Ecourile Clipei

Ana Creţu
cl. a XI-a, LT „Andrei Straistă”, s. Ţânţăreni, r. Anenii Noi

Textul tău se apropie de gândurile pe care poţi să le notezi într-un jurnal intim, ca apoi să le utilizezi în scrierea unui anumit gen de literatură. În momentul de faţă, textul nicidecum nu se ţine pe picioare de unul singur. Pe lângă corecturile elementare care trebuie aplicate, e nevoie să-i găseşti un cadru mai larg. În proză trebuie să se întâmple ceva. Faptul că ai văzut un copil care ţi-a amintit de copilărie şi de faptul că e destul pentru fericire să îţi iubeşti părinţii este o simplă însemnare, care, înţeleg, are o valoare sentimentală pentru tine, dar care încă nu se ridică la rang de literatură. Încearcă să escaladezi pereţii fanteziei. Caută ce se întâmplă acolo, între acei pereţi, dar mai ales dincolo de ei. Succese!

Tudor Burlacu
LT „Mihail Sadoveanu”, or. Călăraşi

Remarc o anumită acurateţe în poeziile tale, dar tot glisezi către abstract. Ca să îţi dau un exemplu, în prima poezie, cu visul, găsesc orice, numai nu urmele unui vis real. Poţi să te foloseşti de realitatea ta şi, implicit, de visele pe care le ai. Acest lucru le-ar oferi o anumită autenticitate sau măcar aerul intim de apartenenţă a eului tău. Dacă se întâmplă să nu atingi cele mai înalte ranguri artistice posibile, nu e nimic, important e să simţi că îţi aparţine ceea ce scrii, să rămâi tu, iar pentru asta e necesar să răscoleşti în tine şi să vezi ce te preocupă cu adevărat. Mi-au plăcut aceste versuri, pentru tandreţea pe care le poartă: „Doar în freamătul de ploi/ Se zbat fluturii din noi” şi „Mă cuprinde blând/ Dar mă strânge tare,/ Apoi din lacrimi/ Răsare o neagră floare”. Ar mai fi şi alte exemple. În cazul în care asta este tonalitatea cea mai apropiată de sufletul tău, trebuie doar să scrii cât mai mult şi mai aproape de tine, iar eu, la rându-mi, trebuie să te felicit pentru delicateţe şi fragilitate. Să ai inspiraţie!

Daniela Cudalb
LT „Pan Halippa”, comuna Cubolta, r. Sângerei

Când am citit „Elixir autumnal”, credeam că citesc Bacovia sau o imitaţie bacoviană şi nu e bine. Nu are niciun rost să împrumuţi stiluri pentru a scrie. Ţine minte că cea mai bună voce este a ta. Ai încredere în ceea ce gândeşti. Nu te modela după cum scriau alţii. Reinventează poezia, joacă-te cu ea sau nu te juca. Fă orice, doar ca să rămâi în ritmul şi-n stilul tău. Dacă nu le ai încă, o să le descoperi într-o zi de la sine. Ai răbdare. Nu te grăbi să deschizi bobocii cu degetele. Mult spor şi inspiraţie!

Anastasia Gribiniuc
cl. a X-a, LT „Alexandru cel Bun”, or. Tighina

Una dintre cele mai emoţionante fraze, dintre câte am citit în această serie de scrisori, este „Tu porneşti de la Nordul unui gând spre Vestul unei emoţii, de aici spre Sudul unui sentiment, şi tocmai aici, porneşti singur spre Estul unui cuvânt”. În loc de ultimul „aici” ar fi mers mai degrabă „şi de acolo”, plus că aş elimina repetiţia verbului „porneşti”. Dincolo de asta, observă cât de fin pulsatilă poate fi această hartă a sentimentelor, între afect şi cuvânt. Asemenea gânduri merită să fie scoase în evidenţă, fără a fi inhibate de abstracţiuni în genul „De ce te cufunzi în haos?”. Despre ce haos vorbeşti? Ce vrei să spui prin haos? Te referi la haosul lumii, care nu ştie nici încotro se îndreaptă, nici ce aşteaptă, la haosul cerului, ai cărui nori nu sunt străbătuţi de nicio formă definitivă, la haosul gândurilor din mintea unui nebun care nu mai ştie graniţa dintre realitate şi iluzie? Nu generaliza. Nu folosi rezumatul ideii. Despacheteaz-o pe fiecare în parte şi pune totul pe foaie, până la capăt. Oferă-ne dreptul să te înţelegem. Altceva foarte frumos este: „Acum, dacă ai să deschizi ochii, n-ai să vezi decât visul tău în palme, ţine-l strâns şi du-l spre inimă”. Aş reformula un pic: „Acum, dacă deschizi ochii, n-ai să vezi decât visul tău în palme. Ţine-l strâns şi du-l lângă inimă. Ţine-l acolo”. Referitor la celălalt text, m-ai făcut să mă gândesc că arborii toamna îşi ţin frunzele-n palme. Oricât de banal ar fi, nu m-am gândit niciodată la asta. Îţi mulţumesc pentru acest gând. Mult succes!

Marta Albu
cl. a VIII-a, Gimnaziul din Iezărenii Vechi, r. Sângerei

Desigur, ai gânduri nobile, care nu au cum să nu-mi atingă sensibilitatea, dar literatura are nevoie de un limbaj pe care ţi-l poţi forma numai citind şi scriind foarte mult. Eşti la vârsta la care simplul fapt că ai impulsul de a scrie este o performanţă. Ceea ce ai de făcut însă – ca să scrii bine – este să citeşti. Citeşte orice apuci şi scrie cu dragoste într-o deplină libertate. Inspiraţie!

Elena Chilari
LT „Alexandru Agapie”, s. Pepeni, r. Sângerei

Eşti la început de drum şi faci aceeaşi greşeală ca mulţi alţi tineri, folosindu-te de şabloane şi cuvinte mari pentru a exprima adevăruri simple. Nu-ţi spun să îţi limitezi vocabularul şi să nu mai foloseşti anumite cuvinte, dimpotrivă, dar e bine să eviţi clişeul şi să găseşti albia ta în scriere, cu suflul tău tineresc, nu tonalitatea asta de poezie scrisă în secolul al XVI-lea. Prezentul tău e altul. Viaţa ta e alta. Am intuiţia că interiorul tău este cu totul şi cu totul altfel. Citeşte şi scrie cât mai mult. Să ai inspiraţie!

Andrei Burcovschi
cl. a XI-a, LT „Luceafărul”

Tu ai un mesaj greu, însă îţi lipsesc instrumentele literare, astfel încât forma şi, respectiv, limbajul poeziei să îl atingă pe cititor. Ai aceeaşi problemă cu alegerea celor mai clişeizate cuvinte, precum şi poezia clasică, învăţată la şcoală, ca unic reper. Ai putea, de exemplu, să expui drama copilului lipsit de tată într-o proză cu detalii şi amintiri concrete, să-i găseşti o dezlegare. Lucrează şi în alte genuri literare. Poate că proza te va prinde mai bine. Îţi doresc să ajungi un scriitor mai mare decât Bukowski, dacă tot sunteţi aproape cu numele. Mult succes!

Mihaela Prisăcaru
cl. a VIII-a, LT „Luceafărul”, or. Biruinţa, r. Sângerei

Uite cum tocmai în final ai poezia: „Încui inima într-un cufăr uitat/ şi-mi pun pe piept rozeta iubirii pierdute/ Asemenea ultimelor raze din apus”. Îţi înţeleg aplecarea către metaforă, dar şi aceasta trebuie dozată şi pusă-n imagini, iar imaginile să fie plastice, tandre, frumoase, atunci când mesajul se vrea astfel. „Oasele-mi sunt coardă de vioară” nu este o metaforă reuşită. Maximum ar putea fi scheletul sau şira spinării, dar nici acestea. „Încerc să fac pod din artere” e o încercare eşuată. Ca să-ţi imaginezi asta, ar trebui să-ţi închipui un cadavru disecat, ale cărui artere studenţii de la medicină încearcă să le întindă… şi crede-mă, nu vrei să ştii cum arată aşa ceva. Am înţeles intenţia poeziei, dar trebuie să fii foarte atentă când scrii. Nu ai dreptul la clişee precum „Sufletul se scurge ca clepsidra” sau „Inima răsună ca un clopot” într-o poezie care are drept final acele superbe trei rânduri. Mai multă grijă la cuvinte şi păstrează-ţi inspiraţia înaltă. Succes!

Diana Ungureanu
cl. a IX-a, LT „Olimp”, or. Sângerei

Există ceva simpatic în stilul tău. E simplu şi amuzant pe alocuri, iar asta îţi face textele uşor de citit. Are şi din tonalitatea baladelor. Îţi ies mai bine poeziile în care mizezi pe ironie. Cele cu recunoştinţa pentru părinţi au nevoie de o altă formulă. Cred că ar trebui să încerci să scrii epigrame. Spor!

Maria Postoronca
cl. a IX-a, LT „Mihai Viteazul”

Rime facile, versuri care au mai fost scrise. Încearcă să te debarasezi de epitete şi lexeme clişeistice. Începe cu o pagină de scriere liberă. Citeşte literatură universală cel puţin două ore pe zi. Umple zilnic câte cinci pagini de cuvinte, cu orice îţi vine în minte, într-un caiet. Când scrii poezie, gândeşte-n imagini. Mai trimite-ne ce ai scris. Mult succes!

Viorica Stanciuc
cl. a IX-a, Gimnaziul din Iezărenii Vechi, r. Sângerei

Te văd un om foarte optimist, care trăieşte frumos, cu gândul mereu la speranţă şi bine. Îndemnul tău poetic nu are nimic rău în sine, dar are nevoie de cu totul şi cu totul alte cuvinte. Nu mai spune viaţă. Spune ceea ce înţelegi când spui viaţă. Spune ceea ce ştii despre viaţă, dar, rogu-te, uită-te în propria-ţi viaţă pentru asta. Scrie cum se face brusc dimineaţă, odată ce intri în contact cu apa, care sunt obiectele ce te înconjoară, din ce locuri vezi luna mai clar, ce gânduri îţi aduce, alături de cine, şi mâinile, mâinile acelea pline de sinceritate. Tu ai stat vreodată să îţi închipui omul care are mâinile pline de sinceritate, dar nu o sinceritate relativă, ci una absolută, golită de orice ascunzişuri ale minţii? Scrie despre mâinile acelea şi despre cum e să trăieşti o săptămână într-o deplină sinceritate; despre goliciunea realităţii trăite prin sinceritatea pură, care ne rămâne la urmă ca fiind unicul lucru adevărat. Aşteptăm şi alte texte.