Refugiu în lipsa cenzurii

Deși multă lume se plânge de vremurile aspre în care trăim (sau poate că tocmai de aceea), cel puțin dintr-un punct de vedere nu ne putem lamenta: libertatea cuvântului.

Astăzi ne bucurăm sau, cel puţin, ar trebui să ne bucurăm de faptul că putem spune orice ne trece (sau nu) prin cap, nefiindu-ne teamă că am putea rămâne fără el. Desigur, acest fenomen atrage după sine și o mulțime de consecințe negative, precum moda de a critica societatea în stânga și în dreapta, adesea fără motive întemeiate, sau promovarea unor idei nocive care nu ar fi trecut prin sita cenzurii. Dar efectele libertății cuvântului sunt, preponderent, pozitive.

Din păcate, predecesorii noștri nu s-au bucurat de o atitudine tolerantă cu privire la ceea ce au avut de spus. Se știe foarte bine că regimul comunist sever a făcut numeroase victime, nu doar fizice, ci și ideologice. Una din aceste victime, care a fost persecutată ani de-a rândul de Securitatea din România comunistă, a primit în 2009 Premiul Nobel pentru literatură, fiind candidată din partea Germaniei.

Este vorba despre Herta Müller, scriitoare originară din Banat, a cărei limbă nativă e germana și ale cărei opere au fost traduse în peste 20 de limbi. Recent, Centrul Cultural German Akzente din Chişinău şi Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei au organizat o expoziție închinată vieții și activității autoarei, cu numele: „Herta Müller: cercul drăcesc al cuvintelor”, în limba germană (cu traducere în română). Expoziția începe cu evocarea celor mai importante evenimente din copilăria zbuciumată a scriitoarei, urmând firul tumultuos al vieții sale și încheindu-se cu apogeul carierei, când, la 8 octombrie 2009, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor.

Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limba și literatura română la Universitatea din Timişoara, în perioada 1973-1976.

Volumul ei de debut, Niederungen (Ţinuturile joase), a fost publicat în 1982 numai după o mutilare sângeroasă din partea cenzurii comuniste. Acesta prezenta viziunea unui copil asupra vieții din Banatul germanizat. Unii contemporani au criticat-o pentru nuanțele sumbre în care era descrisă viața de la sat. Când, doi ani mai târziu, același volum i-a fost publicat în Republica Federală Germană, de data aceasta, în forma lui originală, neciopârțit de ochiul comunist, autoarei i s-a interzis să mai publice.
Un alt factor care a adus-o în vizorul Securității a fost prietenia cu membrii rebeli ai Aktionsgruppe Banat („Grupul de Acțiune Banat”).

Prima încercare de a emigra în Germania de Vest, în 1985, a eșuat. I se permite să plece doi ani mai târziu, împreună cu soțul ei, scriitorul Richard Wagner, cu care locuiește în Berlin până în ziua de azi.

Activitatea sa literară e răsplătită cu premii și distincții literare. După ce a fost nominalizată de două ori de către guvernul grman la Premiul Nobel, în 2008, în 2009 i se decernează prestigiosul premiu, împreună cu o autoritate literară semnificativă și cu 10.000.000 de coroane suedeze, ceea ce corespunde cu 972.000 de euro.

În cele din urmă, din viața agitată a autoarei, însușim o lecție importantă. Deși cenzura, regimurile autoritare, persecuțiile și presiunile psihologice sau fizice sunt unele dintre cele mai dureroase păcate ale omenirii, totuși acestea le permit eroilor să se manifeste și să existe. De aceea, chiar dacă e mai ușor să fii curajos atunci când nu te paște niciun pericol, virtuțile tale vor valora infinit mai mult dacă sunt fortificate printr-o atitudine ostilă din partea mediului în care îți desfășori activitatea.