De carte înfiat…

Ochiul lucid al Cărţii îmi disecă
Şi îmi traduce gându-nnoitor –
Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.

Măştile

Obrazele se vând acum la piaţă…
Dar, la ce bun să le mai cumpăraţi?!
Noi suntem noi, acei adevăraţi,
Doar când ne punem măştile pe faţă.