Revedere

La intrarea în Castelul Regal din Varşovia atârnă un panou: „Napoleon i sztuka”. Sztuka se pronunţă ştuca şi înseamnă artă. Deocamdată, e cel mai ciudat cuvânt pe care l-am întâlnit pentru a desemna acest concept. Ştiucă. Ştiu că. Штука.

O mai ştiţi pe Molda?
În mod natural, toate oraşele în care am trăit până acum au avut câte un râu. În Criuleni, la zece minute de acasă, aveam Nistrul, în Verona – Adige, în Wrocław – Odra. Praga nu a ieşit din cursul acestor întâmplări frumoase. Podul Carol trece peste râul Vltava. De ce scriu asta? În germană Vltava e numit Moldau.

Ai mei în loc de şuncă sau dulceaţă
Ca să nu piardă din preţiosul timp pentru jocul de cărţi, contele John Montague, conte de Sandwich, mânca la masa de joc tartine gătite din două felii de pâine, două – ca să nu se murdărească.

Şi cum de la conte a venit sandviciul, farmecul cuvintelor compuse s-a regăsit în generaţia sandvici, adică generaţia celor care au grijă de părinţii şi de copiii lor în acelaşi timp. Cu alte cuvinte, atâta timp cât părinţii tăi îţi poartă de grijă ţie, dar şi bunicilor tăi, ei fac parte din generaţia sandvici.

Prima lecţie de cehă
Când am ajuns în iulie la Praga, chiar în prima zi, tata m-a rugat să stau cu fratele meu la prima lui lecţie de cehă. În cartea din care citea am observat luna. Se cheamă měsíc. În română, luna de pe cer şi cea a anului e aceeaşi – lună. În rusă, luna anului e месяц, iar luna de pe cer e луна. Ceha e o limbă slavă totuşi. Mi-am notat mai târziu în carnet iepurele ceh. M-a întrebat de ce. Îmi place cum sună. Králík. Lui i-a plăcut alt cuvânt. Divadlo. Parcă-i diavol, dar e… teatru!

Strašnická
Eram în tramvai şi râdeam la fiecare oprire Strašnická, pentru că îmi amintea de straşnicul românesc. Următoarea staţie: Strašnice Crematorium.

Despre viaţă sau burtă, cum vreţi
Mama mi-a spus că život înseamnă viaţă şi am citit pe uşa tramvaiului Zachraňte život! Живот în rusă înseamnă burtă. Salvaţi o burtă! Asociaţia cu amicul fals rus mi se pare grozavă. Viaţă-burtă.

Atenţie Anelor!
În arabă, eu, انأ , se pronunţă ana. Dacă te cheamă Ana şi vrei să spui asta, ar ieşi cam aşa: انأ انأ , adică ana Ana. Eu sunt eu. Cam aşa ar spune şi fratele meu Adrian când vrea să-şi afirme supărat unicitatea personală, doar că pe el nu-l cheamă Ana.