Visurile generației mele

Într-o lume în care aproa­pe totul a fost descoperit, iar tehnologiile au preluat controlul asupra oricărui domeniu cultural, religios și educaţional, societatea pare a fi stăpânită tot mai mult de ten­dinţele nou apărute. Fiecare copil, adolescent, adult sau vârstnic are cu el în permanenţă un telefon mobil. Acasă, la serviciu, chiar şi în zilele de odihnă, generaţia mea are predilecţia de a petrece timpul în jurul diferitor mașinării. Până şi bebelușii sunt supravegheaţi în pântecele mamelor cu ajuto­rul diferitor dispozitive. E oare aceasta o degradare a societăţii actuale sau, din contra, un pro­gres indispensabil?

Nimeni nu poate răspunde cu siguranţă şi promptitudine la această întrebare. Pentru unii, tehnologiile înseamnă salvatori de sănătate, sursă necuprinsă de informaţie, dezvoltare individuală excepţională. Pentru alţii însă, ele sunt cele ce au distrus legă­tura armonioasă cu natura, sunt ucigaşi fără suflet ai timpului li­ber, ai spaţiului intim, ai proiec­tării frumosului şi a artei, având ca ustensile nu pensula sau cre­ionul, ci tastatura şi mouse-ul.

A avea o simplă maşină nu mai este important. Mai bine e să nu o ai deloc dacă e veche şi demo­dată. Un telefon de generaţie tre­cută provoacă zâmbete şi ofense, nimicind în tine spiritul de lider, de demnitate şi de apartenenţă la societatea în care trăieşti. Aces­te reguli nescrise sunt aplicate și asupra îmbrăcămintei. Nu eşti apreciat şi ascultat cum se cuvine dacă nu ai în garderoba ta câte­va din tendinţele noi apărute în modă.

Dacă în lumea din mediul na­tural autoritatea animalelor e re­flectată prin intermediul puterii, în lumea în care trăiesc, autori­tatea şi superioritatea, în mod si­gur, nu aparţin intelectualităţii şi oamenilor sinceri, ci celor prinşi în plasa marketingului. Ne este impus un stil de viaţă, iar dacă nu ai destui bani ca să îl satisfaci, eşti aruncat în prăpastia nimic­niciei. Spre ce mergem noi dacă, încă din grădiniţă, copilul visează la o tabletă? Copiii ar trebui să vi­seze ca părinţii să trăiască veşnic, iar mama să gătească prăjitura lor preferată.

Puţini mai visează la o iubire sinceră, ce nu acceptă înfrângeri. Prea puţini mai iubesc așa cum o făcea Eminescu, cu ardoare și dăruire, chiar dacă „din valuri­le vremii” nu mai era în stare să își reîntoarcă iubita. Acum toţi visează la o iubire profitabilă în sens material. Generaţia mea nu mai ţine cont de modelele antice, din care se inspirau marii scriitori români, ca Lucian Blaga, Mircea Eliade sau Mihai Eminescu.

Generaţia în care trăiesc înlocuiește lectura unei cărţi cu jocul la telefon, admite sărăcia spirituală, pierde din umanism în favoarea reputaţiei şi a unei vieţi asigurate. Visurile generaţiei mele reprezintă o arma întoarsă împotriva acesteia.