Despre fluturi în ficat şi nkita

Nedumeriri

La facultate, am avut doar două examene în scris. La celelalte, am petrecut 10-50 de minute faţă în faţă cu profesorul, răspunzând la întrebări, aşa că scrisul tezei de licenţă mi-aduce confuzii de moment serioase, când citesc acum e-ul românesc în exemple ca acesta: Maria e frumoasă. Mă întreb imediat: de ce lipseşte accentul de pe è? A scris un analfabet?

Mü şi gï, adică eu şi tu 

În iunie, aproape de încheierea contractului de lucru la universitate, au venit să ne înlocuiască două fete noi. Una dintre ele era din Enugu, Nigeria. Vorbeşte în igbo. Nici într-o limbă nu am întâlnit un cuvânt atât de amuzant pentru fluture. Îi zice ihe na efe efe. Mi-a plăcut şi câinele – nkita, pentru că îmi vine în minte Nikita, dar nu o să uit nici broasca-ţestoasă – mbe, care seamană cu mba, adică nu. Da-ul e mai special – e-e.

Limba igbo nu are un echivalent exact pentru te iubesc, ci doar o variantă care ar exprima ideea de a-i vrea binele unei anumite persoane. Sentimentele par să fie interzise. Nu se exprimă verbal. Zice ea că în loc să-i spună copilului bravo, tatăl poate să-i pună mâna pe umăr. Atât.

Povestea a părăsit burta mea

Că tot a venit vorba de sentimente, în limba mwan emoţiile sunt transmise prin metafore conceptuale legate de corpul uman. Conform vorbitorilor acestei limbi, sentimentele sunt localizate în zrū, adică în ficat. Zrū mā lē înseamnă femeia iubită, literal – ficatul la femeie, adică (presupun eu) ficatul bărbatului e în grija femeii care-i provoacă emoţii.

Kpéé însă, adică burta, e considerată casa gândurilor, locul în care se desfăşoară activitatea mintală, aşa că atunci când ei spun „am uitat această poveste”, literal spun „povestea a părăsit burta mea”.

Trecut şi viitor

Citisem undeva că în araba vorbită zi de zi oamenii nu folosesc timpul viitor, doar în cea literară. Ca să aflu dacă e adevărat sau nu i-am scris prietenei mele Meriem din Maroc. Nu era o minciună.

Limba pe care o vorbim influenţează felul în care percepem lucrurile din jurul nostru. Deşi e o teorie criticată (de altfel, ca multe alte teorii), economistul Keith Chen susţine că vorbitorii limbilor în care forma verbului la prezent şi viitor este aceeaşi (chineza, de exemplu) vor face probabil mai multe economii în valută pentru viitor. Oare cum ar fi dacă nici noi nu am folosi o formă distinctă pentru viitor? Poate, am trăi mai intens şi am avea mai multă încredere în ceea ce ne propunem să facem mâine, săptămâna viitoare sau la iarnă?

Studiile despre cum limba pe care o vorbim ne influenţează gândirea sunt remarcabile. Dacă cineva te-ar ruga să aranjezi cronologic fotografiile în care apare o persoană la vârsta de 5, 20, 40, 65 de ani, în ce ordine ai face-o? De la stânga la dreapta. Contrar acestei deprinderi, vorbitorii de ebraică maternă o fac de la dreapta la stânga, pentru că aşa scriu ei – de la dreapta la stânga.

şi roată pe-o suit m-am toată povestea spus v-am