BAC-ul: experiență din care nu învață nimeni nimic

Elevii, profesorii şi părinţii, cat şi miniştrii şi ofiţerii anticorupție pot afirma cu fermitate că sesiunea BAC 2012 a fost un dezastru total. Zeci de proiecte, planuri și idei ingenioase ale autorităților s-au ruinat chiar din momentul în care domnul Ghicov și domnul Şleahtiţchi au dat startul, prin emisie directă la radio, celui dintâi examen de bacalaureat, iar președinții centrelor au deschis plicurile cu itemi. În acest an am fost martorii  unei ample proceduri de demitere a directorilor centrelor de BAC şi a asistenților acestora, de sancționare a profesorilor implicați în fraudarea examenelor, de intentare a dosarelor penale pe numele elevilor… Prin sesiunea de BAC 2012 s-a încercat o demonstrare a faptului că în Moldova se combate corupția, iar învățământul vrea să fie transparent și corect. Totuși, doar la noi bacalaureatul arată în continuare în ce măsură cei deștepți sunt deștepți, iar cei șmecheri sunt șmecheri.

La 8 şi jumătate, absolvenților li s-a permis să intre în instituție. Mai întâi, itinerarul ducea prin sala special amenajată pentru depunerea lucrurilor personale. Aici elevii își luau rechizitele indispensabile pentru examen: pix, creion, riglă, radieră… totuși, se mai strecura aproape nevăzut în buzunar câte un telefon sau câte o broșurică cu formule. Așezați în sălile de clasă conform listelor de pe ușă, semnam declarațiile pe propria răspundere, o măsură formală, absolut ineficientă. După ce unii au afirmat încrezuți ca n-au nevoie de ciornă, iar alții au solicitat câte două foi, după încurajările și felicitările domnului ministru, examenul era deja în faţa ta. Unii răsfoiau cele trei file cu frică, alții cu indiferență, alții cu interes. Unii au purces la lectura poeziei, alții la fotografierea ei, alții la recitarea ei la telefon. Dezamăgirea primelor clipe de examen doar căpăta o intensitate mai mare odată cu scurgerea orelor rezervate pentru primul bacalaureat. Dezamăgirea și indignarea unor absolvenţi era direct proporțională cu obrăznicia și nerușinarea altora. Pe la mijlocul examenului, telefoanele mobile se auzeau vibrând prin buzunare și căzând năstrușnic pe jos. Asistenții se uitau neinteresat pe fereastră sau discutau cu ceilalți responsabili, în timp ce candidații căutau inspirație prin modalități totalmente diferite. Cel din urmă îți spunea să stai cu spatele drept ca să-l acoperi mai bine. Cel din fața tot pleca la toaletă, se întorcea grăbit și încruntat,completând de fiecare dată câte un item. Trecut fiind de mijloc de examen, când încercai să-ți legi mai frumos cuvintele într-un minieseu, cel din dreapta avea foile goale, umplându-le de zor abia în ultimele 20 de minute. La limba străină, cel din spate te ruga să-i traduci condiția, iar la istorie, având în față itemi ce țineau de istoria modernă și contemporană, o bună parte din candidați se uitau întrebător la portretul lui Ştefan cel Mare de pe perete. Observând la ultimul examen că majoritatea elevilor și-au lăsat telefoanele în genți, te gândeai că ofițerii CCCEC i-au speriat. Însă, odată ce colegul tău nu mai tasta de zor la mobil, ci răsfoia nervos ediția de buzunar, manualul în miniatură prin care librăriile susțin involuntar copiatul, te dezumfli din nou. Metodele de copiat la ultimul examen au fost preponderent din seria „neferoaselor”, căci detectorul de metale a cam dat aripi telefoanelor ce au zburat peste ferestre la examenul anterior.

După categorice promisiuni, inspirând teama în unii și setea de dreptate în alții prin mult așteptatele aparate de bruiaj, declarații pe propria răspundere, camere video și asistenți dintre cei mai stricți și corecți, aceste măsuri au fost practic înlocuite prin acei ofițeri anticorupție ce-i tratau pe elevi ca pe niște adevărați infractori. S-a stârnit o incredibilă vâlvă în jurul acestui subiect, căci reporterii aveau un subiect destul de interesant pentru care merita să-i pândească, la ușa centrului, înainte și după BAC, pe absolvenți cu  diverse întrebări-capcană: zi-ne o poezie, zi-ne un sinonim, o formulă, o capitală…

Atunci când ți se ascundea identitatea de pe lucrarea de examen după un colțișor de foaie îndoită și lipită cu bandă adezivă, iar, uitându-te prin clasă, vedeai elevi pe sub bănci, cotrobăind prin buzunare, când auzeai apeluri de Skype și vibrații de telefon, când asistenții nu vedeau și nu auzeau nimic, când te țineau încă vreo două ore după examen pentru a te verifica cu detectorul de metale, te gândeai încotro se prăbușește Moldova, ţara ta de glorii, ţara ta de dor…