Tastatura de ultimă generaţie
Volumele colective reprezintă astăzi un exerciţiu foarte bine-venit al fenomenului literar de la noi, întrucât constituie neîndoielnice piste de promovare pentru tinerii autori, a căror rostire (şi istoria literară ne demonstrează de fiecare dată acest adevăr) e în stare să producă anumite schimbări, cu atât mai mult cu cât au şi ele meritul de a demonstra (pe un anumit segment) vitalitatea artei cuvântului, în permanentă căutare şi naştere de sine. Întrucât procesul elaborării lor se bazează pe principiul diversităţii şi noutăţii, fiind alimentat şi de intenţia de a scoate la rampă voci autentice, asemenea ediţii reprezintă adesea performante realizări livreşti.
La fel se întâmplă şi în cazul Covoarelor moldoveneşti, antologie ce însumează prozele a 16 tineri basarabeni cu potenţial artistic de netăgăduit. Deşi (datorită frecventei lor prezenţe în paginile publicaţiilor literare, sau fiind deja consacraţi cu volume editate şi apreciate la modul cuvenit) unii dintre ei nu mai reprezintă nume noi pentru cunoscătorul mişcării literelor în spaţiul nostru cultural (Aurelia Borzin, Ecaterina Bargan, Ion Mihai-Felea, Carolina Vozian, Ion Buzu, Felicia Nedzelschi, Aura Maru sau Maria-Paula Erizanu), rămânem surprinşi să-i redescoperim de această dată într-o altă ipostază creatoare, fie ca autori de proză poliţistă, fie ca prozatori, în general.
Cum era de aşteptat, prozele emană o vioiciune tânără, rebelă, nonconformistă, cu care, de fapt, se identifică această generaţie. Sunt preferabile dinamismul aventurii, atitudinea distanţată, construirea cât mai veritabilă a situaţiilor, comportamentul sugestiv al personajelor etc. Pe lângă acestea, valoarea scrierilor constă şi în reprezentarea unei lumi uşor recognoscibile, în deplina ei manifestare. Locuri şi caractere umane atât de apropiate nouă din punct de vedere fizic, redate într-un mod foarte real şi totodată cu destul farmec ne conving de adevărul stănescian că, de fapt, literatura se întâmplă.
Între confesiv şi surprinzător la Aurelia Borzin, teribilism & sfidare la Ion Buzu şi Carolina Vozian, uşor ironic la Felicia Nedzelschi, firesc şi limpede la Ecaterina Bargan sau fictiv/filosofic în cazul Dumitriţei-Raluca Parfentie, discursul epic (a cărui fluenţă e într-o specială relaţie de sinonimie cu noţiunea de palpitant) comportă de fiecare dată noi implicaţii semantice.
Ţinând cont de tematica şi natura lor, prozele incluse în antologia de faţă s-ar grupa în două categorii distincte: producţii de atelier (în care e de semnalat simpatia faţă de anumite subiecte sau un anumit tip de scriitură – proza poliţistă) şi texte individuale, ce trădează experienţele literare zilnice ale autorilor, formând un grup prea diversificat pentru o posibilă caracterizare în termeni categorici. Comparate însă cu alte exemple din grupul la care s-ar raporta, producţiile epice denotă o seriozitate matură şi pe deplin asumată a elaborării textuale, precum e de remarcat în cadrul scrierii la patru mâini de către Diana Bârsan şi Maria-Paula Erizanu, construită pe o calculată structurare de tip puzzle a conţinutului epic.
Mizând pe o formulă specială de legământ cu cititorul, în care momentelor senzaţionale le revine un rol substanţial, lectura unei asemenea cărţi nu se mai reduce doar la satisfacerea curiozităţilor cognitive, ci devine un veritabil deliciu intelectual. Captivante în esenţă, paginile antologiei de faţă surprind în chintesenţa lor palpitaţia vieţii adesea în situaţii banale, or, dictonul francezului glăsuieşte că „la fapte mari, toţi oamenii sunt mari”. Prin urmare, minimalismul n-ar fi nicidecum o chestie de ocară.
Pe lângă alte însuşiri remarcabile, volumul respectiv se distinge şi prin complexitate, originalitatea scrierilor (calităţi necesare unei cărţi reuşite), dar şi prin nervul propriei ambiţii, or, în definitiv, exerciţiile epice pe care le găzduieşte constituie necesare examene de capacitate pentru elanul creator al acestor tineri.
Şi, nu în ultimul rând, e cazul să evidenţiem şi contribuţia importantă a antologatorului, pe lângă meritul admirabil al autorilor, ghidaţi cu toţii parcă de îndemnul liric bacovian: „toarnă pe covoare parfume tari”…