Dezvoltarea sinelui
Dezvoltarea personală perpetuă pare a fi condiţia sine qua non a succesului, întrucât performanţa, riscul și perfecţiunea sunt inerente ideii de reușită. Astăzi, suntem nevoiţi să facem faţă unor standarde care ne depăşesc potenţele, ne impun prea multe sacrificii, prea mult timp, prea multă dedicaţie. Devine tot mai greu să discernem între evoluţia personală – activitate al cărei scop este contribuirea la realizarea aspiraţiilor personale, şi dorinţa de a trăi visuri străine, de a răspunde provocărilor. De cele mai multe ori, o confundăm cu dorinţa de a fi competitivi. Investiţia în propria persoană nu se referă la satisfacerea așteptărilor celorlalţi sau la atingerea unor obiective meschine, ci, în primul rând, la augmentarea propriului panteon axiologic, la creşterea inteligenţei emoţionale și a echilibrului interior.
Atunci când cineva sau ceva din afara ta este mai important decât priorităţile tale, dezvoltarea personală devine periculoasă și se îndreaptă împotriva propriilor năzuinţe. De aceea, evoluţia personală trebuie să fie în deplină concordanţă cu ceea ce ești. Acest concept nu se referă la acumularea unei sume de informaţii aleatorii, ci se concentrează pe ideea de personalitate, individualitate care are nevoie de experienţe, care vrea să se ajute (în engleză, self help).
Educaţia formală, cea oferită de instituţiile de învăţământ, nu pare a fi acea experienţă a cărei finalitate este îmbunătăţirea stării de conştientizare, de dezvoltare a abilităţilor şi talentelor personale.
Elevul de azi este mai blazat ca niciodată. Materiile școlare nu-i mai satisfac interesele. Teoriile greoaie, inaplicabile în practică, îl fac confuz, iar acesta nu mai poate discerne între real și imaginar, între posibil și imposibil.
Tot mai mulţi tineri anxioşi, depresivi, cu o inteligenţă emoţională scăzută, care absolvă liceul sau facultatea, nu știu la ce să se aştepte de la viaţă sau încotro să meargă. Tot mai mulţi consideră liceul un „cimitir al tinereţii” lor. Educaţia formală nu mai este sistemul potrivit pentru evoluţia personală a elevilor. În aceste condiţii, educaţia nonformală câștigă tot mai mult teren, întrucât este profund individualistă şi răspunde într-o măsură mai mare nevoilor și curiozităţilor acestora.
Dezvoltarea personală sau self help este definită de dorinţă, motivaţie, hotărâre, curaj şi acţiune. Dacă dorinţa, motivaţia şi determinarea sunt mecanismele care ne ajută să luăm decizii, acţiunea este cea care le transpune în realitatea materială. În acest sens, evoluţia personală e sinonimă cu schimbarea pe care alegem să o trăim sau pe care alegem să o visăm, iar dacă pentru unii „a se ajuta” înseamnă a acţiona, pentru alţii, a citi cărţi motivaţionale e unica schimbare pe care şi-o pot îngădui.
Dezvoltarea personală însă nu se referă numai la a citi cărţi motivaţionale sau a gândi pozitiv, la frecventarea unor cursuri și traininguri, ci este un concept definit de căutare, experienţe, conștientizare a propriei lumi, identităţi și un set de valori. Evoluţia personală este axată pe ceea ce simţi, pe nevoile lumii noastre interioare. Pentru a obţine ceea ce vrei, trebuie să fii ceea ce eşti și să aţionezi în sensul pe care ţi-l dictează propriul eu. De aceea, nimic nu îndreptăţeşte faptul de a trăi după așteptările altora, de a răspunde provocărilor numai pentru că o cere concurenţa, de a visa vi-suri străine numai pentru că încă nu le avem pe ale noastre.
Finalitatea dezvoltării personale este creşterea inteligenţei emoţionale, a echilibrului interior, conştientizarea propriei identităţi, acceptarea de sine, dar mai ales asumarea responsabilităţii pentru experienţele noastre. Responsabilitatea este inerentă evoluţiei personale.
Fie că alegem să ne trăim visurile sau alegem doar să visăm, suntem responsabili de ceea ce simţim, de oamenii pe care îi primim în lumea noastră, de ceea ce suntem și de ceea ce e înlăuntrul nostru, de eşecul sau de succesul personal.