Poezii

Cristina Dicusar
cl. a XII-a, Liceul Academiei, Chişinău
Premiul I, secţiunea „Poezie – liceeni”

În casa ciudată mereu

E ca şi cum lumina a încurcat adresa
Şi a ajuns aici să-mi spună că există,
Că a putut pătrunde în casa fără uşi
Şi cu ferestre mici, acoperite…

E prea mult praf aici, dar masa cea pătrată
Se-nvârte-n jurul camerei iar camera încearcă
Să o prindă… Eu râd şi bat cu pumnul mic şi rece
în masa mea şi totul se roteşte.

Hei, uite, nu ştiu cum te cheamă şi nu-mi pasă
Dar noi suntem aici, în casa asta, singuri.
Eu pot să te arunc peste fereastră –
Şi vei scăpa…

Dar casa e prea mică cu fereastra,
Cu lucrurile sucite-a nebunie…
Şi lumea-i o imensă cochilie
Ascunsă şi uitată-n casa asta.

Babilon domestic

Încurcată, răsucită
– Eu dansez cu mine însămi.
Teracota colorată
Pe podea-i a câta oară.
Eu aş vrea să fiu mai mică,
Însă sunt deja deprinsă
Cu mărimea actuală.

Rămăşiţele pe masă
– Poate-s vise, poate – pâine.
Nu sunt singură acasă,
Dar sunt singură cu mine.
Noaptea bate în fereastră,
Intră-n ea ca o felină.
Noapte bună. Noapte bună.
Stele, gânduri şi lumină…

Narcis

În ochii de cearcăne înconjuraţi,
Ca timpul încătuşat
De ceasuri care, poate,
merg incorect şi fără tact.

Te văd oricum, iar ceasurile tale
Nu strigă ora ce absurdă tace,
Ci strigă-n mine prin privirea care
Îmi sparge lumea, ce şi-aşa nu-mi place.

În ochii tăi doar ochii tăi se află.
Nimic mai mult – o lume-n altă lume,
Un rob în rob, un rege-n rege – Toate.
Şi n-o să pot să le atribui nume.

În ochii tăi închişi e-nchisă lumea.
Când îi deschizi din nou – mi se iveşte.
Privirea ta mai multe-mi poate spune
Şi-n ochii tăi poemul se sfârşeşte.

Timp

Ciocolata e amară;
Nu mai vreau – mersi.
Înveleşte-mă în vară
Şi în zori de zi.
Noaptea are gust de apă.
Eu o beau. Tu taci…
Ceasul curge pe perete,
Însă tu ce faci?
Ai plecat şi iarăşi noaptea
E o apă grea.
Curge vremea pe perete
Şi mă ia cu ea…

Simplu

Adăpostită-n haine
Şi-n ochii tăi, şi-n vise;
Beau ceaiul de căldură
Şi iarna de pe geam.
Când iar mă enervează
Că-s uşile închise,
Eu le deschid în mine
Ca-n suflet să le am.
Sunt singură şi totul
Pluteşte ca pe ape.
Covoarele de lână
Au obosit să fie.
Eu nu te ştiu, dar astăzi
Te simt atât de aproape,
Ca visul povestit
Pe-o foaie de hârtie.
În cerul meu e soare
Şi fulgii mei dansează.
Nu vreau să răscolesc iar
Timpul de pe ceas,
Căci ceea ce va fi
Nu mă interesează.
Rămâne doar secunda
Să facă înc-un pas.

Fără comentarii

Erai azi ca o faţă de masă
Plată şi colorată,
Cu floricele fără sens.
Mâine poate vei fi altfel:
Ca un ceas, ca o maşină de spălat,
ca o minge…
Dar nu vei fi niciodată carte.
De aceea, când fug de tine,
Merg la bibliotecă.
Cu riscul ca tu să fii poliţa
De pe care, timid, voi lua un sens
Şi mă voi ascunde în el
După colţul camerei.