Poezie

***
când e întuneric și toate nălucirile dau peste mine
pe străzi lăturalnice
caut o bucată de cer care să-mi aparţină
o certitudine
când e întuneric cred că viaţa mea e mai bună
și pot plânge de bucurie
știu oamenii mari nu fac asta
sunt un om mare
gata cu copilăriile
termin-o
nu poţi boci când vezi o stea îmi zice mama
când e întuneric pe străzile înguste și reci
blues ca să uit
blues ca să fiu uitată

  
***
această frumuseţe sălbatică
care se zdrobește de capetele noastre
această credinţă naivă a reîntoarcerii
a revederii
dar nu
nu există
doar demoni săltând
în capetele noastre
ca pe un ring de dans

  
Pentru că avem nevoie unii de alţii
pe tabla de șah disperările noastre
eu înaintez o disperare
tu alta
eu îţi câștig o disperare
tu îmi câștigi o disperare
până rivalitatea dintre noi se risipește
și ni le împrumutăm de bunăvoie pe toate
pentru că avem nevoie unii de alţii
vine ploaia
ne punem rucsacurile în spate
ne grăbim
o luăm în direcţii opuse
orbul din gară strânge cu mâinile bătătorite
piesele de joc monedele victoriile
disperările se amestecă se ciocnesc se unesc se rănesc
până încep a obosi apoi se îndrăgostesc
pentru că avem nevoie unii de alţii
eu mă simt goală pe dinăuntru
jumătate din mine e în cutia rătăcită
tu te simţi singur
jumătate din tine orbecăiește în întuneric
de aceea am hotărât să te caut
de aceea ai hotărât să mă cauţi
pe noi ne unesc disperările
și ne regăsim
și ne simţim bine
și ne vindecăm

  
***
tristeţile graţioase ţi se preling din ochi
ca laptele matern peste luminile orașului
peste mișcările mele
mi-e frică să-mi întind mâna către tine
să-mi găsesc cuvintele
pleoapele tale ca niște petale de nu-mă-uita
se închid spasmodic
pui mâna pe fiecare obiect ca și cum ar fi ultima
dată
îmi zici viaţa e fără anestezie
viaţa e fragilitate
o ceaţă imensă cancerigenă
și poemul acesta
care se face tot mai urât din cauza tristeţii adânci

  
autoportrete mutilate de prea mult sine
toţi căutăm mici revelaţii
într-o epocă în care suntem posesorii unei memorii
suprasaturate de panouri publicitare
tăcerea e de aur pe pereţii teatrului
hitul săptămânii fete cu părul mov la fiecare intersecţie
meteo și horoscop la radioul din staţie
fum de ţigară în fiecare colţ al orașului
ca un incendiu interminabil

toţi căutăm mari revelaţii
legaţi la gât cu o mie de păcate
dar tot de o mie de ori ne facem semnul crucii
în faţa bisericilor ivite ca ciupercile după ploaie

toţi îl citesc pe Borges
fără să îl citească de fapt pe Borges
toţi vor să devină dr. House
toţi comentează în stânga și-n dreapta filmele de la Oscar
înainte de a le fi văzut

în acest secol hiperinteligent
din creierii noștri curg
monoloage tot mai scurte
ca un comentariu pe facebook

  
Declin
mișcările noastre nu mai au nicio însemnătate
gândirea nu mai poate crea teorii de excepţie
felul de a mișca ochii când surprindem adevărul
felul de a mișca buzele când rostim adevărul
alunecăm alunecăm alunecăm
ce patinoar existenţialist
ce absurditate
înconjuraţi de flori carnivore
oroare și mutaţii
superstiţii și gloanţe

  
Labirint
ești un personaj suprarealist
devii tot mai bizar mai obscur
îţi inventez mitologii personale
răsfoiesc dicţionarele lumii
încerc să descifrez simboluri
toate referinţele culturale posibile
de la culoarea ochilor tăi
la felul de a clipi și a rosti cuvintele
te bănuiesc de alienare
de început de tandreţe
mă încâlcesc printre firele minţii tale
sunt o Ariadnă eșuată
încerc să te îmblânzesc
citindu-ţi poezie confesivă
nu știu dacă mă asculţi
ai un fel de a seduce și a îndepărta
un fel de a fi și a nu fi