Poezie

Pe contrasens
Râd de parcă aș fi
cel mai fericit dintre oameni.
Și aproape că așa este.
Nu am nimic
ce pierde.
Nu călătoresc,
să regret plecările sau revenirile.
Persoana pe care o iubesc
e atât de aproape și atât
de departe de mine
încât orice s-ar întâmpla între noi
va fi cumplit de frumos
și de neadevărat,
căci nu vom ști niciodată
să coborâm pe pământ.
Iar sacul cu cărţi
pe care-l port mereu după mine
e tocmai povara de care am nevoie
pentru a mă mai menţine pe aici.
Mănânc colţul de pâine
(atât cât mi se dă)
într-un colţ de lume,
dau „bună ziua” la câini,
la copaci
și îmi pare că toată lumea-i
a mea
și poate că aș fi cel mai fericit dintre oameni,
doar că, atunci când râd,
nu știu de ce
mi se umple sufletul
de lacrimi.

 
Semn de carte
Ce frumos s-ar încheia viaţa
dacă mormântul nostru ar fi o bibliotecă!

Poate că astfel sufletul
n-ar mai trebui să se despartă de corp,
ci ar sta mereu, de strajă, printre rafturi,
urmărind cum, încet-încet, după ani și ani,
trupul ia forma unei cărţi
după chipul și asemănarea omului.
Cu cât mai bun și mai înţelept a fost în viaţă,
cu atât mai trainică și mai vie cartea:
câtă iubire – atâta lumină și claritate,
câtă ură – atâta beznă și mucegai.

Șoarecii de bibliotecă
îmbrăcaţi în straie albe,
cu câte două perechi de ochelari pe nas,
ar sta de veghe la porţi,
gata să conspecteze, pentru o viitoare carte,
faptele bune și gândurile rele.

P.S. Fiindcă pentru mine nu pot garanta
nicio zi din marea eternitate,
m-aș retrage cuminte în biblioteca ta
să fiu măcar un semn bun de carte.

Alint
Și iată,
cu un Tată în cer
și unul sub pământ,
sunt abia acum un copil răsfăţat,
purtată mereu în braţe –
să văd pe toată lumea la faţă.

 
Noduri
Urmăream cum legai
nod după nod,
nod după nod
cu pricepere, eleganţă
și nemărturisită pasiune.

Neclintită, încercam să reţin
orice mișcare a mâinilor,
orice unduire a gândului
întreţesut cu fire văzute
și nevăzute.

Era să uit că mă grăbeam
la o întâlnire de afaceri
(în problema iubirilor pierdute)
cu ziua de mâine…

Dar când să ies,
inima – haţ!
Gata!
Căzusem în laţ.

Colecţionar de timp
Cu inimă de iepure bat la ușa ta
Să-ţi fur din clipe, gânduri și taine.

Recunosc: sunt un colecţionar de timp preţios
Și am dat, iată, de o… comoară.

Timpul tău se scurge lin în timpul meu –
Clepsidră aurită a înţelepciunii!

Peste ani,
aș vrea să ţi-l pot întoarce înzecit.
Să-ţi bat la ușă semeţ și să-ţi strig:
Uite ce am găsit!

 
Gest pentru viitor
În fiecare zi,
să păstrăm un moment de reculegere
pentru noi,
cei care (nu) vom fi mâine.

Călugăriţa eretică
Corpul – această ambulantă mănăstire a sufletului,
cu reguli stricte dar niciodată respectate până la capăt,
nu știi cât să te bucuri,
nici cât să urăști și cât să iubești
ca să nu fie prea mult ori prea puţin.

Cineva neștiut bate mereu toaca,
având grijă dimineaţa să te trimită la arat
câmpuri fără margine,
iar seara, la o oră fixă, să te culce obosit
în paturi reci și tari,
așa ca să nu mai vrei nimic.

Pe ascuns însă
o călugăriţă eretică,
cu sângele clocotind în vene,
ţinteșţe ore-n șir prin vitralii,
dibuind toţi pereţii, să vadă
pe unde ar putea ieși
în caz de mare năvălire a sentimentelor.

Căci vine câte o zi când vrei să te bucuri mai mult,
vrei să plângi mai mult,
ca să ai sentimentul unui om împlinit
sau poate să fii mai aproape de Dumnezeu.

Își cercetează atent fiecare celulă,
fiecare rid mai adânc,
își lasă părul eretic în vânt,
își îndoaie genunchii resemnaţi
apoi își desface mâinile, ca și cum ar îmbrăţișa
toată lumea,
înălţându-și rugător ochii ca două ferestre
spre infinit.

Așa stă încremenită și acum
pe cântarul lumii –
jumătate femeie,
jumătate sfântă,
păzindu-se cu strășnicie
una pe alta
ca nu cumva să iasă
din chilia strâmtă.

_________________

Poezii selectate din volumul “Mâine va fi altfel”, editura ARC, Chișinău, 2015.