Trei zile în tren

Prima zi

E zece și jumătate şi deja am vizitat o mulţime de locuri impresionante în Constanţa. Edificiul Roman cu Mozaicuri e o clădire din sticlă, construită şi gândită foarte bine, încă în anii ’70. Ține la adăpost de intemperii o capodoperă nemaipomenită, constituită dintr-o suprafaţă enormă de mozaic roman păstrat până în prezent. Acum clădirea e veche şi nu se întreţine, se pare că nu a fost renovată de la construcţie, iar culorile mozaicului devin tot mai fade.

Apoi, Muzeul de Arheologie şi Istorie dispune de o colecţie impresionantă. Ştiam că Tomisul roman bucură până acum arheologii, dar nu ştiam că atât
de frumos şi de bine sunt organizate descoperirile. Într-una din săli, de după o draperie, răsuna Strauss, un vals dedicat mării. Shazam îşi face
treaba bine.

Marea rece mi-a făcut un show off frumos. Asta zic şi eu revedere. De cum m-am apropiat de mal, valurile au început să fie parcă mai înalte, mai puternice. Datorită lor am simţit intens mirosul sărat, iar picăturile reci ajungeau la mine în pofida vântului de iarnă la mijloc de martie.

Dejun într-un local cu vedere spre mare. Stau într-o verandă semicirculară cu ferestre mari şi îmi zic că mă încălzesc la soarele rece care iese de după
norii gri. De fapt, au încălzire bună aici.

*  *  *

Biserica Sf. Anton din Padova, construită în secolul al XIX-lea în stil romanic. Un bătrân venit la închinare m-a întrebat dacă ştiu programul slujbelor. Am afişat un zâmbet şi i-am spus că nu sunt de aici, fără să menţionez că nici catolic nu sunt.

Într-un local cu specific englezesc, stau la o masă cu Barbellion. Ce poate fi mai plăcut? Au linguriţe grele pentru ceai, e o plăcere să le lovești de marginea cănii. Veranda de sticlă îmi aminteşte de unul dintre proiectele de locuinţă ideală, gândit cândva la o temă pentru acasă. Trebuia să aibă tot aşa un semicerc din sticlă, având ca acoperiş un sfert de sferă pictat în tonuri întunecate.

*  *  *

Constanţa – un oraş ce are în zona veche o mulţime de clădiri frumoase, majoritatea într-o stare de decrepitudine avansată. Peste tot copii cerşind şi câini mulţi şi răi. Un bărbat cu beretă îi cerea socoteală proprietarului unui câine, arătându-i pantalonul sfâşiat.

La sinagoga veche nu mai umblă nimeni. Acum acolo sunt doar o mulţime de câini, care nu te lasă nici măcar să fotografiezi şi te latră ameninţător.

A doua zi

E dimineaţă şi sunt în Sibiu. Abia acum. CFR-ul, mai bine zis modul de-a întârzia al trenurilor, mi-a oferit câteva ore în stare suspendată într-un oraş minunat, Mediaş. Primul tren a întârziat şi de asta l-am pierdut pe al doilea. Am petrecut patru ore ca într-un purgatoriu îngheţat, colindând
frumoasele străzi pavate şi căutând zadarnic căldură în vreun local ce să fie deschis noaptea.

Am senzaţia că sunt la capătul puterilor. Rămâne să mai ajung viu şi sănătos la Iaşi. Dacă îmi reuşeşte, institui un record personal de aproximativ 2 256 km parcurşi timp de trei zile cu trenul.

* * *

Un local de cea mai joasă speţă în Vinţu de Jos, cu muzică ieftină dată la maximum, dar în care e cald. Înainte să-l găsesc, eram pe punctul de a scri ode caloriferelor calde din sala de așteptare. Acum am și uitat de ele.

A treia zi

Privesc absent răsăritul pe geamul trenului, în vreme ce trec Carpaţii din Ardeal spre Moldova. N-am reuşit să adorm în tren. Apoi mă copleşeşte lumina puternică a unei dimineţi frumoase de primăvară.

Record bătut, dacă tot era vorba de record. Am obosit dincolo de orice limită, în spate sunt trei nopţi petrecute prin trenuri şi două zile de bătut străzile unor oraşe aproape fantastice. Sunt satisfăcut. M-am pomenit cu o cantitate enormă de fotografii, unele chiar bune!