Zilele birmaneze ale lui George Orwell
Un roman dogoritor care mi-a amintit de Maitreyi, cu soare nemilos, ploi musonice, oameni mici şi negri şi, cel mai important, raportul dintre ei şi albi. Contextul e corupţia şi bigotismul imperial într-o societate în care, deşi sunt băştinaşi, negrii sunt consideraţi inferiori. În timpul lecturii simţi transpiraţia tropicală pe fiecare pagină şi descoperi viziunea amară a jugului colonial englez, fie că este vorba despre un judecător corupt, o birmaneză vândută sau despre nişte băştinaşi bătuţi. Doar un medic indian pare a fi mai integru, deşi, în lumea lui Orwell, nimeni nu mai este cu adevărat inocent.
Birmania, actuala Uniune Myanmar din Asia, este o colonie engleză. Romanul lui Orwell este, în mare parte, despre colonizatori şi colonizaţi. Primii, nişte degeneraţi ai societăţii engleze, au venit în Birmania cu scopul de a se îmbogăţi pe seama sărmanilor localnici. În Kyauktada, un mic orăşel birmanez, o mână de englezi încearcă să menţină liniştea – atât de indispensabilă Imperiului Britanic – înăbuşind mici răscoale ale băştinaşilor. Aceştia au un club european, unde îşi dau întâlnire serile, vorbind despre politica imperiului şi golind sticle de whisky. Orwell scrie că, în faţa ostilităţii localnicilor, cele două instrumente de conducere ale colonizatorului englez sunt codul „celor cinci fericiri supreme” şi alcoolul.
Un personaj comun ambelor tabere este James Flory, un englez îmbătrânit de alcool şi de birmaneze, deşi nu avea decât 35 de ani, dar cu adevărat interesat şi impresionat de cultura birmaneză. În ciuda statutului său de alb, pukka sahib, el este bun prieten cu doctorul indian al orăşelului, Veraswami. Prietenia lor este absolut dezinteresată. Flory îi destăinuie gândurile pe care nu le poate împărtăşi compatrioţilor săi, iar doctorul îi poartă un respect profund.
Totul pare a fi foarte liniştit în acest orăşel atât timp cât fiecare îşi cunoaşte locul, adică englezii nu se amestecă în treburile interne ale birmanezilor, conform aceluiaşi cod. Lucrurile se complică atunci când Imperiul Britanic emite o lege conform căreia în fiecare club englez trebuie să fie primit şi câte un localnic. Dintre toţi birmanezii, doctorul avea cele mai multe şanse de a fi admis în club – prietenia cu un pukka sahib îi dădea şi lui un statut aparte. Dar apartenenţa la club este râvnită şi de U Po Kyin, un personaj malefic şi obez, care a făcut avere ducând un mod de viaţă parazitar, acum fiind judecător birmanez. Toate intrigile regiunii sunt ţesute de el, acesta căpătând astfel numele Crocodilul.
Intriga se dublează atunci când apare Elisabeth Lackersteen, nepoata unui cuplu englez din Kyauktada. Aceasta este bine primită în clubul european dat fiind faptul că era singura femeie necăsătorită din împrejurimi. Elisabeth venise în Birmania pentru a-şi vâna un soţ care s-o întreţină şi faţă de care să-şi îndeplinească îndatoririle de soţie. Flory era şi el în căutarea unui suflet care să-l înţeleagă. Deşi totul între cei doi începe destul de frumos, dragostea lor este sortită eşecului. Localnicii, care îl interesează pe Flory, o dezgustă pe Elisabeth. Pentru ea, negrii sunt nişte babu soioşi şi inculţi, un pic superiori animalelor. Datorită trecutului ei petrecut printre artişti, ea este o „antiintelectuală”, lucru deloc compatibil cu rafturile de cărţi mucegăite ale lui Flory şi cu pianul lângă care acesta o vede de fiecare dată când se gândeşte la viitorul lor. Şi, desigur, caii, care o pasionează pe Elisabeth, nu sunt punctul forte al lui Flory. Nici tigrul vânat pentru ea nu va putea menţine această relaţie, pentru care Flory luptă într-un ţinut dominat de miros de ceapă, transpiraţie şi intrigi.
Deşi nu are rezonanţa celor mai bune cărţi ale lui Orwell (Ferma animalelor şi 1984), Zile birmaneze este deosebită datorită firului autobiografic pe care îl trage printre rânduri. Un sentiment de înstrăinare, de ratare şi multe păreri de rău fac ca romanul să te obsedeze mult timp. Presărat cu descrieri impozante şi având un aer exotic, contextul abordează subtil tema rasismului şi a imperialismului, care, per ansamblu, lasă urme în mintea cititorului, la fel ca un soare dogoritor în Birmania.