Cerc vicios
Căscat. Lung, obositor, molipsitor. E ora 7. Trebuie să mă grăbesc, căci altfel întârzii. Mă ridic alene din patul meu murdar și merg spre baia la fel de jegoasă. De ce mi-aș face probleme despre cum arată casa mea, atâta timp cât eu sunt impecabil de curat? Apa e curată, spre deosebire de cabina de duș, pe pereţii căreia murdăria se scurge nestingherită, fiind îndemnată de aburii fierbinţi. Cu un prosop jegos înfășurat în jurul mijlocului, merg spre dulapul cu haine aflat într-o dezordine diabolic de frumoasă și îmi înșfac unicele haine care nu sunt ale naibii de șifonate. Le scutur de vreo două ori să cadă firimiturile de la pâinea mucegăită pe care am uitat-o în dulap și le îmbrac repejor, după care ies din casă. E ora 7:30. Trebuie să mă grăbesc odată, altfel mă concediază imbecilul ăla.
Mașina-mi strălucește de curăţenie în lumina soarelui. Eu mă așez pe scaunul șoferului și conduc impecabil spre serviciu. Păcat că străzile nu sunt atât de curate ca și mine. Un ambuteiaj ameninţător șerpuiește prin nepreţuitul meu automobil. E oribil! Întârzii. Voi fi concediat. Asta e. Nu pricep de ce, brusc, au apărut atâtea mașini imaculate pe un drum atât de murdar. E drumul spre serviciul meu! Ce caută ceilalţi pe drumul spre serviciul meu? Toţi se mișcă încet de parcă ar avea părinţi ţestoase. Mă întreb ce s-o fi întâmplat de-or fi apărut atâţia oameni pe șoseaua care, de altfel, e pustie în alte zile?
Enervat, cobor din mașină să-i cer socoteală celui dinaintea mea de ce se mișcă atât de încet. E un bătrânel jegos, care îmi spune inocent că nu e vina lui și că aș face mai bine să-l bat la cap pe cel de dinaintea lui. Următorul se dovedește a fi o ea. O blondă impecabilă, dar și incapabilă, care mă sfătuiește să merg mai departe, pentru că ea nu are nicio atribuţie în formarea ambuteiajului. Mă enervează! Merg în continuare. Dau de un bărbat la fel de îngrijit ca și mine, care mă privește superior peste ochelarii lui cu rame aurite și mă trimite mai departe. Astfel, tot continui să urlu și să cer socoteală de la toţi cei care fac parte din viermele ăsta ce trece exact prin mașina mea și care mă face să întârzii la serviciu.
M-am îndepărtat binișor de mașina mea, dar continui să urlu la oameni. Ajung în faţa unei mașini ireproșabile, minunate. Sunt realmente impresionat de ea. Trec mai departe, pentru că mi-e frică să-i cer socoteală proprietarului, ce pare a fi un om impozant. În următoarea mașină dau de un bătrânel jegos, dar inocent, care-mi spune că l-am săturat și că-mi spune pentru a doua oară că nu are nicio vină. Sunt șocat.
Stop. Merg înapoi la mașina al cărei proprietar mi-era teamă să-l abordez și simt că leșin. Încerc să strig, dar amuţesc atunci când bărbatul impozant de la volan se întoarce spre mine cu o privire nervoasă de om ocupat, mă întreabă ce naiba vreau de la el și spune că întârzie la serviciu. Trebuie să fie o glumă! Oare nu vede că el e… EU? Tac și continui să-l privesc cu gura căscată. El se enervează și începe să urle la mine, cu stropi cristalini de salivă sărindu-i din gura impecabilă. Îmi cer scuze umil și merg mai departe în neștire. Sunt realmente în șoc. Cine mi-a luat locul în mașina mea?
Căscat. Lung, obositor, molipsitor. E ora 7. Trebuie să mă grăbesc, căci altfel întârzii.
Am o senzaţie neplăcută în stomac, dar nu pricep de ce. Poate o fi având legătură cu visul pe care tocmai l-am avut și pe care tocmai l-am uitat?
Mă ridic alene din patul meu murdar și merg spre baia la fel de jegoasă. De ce mi-aș face probleme despre cum arată casa mea, atâta timp cât eu sunt impecabil de curat?