Nuanțele frumosului
Amiază de duminică! Fiica mea cea mai mică e Frumoasa Adormită pentru două ore! În tihnă, ascult frumoasa creaţie „Ave Maria”, în interpretarea frumoasei Celine Dion! O cafea fierbinte, cu miros frumos, ce mi-a umplut „încăperea şi inima toată”, sorbită pe îndelete, mă face să mă întreb ce poate fi mai frumos într-un sfârşit de săptămână…
Frumoasă poveste, cu atât mai mult cu cât este reală! Dar haideţi, printr-o plimbare comună în grădina limbii române, să culegem împreună daruri care numesc FRUMOSUL în toată bogăţia sa de nuanţe semantice!
Omul a perceput esteticul mai întâi cu ochii. S-a văzut pe sine chipeş, arătos în oglindirea apei şi s-a gândit că aşa, sau chiar mai mândri şi mai încântători, or fi arătând zeii! Un chip uman este plăcut, pentru că are trăsături armonioase, ne bucură cu un zâmbet fermecător, ne răspunde printr-o privire luminoasă. Şi, ah, ochii (de aici și vine cuvântul ochios)! Privirea lor limpede, clară, umedă, strălucitoare, senină, dezvăluind sufletul, ni se memorizează şi ea ca o amprentă a frumosului. Interesantă este asocierea frumuseţii umane cu cea a naturii: asemenea muntelui, bradului, omul este falnic sau „nalt şi frumos ca bradul”, metaforic devine „stejar”.
Vastitatea sferei frumosului înregistrează însă și relaţii cu alte dimensiuni ale existenţei umane (psihic, caracter, virtuţi, fapte, gesturi); regăsim aici microuniversuri distincte: pe lângă frumosul exterior – frumosul interior, spiritual și moral. Frumosul se citește în fenomene și în alte elemente ale universului creat de Divinitate, în creaţia umană, dar se îngemănează, așa cum observă filozoful grec Socrate, și cu utilul. Și ce minunat este că toate aceste nuanţe poartă câte un nume!
Credinţa oamenilor în triumful frumuseţii și al binelui s-a materializat, din cele mai vechi timpuri, în eroi cum ar fi Ghilgameș, regele Urukului, personajul eponim al celei mai vechi epopei ajunse până la noi, Prometeu, aducătorul de foc, Heracle, cel neîntrecut în forţă și vitejie, Făt-Frumos. Întruchipând cultul vechi al soarelui, eroul nostru popular ne apare falnic, bine făcut, chipeș. Și în purtări e vrednic, și e acătării, și cumsecade.
Aceste trăsături ale eroului rămân perene. Iar civilizaţia umană evoluează spre alte culmi ale existenţei sale materiale. Astfel, frumosul materializat în arhitectură devine sinonim cu noţiunile de somptuos, măreţ, elegant, migălos. Ţinutele vestimentare (ca cele ale lui Fred Vasilescu, de exemplu) au devenit stilate, distinse; gesturile – rafinate, galante. Operele de artă create de om sunt fascinante, fermecătoare, spectaculoase, impresionante, cutremurătoare, splendide, excepţionale, sublime, mirifice, divine chiar! Omul, fiinţă sensibilă și afectivă, după cum observă filozoful D. Hume, tinde să imprime eleganţă și rafinament în tot ce face.
Amiază de duminică! Fiica mea cea mai mică e Frumoasa Adormită pentru două ore! În tihnă, ascult o sublimă creaţie, „Ave Maria”, în interpretarea fascinantă a lui Celine Dion! O cafea fierbinte, savuroasă, ce mi-a umplut „încăperea şi inima toată”, sorbită pe îndelete, mă face să mă întreb ce poate fi mai mirific într-un sfârşit de săptămână…