, investeam în noi instrumente. Am chitare albe, roșii, mici, mari, cu șase corzi, cu cinci, cu trei, de care vrei. Dar, până la urmă, mi-am zis că-i mai bine să ai una, numai a ta. Pentru că atunci când cânţi la mai multe, nu le poţi adapta după tine, din păcate. De fapt, nu contează strunele sau chitara, e important să simţi și să transmiţi. Important e să dai de la tine, nu de la chitară. Chitara e un instrument prin care te manifești.
Cum și-au lăsat amprenta strunele în viaţa ta?
La propriu, a fost foarte dureros. Tot timpul la buricul degetelor aveam bătături, dar asta nu mă oprea să cânt. În artă, atunci când te oprești, e finalul. Trebuie să încerci de mii de ori, să exersezi foarte mult și să ai răbdare. Nu contează ce stări ai, bune sau rele, contează să ai un scop bine definit și să-l urmezi. Muzica trebuie să fie un perpetuum mobile.
Părinţii tăi erau pro sau contra să faci muzică?
Societatea-și dorea ingineri. Și părinţii mă întrebau: ce ai să faci tu cu muzica? Ei credeau că o să cânt doar la nunţile din sat. Și de aceea, după școală, am mers cu mare neîmpăcare de sine la Universitatea Tehnică. Simţeam că nu fac ceea ce-mi place. Astfel, la un moment dat, am hotărât să schimb radical totul. Căci, până la urmă, știi, numai o dată trăim (râde). Eram deja în anul III, dar am găsit puterea în mine să-mi schimb viaţa. M-am dus pe drumul meu, pe drumul muzicii. Iniţiativă nebună, urmată de multe nopţi nedormite… Așa a fost.
Cum te-ai împrietenit cu jazzul?
Am fost norocos să-mi petrec copilăria în apropierea Prutului. Aveam acces la toate posturile românești și în fiecare noapte de joi, până la orele două-trei, urmăream emisiunea despre jazz cu Florian Lungu. Acolo am aflat despre tehnica slap, despre improvizaţie. Eram fascinat de tot ce se făcea acolo.
Care e filozofia de viaţă a lui Alex Calancea?
Sunt omul care ia totul de la viaţă și niciodată nu uită de natură. Mă duc des la ţară, mi-amintesc de copilărie. Izvoarele creaţiei le absorb din natură. Pentru orice artist, asta e bine. Cea mai multă armonie e-n natură. Numai că oamenii, din păcate, au uitat despre asta.
Te ajută yoga să-ţi găsești inspiraţia?
Nu, yoga nu ajută la inspiraţie. Ca să ai inspiraţie, trebuie să găsești acasă liniște, pace și iubire. Familia îmi creează un echilibru spiritual bun. Familia îmi dă imbold pentru muzică.
Faci muzică împreună cu jumătatea ta, Viola?
Noi nu facem muzică împreună, pentru că suntem persoane foarte diferite. Dar îmi pare bine că am găsit alte lucruri care ne ţin împreună – familia, copilul, discuţiile, cărţile. Erau cazuri când muzica ne despărţea, din cauză că aveam alte viziuni. Eu mă bazez pe simţ, ea pe reguli. Viola are ureche muzicală perfectă, are o școală bună. La ea totul e corect, e pus la punct. Posibil, anume asta și ne unește. Ea mă completează.
Care stil muzical ţi-e cel mai aproape de suflet?
De-a lungul carierei, am avut diferite proiecte, cu Lăutarii, fraţii Advahov, Cătălin Josan, Dan Bălan, Geta Burlacu, Arsenium… deci, începând de la folk, pop-rock până la jazz. Eu am studiat și continui să studiez aproape toate stilurile. Sunt multe lucruri pe care le descopăr, mintea mea e deschisă pentru orice stil, pentru orice muzică, nu are limite. Până la urmă, asta și este arta, când poţi să te „hrănești” din diferite izvoare.
Cum crezi, piaţa muzicală autohtonă are probleme? Cum le faci faţă?
Cine a spus că eu fac faţă? Probleme sunt, desigur, și cea mai mare problemă constă în faptul că nu avem show business, doar o piaţă muzicală mică. Muzica de calitate nu-și găsește audienţa, nu are ascultători mulţi ca să supravieţuiască. De aceea totul se reduce la muzica de consum.
Atunci, ce te mai ţine în Moldova?
În primul rând casa, putem să alegem orice în viaţa asta în afară de părinţi și de patrie. Deocamdată e bine în Moldova, rămâne să vedem ce urmează.
Ce te-a făcut să creezi trupa RUPT?
Proiectul RUPT e abia ca un nou-născut. Nu pot să spun multe despre el, dar știu sigur că e un proiect durabil. Împreună cu solistul Andrei Glavan și cu ceilalţi membri ai trupei, o să ne străduim să facem muzică bună, să fim noi înșine și sunt sigur că publicul o să ne primească. Îmi doresc ca această trupă să ne reprezinte ca viziune. Până acum am interpretat mai mult coveruri personalizate de noi. A venit momentul să scriem piesele noastre, de aceea, în aprilie, venim cu piese noi.
Cu ce ne va mai surprinde Alex Calancea în viitorul apropiat?
În primul rând e RUPT-ul. Pe moment nu lucrez cu artiști în particular, ci m-am concentrat pe unele proiecte mult mai extinse. Lucrez la cel de-al doilea album de chitară bas (folk-funk). În mai, va fi prezentat un album pentru Viola Julea și, în toamnă, unul pentru Cristina Pintilie. De asemenea, lucrăm la un documentar muzical dedicat marilor noștri cântăreţi care au pus bazele muzicii de estradă, cum ar fi Ștefan Petrache, Orizont, Noroc, Ion Suruceanu și alţii.
Îţi mulţumim!
________________
Interviu realizat de Victoria Kirilov