„În următoarea clipă ai putea să mori.” Gândul ăsta m-a fulgerat la un concert, în care muzica suna ca o emoţie. Făceam poze. Tocmai am urcat pe scenă și m-am strecurat în atmosfera pe care o creau artiștii. Luminile, publicul, ritmul muzicii…
Tatăl meu are 58 de ani, 40 dintre care e șofer. E experimentat, calculat, cumpătat, dar de fiecare dată când pleacă într-o cursă lungă mi se face inima un boţ de gheaţă.
Salut! Sunt Daniela, am 7 ani și sunt câteva săptămâni de când am devenit elevă. Îmi place să fiu elevă, mă simt foarte independentă, mama mă lasă să-mi aleg singurică hainele pe care vreau să le port și nu mă mai aduce de mânuţă până în pragul școlii.
Astăzi, am văzut o gașcă de elevi de gimnaziu. M-a năvălit sentimentul nostalgiei după fuste în carouri, bluziţe și cosiţe și am încercat să-mi amintesc cum simţeam lumea ce mă înconjoară atunci când eram puștoaică și aveam atâtea lucruri de descoperit.