„Ambasadori” ai culturii

Caricaturile sunt asemenea unor oglinzi curbate ce te fac să râzi/să plângi şi să cauţi autorii lor pe google.
Tot ce trebuie să cauţi însă este site-ul www.personality.com.ro, în cadrul căruia se încorporează un proiect cultural „planetar” de caricaturi/şarje, o adevărată galerie a personalităţilor neamului românesc, iniţiată de ploieşteanul Nicolae Ioniţă, autodidact în artă.

Ideea proiectului a încolţit cu mai bine de zece ani în urmă, afirmă autorul acestuia, când un ilustrator din Ucraina l-a rugat să-l promoveze pe web site-ul pe care-l construise pentru promovarea propriilor desene umoristice. Astfel, drept revanşă, domnul Ioniţă l-a rugat, la rândul său, să-i deseneze un portret de-al lui Caragiale. Ulterior, acest lucru s-a întâmplat şi cu alte personalităţi ale graficii internaţionale, născându-se „Colecţia Caragiale”. Treptat, pentru că serviciile ce i se solicitau erau tot mai complexe, a început să ceară ca „plată” şi portretele altor personalităţi. Aşa s-a ajuns la Galeria Neamului Românesc. A fost vorba deci de un plan care „s-a copt” în timp.

Acum acest proiect include aproximativ zece mii de lucrări, pictate de peste 1500 de artişti profesionişti din 141 de ţări, precum Franţa, Italia, SUA, Brazilia etc. Presa de pe toate continentele a remarcat ineditul şi valoarea proiectului iniţiat în România. Însă în toţi aceşti ani nu a fost posibilă organizarea unui festival care să-l promoveze. Mai mult chiar, niciodată nu i s-a oferit măcar o strângere de mână sau un cuvânt de apreciere, autorul proiectului lovindu-se de indiferenţa şi ostilitatea instituţiilor cu atribuţii în sprijinirea acestor proiecte.

Fără falsă modestie, am avut deseori senzaţia că acest proiect mă controlează pe mine, şi nu invers, afirmă Nicolae Ioniţă, pentru că el pur şi simplu s-a lăsat dus de val. Dar nu întotdeauna „ce e val ca valul trece”, aşa că galeria continuă să existe şi să reziste, transformându-se în adevărată valoare.

Atât expoziţiile din ţară, cât şi cele din străinătate s-au bucurat de apreciere. Astfel, autorul proiectului povesteşte că nişte funcţionari ai Ambasadei României din Madrid îl întrebau cum îşi explică uriaşul succes pe care îl are Nenea Iancu în capitala Spaniei. Foarte simplu – le-am spus – despre Caragiale nu „le vorbeşte” nişte iluştri cărturari dâmboviţeni care aici nu ar avea niciun credit. „Le vorbeşte” peste 30 de artişti spanioli, foarte cunoscuţi şi deosebit de apreciaţi în această ţară. Dacă filmul nu bate viaţa, atunci caricatura cu siguranţă, drept exemplu fiind această galerie impresionantă, care şi-a căpătat un renume dincolo de frontiere fără a se înscrie în zona VIP sau a purta tocuri şi lănţişor pe gleznă.

Galeria nu conţine doar caricaturile personalităţilor din literatură (V. Alecsandri, Gala Galaction, Nina Cassian, Ileana Mălăncioiu ş.a.), ci şi ale personalităţilor  culturii, artei, sportului (de la C. Brâncuşi, G. Enescu, Nadia Comăneci până la Făt-Frumos şi Păcală), ale personalităţilor politice, istorice (Burebista, Carmen Sylva, Regele Mihai ş.a.), precum şi ale celor din ştiinţă şi tehnică (Spiru Haret, Ioan Cantacuzino, Mina Minovici). Vernisaje întregi de caricaturi sunt adunate într-o singură colecţie. Nu se pot trece cu vederea nici personalităţile basarabene ce se încadrează aici, printre care Gr. Vieru, N. Dabija, M. Cimpoi, Gh. Ghimpu, N. Botgros ş.a.

Este incredibil cum o singură persoană a creat un proiect atât de grandios şi cum zeci de artişti/caricaturişti de prin toate părţile lumii desenează personalităţi ale neamului românesc pe care abia de le cunosc unii dintre noi. Cum un artist brazilian poate reda perfect chipul lui Păunescu şi cum un trecător român nu poate recita corect versurile unei singure poezii de-ale sale? Cum un pictor egiptean îl reprezintă pe Andrei Pleşu, pe când un telespectator schimbă canalul la difuzarea emisiunii acestuia? Cum un indonezian îl pictează pe Gheorghe Hagi, iar un dinamovist îl înjură? Astfel, această galerie devine un exemplu nu doar de artă şi valoare, ci şi de respect, consideraţie, admiraţie.

Eminescu este cel care răsare dintr-un stilou elegant, la patru ace, în viziunea lui Joshua Cairós (Spania). Or, stiloul devine un simbol al inspiraţiei, de unde cerneala pătrunde mai adânc în cuvinte. Tot dintr-un stilou răsare şi chipul Hertei Müller, pictat de Flaviano Caricaturas (Brazilia): acesta parcă ar predestina/glorifica Nobelul ori Animalul inimii, menit să urle scriiturii noi revelaţii.

Unele caricaturi vin să ne amintească de ce-au fost create şi să ne ofere din tradiţionala lor porţie de râs, chiar dacă aceasta vine în contradicţie cu tragicul bacovian, cioranian şi cu alte tragicuri existente. Altele apar clare şi reale asemenea unor adevărate portrete, ascunzând în sinea lor notorietate şi perfecţiune. Toate însă vin să completeze o galerie virtuală „de milioane” sau fie şi „de mii”, dar cu un sprijin şi o apreciere binemeritată, care încă nu îşi face apariţia de sub vreo cortină.

Totuşi, în culisele acestui spectacol de şarje stau artişti de prin toate colţurile lumii, care sunt cei mai credibili ambasadori ai culturii române, după cum afirmă Nicolae Ioniţă. Voi enumera doar câţiva dintre aceştia, printre care Erico Ayres şi Luiz Carlos Fernandes (Brazilia), Joanne Brooker şi Jules Faber (Australia), Ian Baker (Marea Britanie) şi mulţi alţii. Fie că aceşti artişti folosesc culorile sau nuanţele grafice ori mai mult imaginaţia, ei reuşesc să uimească admiratorii (şi nu doar pe cei români).

Astfel, această comoară de lucrări incomparabile doreşte a-şi găsi drumul spre un muzeu. Deşi deocamdată rămâne doar o dorinţă ca la un copil orfan, care nici la Crăciunul următor nu va avea darul sub brad, totuşi e un proiect cu speranţe mari ca şi valoarea sa. Autorul acestuia rămâne la fel de optimist, fiindcă el ştie că ideile, ca şi oamenii, au propriile lor destine.