Erratum

Mă aflu în sala semiîntunecată a cinematografului Gaudeamus. Din clipă în clipă trebuie să apară primele secvenţe ale filmului „Erratum” din cadrul Festivalului de Film Polonez. Îmi place că nu ni se propune publicitate înainte de film. Luminile se sting încet. Începe filmul şi feţele celor din sală se văd din profil, puţin luminate de ecran. Nu sunt prea mulţi, din păcate…

Filmul relatează o poveste care are loc în zilele noastre, într-o familie obişnuită, despe un om obişnuit, cu griji cotidiene. Michal (Tomasz Kot) trăieşte o viaţă simplă a unui funcţionar de birou, este căsătorit şi are un fiu. Cu toate astea, are un fel de oboseală şi tristeţe pe chip. Chiar înainte de ceremonia primei împărtăşanii a fiului său, Michal este forţat de către şeful său să facă o scurtă călătorie într-un orăşel pentru a-i aduce acestuia maşina. Acest orăşel este tocmai locul naşterii lui Michal, oraş în care Michal nu este tocmai dornic să se întoarcă, mai ales că acolo a rămas tatăl său, cu care acesta nu mai întreţine nicio legătură. Acest loc îi zdruncină lui Michal modul de viaţă pe care şi l-a clădit după ce a plecat din casa tatălui său. La întoarcere, Michal întâlneşte un vechi prieten din adolescenţă, cu care a cântat într-o mică trupă. Prietenia dintre ei s-a trecut de mult şi cei doi schimbă doar nişte vorbe politicoase. Amicului său Michal îi pare mult prea distant şi străin, iar Michal, probabil, nu-şi doreşte reluarea vieţii de dinainte. Graba cu care Michal părăseşte acest orăşel generează o răsturnare de situaţie, producând acea greşeală fatală (erratum): şofând cu viteză mare, el tamponează un boschetar. Chiar dacă se constată că e nevinovat, iar boschetarul era alcoolic şi nu avea rude, Michal se simte îndatorat să rămână în acest oraş ca să onoreze memoria bătrânului. La locul accidentului găseşte nişte lucruri personale de-ale bătrânului: o pereche de ochelari, o cruce şi o fotografie a unui băieţaş. El încearcă să găsească o pistă care l-ar duce către rudele acestui bătrân. De fapt, prin căutarea identităţii acestui boschetar, Michal se caută pe sine, pe acel „el” care a fugit de acasă pentru că tatăl său nu l-a lăsat să intre la Academia de Muzică. El, personalitatea „împietrită” şi construită, îşi caută din nou tinereţea şi efervescenţa de dinainte. Îşi vizitează din ce în ce mai des tatăl, care nu vrea să-i vorbească, prietenii din tinereţe, de care îl leagă amintiri comune şi vizitează locuri cu anumite semnificaţii, marcate de evenimente şi emoţii, retrăieşte stări uitate şi… râde. Acea oboseală a chipului, pe care o vedem la început, îi trece…

Într-un sfârşit, Michal îl găseşte pe fiul boschetarului şi-i spune că tatăl lui a murit din vina sa. Se dovedeşte însă că boschetarul făcuse mai multe greşeli grave în viaţa lui de familie, pentru care este urât de fiul său. Totuşi, atunci când Michal îl înmormântează pe bătrân, fiul lui vine să-şi ia rămas-bun. Filmul ne propune, în paralel, două relaţii tată-fiu care, aparent, nu au nicio legătură. Pentru mine acest film este unul despre capacitatea de a ierta. Familia te va ierta orice ar fi şi oricât de mult ai greşi. Scena finală a filmului ni-i înfăţişează pe Michal şi pe tatăl său de ambele părţi ale uşii: tatăl în casă, iar Michal pe prag. Fiul bate în uşă întru împăcare şi, într-un târziu, aude un ciocănit de răspuns, fără cuvinte, fără scuze, o pace silenţioasă încheiată parcă prin alfabetul Morse.

Un film ca „Erratum” demonstrează că nu poţi trăi cu pietre pe suflet atunci când în urma ta mai „hodorogeşte” o durere care te apasă, fie ea un vis nerealizat, fie o ceartă acasă. Pentru a merge liniştit înainte, nimic nu trebuie să facă zgomot în urma ta.