Cuvinte țigănești în limba română

Romii, popor împrăștiat pe tot cuprinsul mapamondului în comunităţi adesea închise, ezoterice, angajaţi în activităţi specifice, organizaţi după reguli rigide și adesea contestate, au un traseu istoric presărat cu pete oarbe. Originea lor este disputată, deși consensul știinţific actual le identifică punctul de diseminare cu nord-vestul continentului indian. Se crede că strămoșii ţiganilor au fost membrii unei clase pariah¹. La un moment dat, între secolele VI și XI, populaţia acelei clase a ales să ia calea pribegiei, adoptând modul de viaţă seminomad cu care sunt astăzi asociaţi romii pretutindeni. Reconstruind lucrurile, credem că au început să migreze lent și în valuri spre Vest, staţionând perioade mai lungi în anumite locuri. Deja în secolul XIII îi întâlnim la porţile Europei, în Imperiul Bizantin și în Egipt, de unde s-au împrăștiat pe continent. Iniţial, europenii i-au asemănat pe ţigani egiptenilor, dându-le în consecinţă și un calificativ care a prins rădăcini ca etnonim în mai multe limbi – gitanos (spaniolă), gypsy (engleză).

În Europa ţiganii au fost rapid marginalizaţi și trataţi ca inferiori. Cutumele bizare și caracterul ocult al microsocietăţii în care se asamblau le-au atras acuzaţii de vrăjitorie, impuritate, fapt tradus de multe ori în limitarea drepturilor civile. Pe teritoriul României, istoria îi înregistrează ca robi sub domnia lui Mircea cel Bătrân. Contactul dintre români și ţigani a dus la schimburi culturale și la împrumuturi lingvistice reciproce. În continuare, ne vom referi la cuvintele ţigănești din limba română.

Acum câţiva ani, în România a fost adoptată o lege împotriva discriminării, iar ca urmare ţiganii au început să fie numiţi romi. Originea cuvântului ţigan a fost căutată în expresia grecească Atsinganoi, care din greacă s-ar traduce drept a nu se atinge. Alte teorii mai fac trimitere la cuvinte persane sau cumane care se traduc lăutar, fierar. Termenul romani² (sau rromani) este cel care desemnează etnia în ansamblu și în situaţii oficiale. În ţigănească, rom (uneori scris și rrom, pentru că în ţigănească există două alofone ale lui r, primul – cel cu care suntem obișnuiţi în română, iar cel de-al doilea, r-ul retroflex, transcris cu rr) înseamnă soţ, iar în unele dialecte, pur și simplu om. Este interesant că ţiganii au avut la români mai multe porecle, dintre care amintim danci³. Explicaţia poate fi următoarea: Danciu era un nume frecvent în ţigănime și a fost transferat, prin sinecdocă, asupra tuturor reprezentanţilor ei, așa cum rușii sunt numiţi ivani.

Cum vorbitorii împrumută masiv din limbile vecinilor, o tipologie a limbii ţigănești este greu de făcut. O parte însemnată a romilor europeni ţin de dialectul vlah, numit așa pentru că limba lor a împrumutat masiv cuvinte și structuri din română. Romii vlahi locuiesc în zona balcanică de nord: România, Bulgaria, Macedonia, Ungaria, Slovenia, iar dialectul lor conţine varietăţi precum: căldărar, ursar, lovara, corespunzând sferelor de activitate pe care grupul le-a avut la origine. În ceea ce privește informaţiile disponibile astăzi despre limba romilor, datorăm extrem de mult profesorului Gheorghe Sarău⁴. Să vedem, așadar, ce cuvinte a împrumutat româna din ţigănească.

Termeni pentru bani: biștari > bišto = al douăzecilea⁵; lovele < lova ⁶ = bani; mardei < marde = bătut, bătuţi, se referă la faptul că în trecut banii erau bătuţi din metale preţioase.

Termeni de evaluare: mișto = bine, bun⁷; bengos, derivat pe terenul limbii române din benga = draci; nașpa și nasol < nasvaló, nasul = rău; barosan < baro = mare.

Tot de aici avem în română baros, adică „ciocan mare”; a se dili, diliu, dilău < deli (tc.) prin intermediul ţigănescului dili. De remarcat adjectivul sandilău < expr. san dilo = ești prost; șucar = bun, frumos; paradit = stricat, deteriorat.

Termeni despre însușirea proprietăţii: a ciordi, a mangli.

Termeni despre ebrietate: a se matoli, a se machi și a (se) pili vin tustrele din ţigănească, după ce au fost adaptate pe teren românesc.

A gini < jin, rădăcină care înseamnă a ști ⁸.

Caraliu (poliţist) < karaló = spinos, ghimpos.

Puriu (bătrân) < purri = bătrân/ bătrână. Pronunţat cu h aspirat, înrudit pe linie indo-europeană cu pater.

Șuriu vine din ţigănește și înseamnă „cuţit”. Găsim cuvântul și în franceză, cu același sens și aceeași origine⁹.

Baftă = baht, din persană prin intermediul limbii turce. Nu știm dacă ţigăneasca a jucat vreun rol în procesul de împrumut.

Un cuvânt cu evoluţie interesantă este călău < kalo = negru. Înrudit etimologic cu numele zeiţei Kali. Romii erau călăi în mai tot spaţiul românesc, pentru că slujba era una stigmatizată, deși deloc rău plătită. În Brașov, de exemplu, călăii s-au înșiruit în istorie sub forma unei dinastii¹⁰.

Expresia ce mi-i mie, ce ţi-i ţie, cu sensul de situaţie indecidabilă sau cu două deznodăminte egale, se explică în felul următor: tanda și manda sunt pronumele personale locative la tine, la mine. Adică, ce mi-i mie, ce mi-i ţie, tot una e.

Alte cuvinte cu etimologie neclară, dar care pot veni din ţigănească, sunt: a hali, a șuţi, ditai, ghes, a mierli, bășcălie, a beșteli < beš telé = stai jos.

Gagiu ne vine din turcă, unde aghadjik însemna persoană, individ, apoi amant. În română a intrat prin intermediul limbii ţigănești, unde mai înseamnă și cel care nu e de etnie romă.

Încheiem cu etimologia unui cuvânt din colocvialul englez, anume pal, care se traduce drept amice, tovarășe, și este foarte răspândit astăzi. Vine, surpriză, din ţigănească, mai exact din prala, care înseamnă frate. În limba romani phral este înrudit cu sanscritul bhratr și, implicit, cu latinescul frater.

__________________

¹ Sistemul de organizare socială din India presupune împărțirea indivizilor în patru clase ordonate ierarhic, numite caste. Neaveniții, cei care cad în afara sistemului, sunt numiți pariah, de unde cuvântul românesc paria.
² Cu i final lung.
³ Astăzi danci înseamnă copil de țigan.
⁴ https://www.academia.edu/6820860/ Parintele_limbii_rromani_Interviu_acordat_de_Gheorghe_Sarau_ziaristuluiGeorge_Lacatus_in_13_aug._2013_ nepublicat_21.04.2014_
⁵ Alexandru Ciorănescu, Dicționar etimologic român.
⁶ Termen întâlnit și în argoul rusesc, лавэ = bani.
⁷ Conform unei etimologii urbane, mișto ar proveni din expresia nemțească mit stock = cu baston, cu referință la domnii bine care umblau cu baston în Bucureștiul interbelic și stârneau admirație. Etimologia este defectuoasă.
⁸ Nu există infinitiv în țigănească.
⁹ http://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/surin/75742
¹⁰ http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dinastia-c-l-ilor-bra-oveni