Am un tată, o spadă și niciun viitor în țară

Tatăl meu are 58 de ani, 40 dintre care e șofer. E experimentat, calculat, cumpătat, dar de fiecare dată când pleacă într-o cursă lungă mi se face inima un boţ de gheaţă. Muncește pentru un salariu modest aici. De-a lungul anilor, ţin minte, au fost multe șanse să plecăm cu totul în străinătate, la un trai mai bun, dar orice discuţie pe această temă nu avea sens. Tot ce avea sens era „doar acasă”. Acasă însemna Republica Moldova, iar El e omul care a ales asta, de fiecare dată.

La anii lui, trecut prin câteva momente mai dificile de sănătate, tatăl meu continuă să străbată Europa de Est săptămânal, mai puţin e acasă decât pe drumuri. Mi-e frică pentru el, dar am încredere în el și în cumpătarea lui. Am văzut că știe să se descurce de la cei trei ani ai mei, când, lăsată cu capul în jos, urmăream cum dansează liniile albe de marcaj pe asfalt, la ultimul geam al microbuzului pe care-l conducea.

Mult mai puţină încredere am în ceilalţi oameni. Vă spun acum ce am conștientizat recent: oamenii fac ţara. Am realizat asta într-o dimineaţă de joi, când am aflat că tatăl meu a fost atacat de niște hoţi în Serbia.

  
Țin minte că în momentul în care am auzit noutatea la telefon am inspirat adânc, m-a luat cu un val de vomă, după care voiam să urlu cum urlă câinii la miez de noapte. Am început să tremur și mi-am simţit obrajii umezi. Toată ura pentru toate circumstanţele și oamenii care au influenţat soarta la limita existenţei noastre s-a strâns într-un suflet de fiică. Ne-a zis că nu l-au bătut, nu l-am crezut, dar asta mi-a dat putere să expir și să iau aer în piept. E viu!

Până în 2009 eram convinsă că tocmai comuniștii sunt rădăcina să-răciei și a întunecimii noastre. Prin 2014 mă gândeam că politicienii corupţi, hapsâni și cei ce stau în spatele lor sunt de vină. Acum știu, oamenii sunt de vină. Cei ce au ales să rămână acasă de dragul casei sunt diluaţi de mulţimea celor ce au rămas aici ca să profite, să prostească și să fure bani, energie, cultură și, cel mai important, viitorul nostru.

Țara o fac oamenii, atitudinea lor, gradul lor de inteligenţă și de implicare nu doar socială, ci și culturală. Onoarea lor! Da, astăzi e foarte la modă să mergi împotriva sistemului, să fii diferit și remarcant. Mergi, fii! Dar nu și împotriva valorilor fundamentale, trebuie să avem grijă de sănătatea noastră psihologică și morală. Orice piatră aruncată în grădina altuia e, de fapt, încă o sechelă pe integritatea noastră umană.

Țara asta nu poate să aibă un viitor atât timp cât oamenii ei nu sunt interesaţi de asta. Invidia, lașitatea, lenea, indiferenţa și egoismul au ucis o mulţime de fapte bune, importante pentru dezvoltarea civilizată a societăţii noastre. Suntem răi, haotici și gălăgioși când stăm undeva la coadă, când ne aflăm în mijloacele de transport în comun, când ne plimbăm pe stradă, când dorim să ne arătăm supremaţia. Suntem fuduli de pantofii cumpăraţi cu câteva mii de lei și nici nu observăm că le roadem talpa de gunoaiele din stradă care zac acolo tot din cauza noastră. Poate, nu ai fost tu acela care a scuipat seminţele pe jos, dar, cu siguranţă, cel puţin o dată, ai fost tu acela care a trecut pe lângă niște indivizi ce făceau asta și ai preferat să taci.

Atitudinea noastră și non-valorile catalogate invers ucid lideri. Noi nu încurajăm apariţia unui lider adevărat, a unei clase elitiste, capabile să conducă într-un mod onorabil. Profesorii iau mită, studenţii o dau, ceilalţi care nu dau știu despre asta, dar, din nou, aleg să tacă. Iar „mito-sistemul” ăsta e viu și inepuizabil absolut în toate instituţiile: școli, grădiniţe, spitale, judecătorii, primării, guvern și parlament. Oamenii care nu vor să facă parte din acest sistem pleacă peste hotare, acolo unde vor putea să câștige un ban cinstit, păstrându-și conștiinţa curată.

Știu că aveţi o întrebare: ce e de făcut acum? Eu nu îndemn pe nimeni să părăsească ţara, dar nici să rămână sau să se întoarcă aici. Fiecare are dreptul să aleagă, însă dacă decideţi să rămâneţi acasă și să nu prindeţi rădăcini în „mito-sistem”, pregătiţi-vă spada, urmează o luptă crâncenă.