Substantive cu două variante semantice (în -ie și -iune)
Este un adevăr „istoric” faptul că unele substantive au circulat, cândva, cu două variante formale, şi anume una cu sufixul -ie, explicabil în parte prin influenţa rusă (casaţie, concesie, conversie, fracţie, instrucţie, inversie, lecţie, obligaţie, pensie, porţie, reacţie, secţie, selecţie, staţie, transmisie), alta cu sufixul -iune, de origine latino-romanică. După o perioadă de „convieţuire”, fie una dintre ele s-a impus ca literară, cealaltă fiind apreciată ca nerecomandabilă (preferându-se, pe de o parte, acţiune, nu „acţie”; emisiune, nu „emisie”; ficţiune, nu „ficţie”; naţiune, nu „naţie” etc., iar, pe de altă parte, colecţie, nu „colecţiune”; investiţie, nu „investiţiune” etc.), fie au continuat să existe ambele variante, însă diferenţiate semantic, devenind paronime.
Datorită asemănărilor, formele duble ce au „supravieţuit” sunt uneori confundate, întrebuinţându-se greşit, una în locul celeilalte, ca în următoarele enunţuri:
- Tot ce îmi spui tu este pură invenţiune. (Corect: „…este pură invenţie”)
- Cred că rezultatele slabe ale candidaţilor se datorează confuziunii unor itemi, ca şi necunoaşterii de fond a materiei. (Corect: „…se datorează confuziei unor itemi)
- Permisia de a da o fugă până acasă mi-a dat-o şeful… (Corect: „Permisiunea de a da o fugă până acasă…”)
- Dacă primea instrucţiunea corespunzătoare în şcoală, perspectivele erau altele…
(Corect: „Dacă primea instrucţia corespunzătoare în şcoală…”)
În urma consultării dicţionarelor explicative, voi reda mai jos sensurile corecte ale celor mai uzuale perechi de paronime din categoria substantivelor sus-amintite:
CONFUZIE – CONFUZIUNE
I. Încurcătură, lipsă de orientare. Confuzie mintală = tulburare de cunoştinţă care apare în cazul unor infecţii şi intoxicaţii.
II. (Jur.) Mod de stingere a unor obligaţii prin reunire în aceeaşi persoană a calităţilor de debitor şi de creditor.
INSTRUCŢIE – INSTRUCŢIUNE
I. Ansamblu de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, predate cuiva sau căpătate de cineva, prin care se urmăreşte însuşirea unei culturi generale şi a unei specializări profesionale; învăţătură; învăţământ. Pregătirea ostaşilor în vederea însuşirii teoriei şi practicii militare. (Jur.) Activitatea de cercetare a cauzelor penale. Judecător de instrucţie (în unele ţări) = magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale.
II. Indicaţie dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broşura care cu-prinde aceste îndrumări.
LECŢIE – LECŢIUNE
I. Formă de bază a organizării instructiv-educative din şcoală, desfăşurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învăţător sau a unui profesor, în conformitate cu programa de învăţământ; oră şcolară consacrată unui obiect de studiu. Ceea ce este obligat să înveţe şi să scrie un şcolar (acasă) la recomandarea învăţătorului sau a profesorului.
II. (Fil.) Fiecare dintre formele în care se prezintă textul unui autor în diferite manuscrise sau ediţii. Mod de a citi un (pasaj dintr-un) text pentru stabilirea versiunii lui originale.
PERMISIE – PERMISIUNE
I. Învoire (acordată în special militarilor) de a părăsi serviciul pe o durată de timp.
II. Învoire, aprobare (cerută de cineva sau acordată cuiva) de a face ceva; îngăduinţă, încuviinţare.
PORŢIE – PORŢIUNE
I. Cantitate determinată dintr-un material, dintr-o substanţă, dintr-un aliment, destinată a fi utilizată dintr-odată sau într-un anumit interval de timp.
II. Parte dintr-un tot (divizat); bucată, fragment.
_________________
Sursa: Ilie Radu Ștefănescu, Să vorbim și să scriem corect,
Editura Niculescu, București, 2002.