Evenimente culturale marca ICR Mihai Eminescu la Chișinău

Eminescu renaște la Strășeni

Consiliul Raional Strășeni a organizat cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului de Muzică și Poezie „Eminesciana”. Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău a sprijinit prezentarea recitalului poetic „Dor de Eminescu”, susţinut de actorul Nicolae Jelescu, director artistic al Teatrului Poetic „Alexie Mateevici”, în cadrul acestor manifestări.

Festivalul de Muzică și Poezie „Eminesciana” se desfășoară tradiţional în raionul Strășeni, în pădurea Scoreni, kilometrul 6, în Poiana Eminescu, din 1986 și are ca obiectiv cunoașterea și promovarea creaţiei Poetului Naţional Mihai Eminescu. La prima ediţie, versurile poetului naţional au fost aduse în scenă de nume cunoscute ale mișcării de eliberare naţională din Basarabia ca Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Leonida Lari, Ion Hadârcă.

În fiecare an, la festival participă peste 1000 de persoane, 27 de primării din raionul Strășeni, care prezintă expoziţii ale meșterilor populari, expoziţii gastronomice, oaspeţi din raioanele vecine, formaţii artistice din România, Ucraina, Belarus, scriitori din România și Republica Moldova.

 

Dezbătând „Conexiuni culturale europene”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău a susţinut dezbaterea „Conexiuni culturale europene”, eveniment la care au participat oameni de cultură, reprezentanţi ai mediului academic, cadre didactice, organizaţii neguvernamentale și lideri de opinie. Dezbaterea a avut loc la începutul lunii august la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” și a fost moderată de directorul ICR Chișinău, acad. Valeriu Matei.

În cadrul acestei dezbateri, a fost prezentat proiectul iniţiat de Fundaţia Dignitas „Demnitate prin cultură”, care are ca obiectiv colectarea de cărţi şi reviste şi donarea acestora unor segmente specifice de utilizatori, care gândesc şi vorbesc în limba română, din instituţii de cercetare, educaţie şi cultură, societatea civilă, autorităţile publice, dar şi pentru publicul larg din Republica Moldova.

Dezbaterea, prim moment al acestui proiect, a iniţiat o suită de evenimente dedicate Zilei Naţionale a Republicii Moldova.

 

Mihail Vakulovski, la Chișinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a Republicii Moldova și Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, a organizat o întâlnire cu scriitorul Mihail Vakulovski. Evenimentul a avut loc în incinta Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.

Cu acest prilej, în cadrul Cenaclului Republica, scriitorul Mihail Vakulovski s-a întâlnit cu tineri scriitori din Chișinău și a susţinut prelegerea „Rostul cenaclurilor literare: Cena-CLUbul Tiuk!”. Întâlnirea a fost urmată de o lectură publică. A doua zi, la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, scriitorul Mihail Vakulovski a susţinut prelegerea „Tiuk! – revistele literare în mediul virtual”. Ambele manifestări au fost moderate de poeta Moni Stănilă, iar despre creaţia lui Mihail Vakulovski au vorbit doi invitaţi speciali ai Cenaclului Republica: poetul Liviu Antonesei și dramaturgul Constantin Cheianu.

Mihail Vakulovski s-a născut pe 10 august 1972, la Chișinău, într-o familie de filologi (tatăl, Alexei, și fratele, Alexandru, sunt scriitori, iar mama, Sofia, este profesoară, ca și bunicii). În 1994, absolvă Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, în 2002 își susţine doctoratul la Universitatea București. Printre volumele publicate, enumerăm Nemuritor în păpușoi, Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie, Tatuaje, Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supravieţuitorilor și altele.

 

Conferinţa Internaţională „Limba română — limbă a integrării europene”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Academia de Știinţe a Moldovei, Institutul de Filologie al AȘM și instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova, a organizat la finele lunii august a treia ediţie a Conferinţei Internaţionale „Limba română – limbă a integrării europene”.

În cadrul acesteia au fost susţinute 10 prelegeri publice dedicate limbii şi culturii române în 10 dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior de pe teritoriul Republicii Moldova, printre care Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălţi, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu”, Cahul și altele.

Conferinţa s-a înscris în seria de evenimente organizate de ICR Chişinău pentru a marca Ziua Limbii Române în Republica Moldova.