Femeia-cruciat în căutarea poveştilor

Poetă, prozatoare, eseistă, conferenţiară universitară, bloggeră, Ruxandra Cesereanu este o prezenţă distinctă în literatura română, impunându-se nu atât prin numărul considerabil de cărţi pe care le-a editat până acum (peste douăzeci), ci mai ales prin capacitatea de a incita mereu curiozitatea cititorului cu ceva nou, fie că iniţiază un experiment literar, fie că abordează un subiect extraordinar. Aceasta cred că se datorează în primul rând unei debordante energii creatoare de care dispune autoarea Zonei vii (volumul de debut) şi pe care o explorează din plin în textele sale, dar şi curajului de a se exprima sau, mai exact, de a se spune până la capăt, fără rezerve. Căci pentru Ruxandra Cesereanu scrisul este, nici mai mult şi nici mai puţin, o formă de exorcizare, dacă e s-o credem pe cuvânt: Poezia mea este o poezie violentă. De ce este o poezie violentă?Vreau să fiu foarte onestă cu mine însămi. Mă gândesc că singurul lucru prin care poţi să le arăţi cititorilor că eşti autentică este să te uiţi în oglindă şi să scoţi din tine nu doar ce ai bun şi frumos, ci şi răul. Pentru autenticitate, violenţa este certificatul meu, este esenţială. Şi mai trebuie să-mi recunosc nevrozele. Eu nu vreau ca nevrozele mele să treacă de la mine la cititori, ca  păpuşile voodoo. Dar îmi doresc ca cititorii mei să se exorcizeze odată cu mine. Când vorbesc despre „poetul ca bestie“, am în vedere că poetul trebuie să-şi exteriorizeze răul dinlăuntru şi să nu cosmetizeze nimic. Poetul nu trebuie să se aşeze după paravane, să-şi fardeze traumele.

Trebuie spus că nu doar poeta, dar şi eseista s-a preocupat atent de nevroze, de data aceasta însă de cele ale neamului său, publicând câteva volume de eseuri care au ca temă de studiu imaginarul violent al românilor (un volum cu acest titlu a apărut la Editura Humanitas), două dintre acestea fiind lucrări de referinţă în domeniu: Decembrie ‘89. Deconstrucţia unei revoluţii şi Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească. Cercetătoarea de la Cluj a fost cooptată şi în Comisia Tismăneanu de studiere a crimelor comunismului, scriind raportul despre memorialistica de detenţie, tot ea ocupându-se, în cadrul mai multor proiecte de cercetare în străinătate, şi de analiza formelor de tortură politică în secolul al XX-lea, nu numai din România, ci şi din întreaga lume.

Să nu se înţeleagă însă că Ruxandra Cesereanu, Femeia-cruciat (am împrumutat acest calificativ de la un volum antologic de poezie), se axează doar pe teme „dure”, care ar fi poate mai potrivite pentru bărbaţi.

Autoarea Bibliotecii stranii este o poetă feminină prin excelenţă, purtătoare de rochii elegante, de cercei şi de tot felul de accesorii delicate. Un cititor tenace va observa că şi din textele ei transpare o acută perspicacitate şi sensibilitate feminină. În volumul de proză scurtă, intitulat provocator Naşterea dorinţelor lichide, naratoarea descrie minuţios chipurile a…. 107 bărbaţi, fiecare dintre ei având „un nu ştiu ce şi un nu ştiu cum”, care putea fi văzut doar de ochiul sfredelitor al unei poete. Ca să pară probabil mai credibilă, în ultimele capitole ale cărţii, scriitoarea a recurs şi la interviul sociologic, mai multe femei fiind chemate să răspundă la întrebarea „Ce este un bărbat?”, pe de altă parte, bărbaţii trebuind să explice, la rândul lor, „Ce înseamnă a fi bărbat?”.

Nu mai puţin interesante, ca formă de comunicare poetică, sunt cele două cărţi-experiment semnate de Ruxandra Cesereanu: prima, Submarinul iertat, scrisă în colaborare cu Andrei Codrescu, poet român stabilit în America, şi a doua, Ţinutul celălalt, cel de-al doilea cosemnatar fiind tânărul poet Marius Conkan, unul dintre discipolii profesoarei de la atelierele de scriere creatoare pe care le susţine cu succes la Cluj. Primul poem-roman, o pledoarie pentru poezie, făcută de o pianistă şi un beatnik în faţa unui submarin, e deosebit şi sub aspect grafic – o ediţie de lux în coperte de catifea şi cu şapte desene color, editată într-un tiraj de doar 150 de exemplare. Celălalt poem-roman însă este tulburător prin destinul proscris al celor doi copii diagnosticaţi cu sindromul Down, din perspectiva cărora e scris textul. Spuki şi Lolo se află într-un orfelinat, între pereţii căruia îşi imaginează alte lumi, „de dincolo” – un întreg univers al dragostei şi al libertăţii interioare.    

Iată că în acest an Ruxandra Cesereanu, iscusită creatoare de universuri suprarealiste (în tandem cu soţul ei, scriitorul şi profesorul universitar Corin Braga), debutează şi cu un roman realist, Un singur cer deasupra lor, în care îşi desfăşoară firul epic pe o perioadă destul de lungă şi controversată (1944-2000). Realităţile însă uneori strălucesc atât de mult prin absurditatea şi prin tragismul lor, încât nu ai putea spune cu siguranţă dacă totul se întâmplă aievea sau este doar un vis… urât.

Credem însă că Ruxandra Cesereanu, care are o mare pasiune pentru poveşti şi pentru tot felul de călătorii exotice, ne va abate repede de la mahmura realitate, purtându-ne prin lumi încă nedescoperite, mult mai pline de viaţă şi de mister.