O călătorie în lumea lui Tolkien

 |  Revista:  |  Rubrica:  |  Comments

Cititorul se poate considera invitat să străbată locurile cele mai reprezentative din Pământul de Mijloc al lui Tolkien. Tolkien face parte din acea categorie de oameni surprinşi de propriul lor succes. Cineva care a vrut să-şi vadă mereu de treburile lui şi care s-a pomenit transformat într-o persoană publică din pricina propriei sale lucrări, prea deosebită ca să aparţină doar câtorva prieteni şi admiratori.

Biografia unui creator

  • În tinereţe, Tolkien a început să studieze numeroase limbi, iar mai apoi a ajuns să creeze una a lui, proprie, un idiom compus din frânturi şi din sunete provenite din alte limbi şi care aveau nevoie de o lume în care să se realizeze. Mitologia lui s-a născut din necesitatea de a înzestra cu un conţinut limbile pe care le născocea.
  • Deşi ar putea părea surprinzător, Tolkien era sud-african.
  • Interesul său pentru limbi l-a determinat să observe cu atenţie orice fel de jargoane şi graiuri populare.
  • În ciuda veniturilor modeste, Tolkien a putut să studieze la Oxford. Continua să născocească limbi şi se arăta tot mai interesat de idiomuri-le germanice. Și-a ales ca disciplină specială filologia comparată și a avut norocul să-l aibă ca profesor pe unul dintre cei mai remarcabili specialiști din acea epocă, Joe Wright, un om extraordinar, care studiase sanscrita, gotica, bulgara, norvegiana, saxona, germana și engleza, în majoritatea lor, limbi vechi, ca și când n-ar fi fost destul de complicată studierea celor moderne.
  • Pe durata convalescenţei, după recrutarea în timpul Primului Război Mondial, Tolkien a avut timp să se gândească și să scrie. Astfel, a dat aripi ideii sale de a crea o mitologie proprie. Oameni, elfi, pitici și hobbiţi încep să capete contur în conștiinţa lui, așteptând să prindă viaţă într-un mod neobișnuit. Convalescenţa l-a ajutat să-și cristalizeze marele proiect literar.
  • Prima sa carte: în 1916, Tolkien a scris pe coperta unui caiet de școală: Cartea poveștilor pierdute. Avea douăzeci și cinci de ani și, fără a fi prea conștient de acest lucru, a început să-și dezvolte mitologia sub formă de cronici, povești și balade, care, reunite într-o ordine cronologică, aveau să depene istoria Pământului de Mijloc.
  • Pentru Tolkien, religia era ceva mai mult decât o simplă credinţă: era un fel de a adopta o poziţie în lume și o modalitate de a-și omagia mama, care luptase cu dârzenie pentru ca el și fratele lui, Hilary, să-și găsească un drum în viaţă.

Hobbitul

  • Numele de hobbit a fost creat în mod spontan, cu toate că unii l-au asociat cu Babbit, un roman al lui Sinclair Lewis pe care Tolkien l-a citit, deși el însuși a negat că ar fi avut vreo legătură cu acesta și a susţinut că nu-și amintește cum i-a venit în minte. Singurele cuvinte pe care Tolkien le-a acceptat ca având o legătură sunt hole (gaură, vizuină) și hole-builder (constructor de vizuini).
  • Tolkien singur s-a definit pe sine ca fiind un hobbit: „De fapt, sunt un hobbit (cu excepţia dimensiunii). Îmi plac grădinile, copacii și gospodăriile ne-mecanizate; fumez pipă și apreciez mâncarea bună și simplă”.
  • Tolkien dispreţuia mașinile. De aceea nu este surprinzător faptul că gnomii apar în operele sale ca niște ingineri iscusiţi. „E posibil, spune Tolkien, ca ei, gnomii, să fi inventat vreuna din mașinile care de atunci îngrijorează lumea, în special aparatele ingenioase care ucid un număr mare de oameni dintr-odată, fiindcă roţile și motoarele și exploziile mereu i-au încântat așa cum i-a încântat să nu lucreze cu propriile mâini.”

Stăpânul inelelor

  • Aproape toate poeziile care apar în Stăpânul inelelor sunt traduceri din limba elfică – palide traduceri, cum obișnuia să spună Tolkien, care în copilărie, atunci când citea o poveste, sărea peste versuri.
  • Numai valorile pe care le cinstea erau prezente în opera sa. Nu există sex în Stăpânul inelelor, însă există dragoste. Singura doamnă elf care apare este regina Galadriel, izvor de puritate și, după unii critici, o reprezentare a Fecioarei Maria.
  • În 1997, în Anglia, conform unui sondaj, Stăpânul inelelor a fost considerat cel mai bun roman al secolului al XX-lea. Tolkien a vrut să-şi imagineze o mitologie pentru Anglia asemănătoare cu miturile nordice şi e posibil ca într-adevăr aşa să fi stat lucrurile în închipuirea lui; deși, cu siguranţă, a fost primul surprins când aceasta a devenit parte din istoria ţării sale.

The Tolkien Society

  • Marele succes repurtat de Stăpânul inelelor i-a determinat pe mulţi cititori să considere că această operă depășește graniţele unui text strict literar. Tonul epic al naraţiunii, verosimilitatea lumii în care se petrece acţiunea și multitudinea de detalii care o identifică au captivat imaginaţia multor admiratori, care au hotărât să își „însușească” romanul și să-l transforme într-un mod de viaţă. Istoria societăţilor Tolkien este istoria acestei pasiuni.
  • În ansamblu, de către aceste societăţi, sunt publicate periodic mai mult de o sută de reviste și de fanzine (n. trad.: contragerea expresiei fan magazine, revista fanilor), fără a mai pune la socoteală numeroasele cărţi, jocuri de computer și culegeri noi de povești sau istorii obţinute din diferite premii literare bazate pe opera lui Tolkien.
  • Toate societăţile Tolkien, grupate pe ţări, se împart în smial-uri. Un smial este un grup sau o delegaţie locală a societăţii naţionale (deși e mai romantic să o considerăm o vizuină de hobbit, în care oamenii se adună să-și împărtășească dragostea pentru lumea mistică și magică a lui Tolkien), alcătuit(ă) din cel puţin cinci persoane care locuiesc în apropiere, cu un thain care se ocupă de organizare.

Selecţie: Ana-Mihaela Nuţa
Sursa: Cititorul lui John R.R. Tolkien de Teodoro Gomez, Editura ARC, Chișinău, 2007