Carpe diem, tinere!
Într-un text-meditaţie citit recent pe internet, de altfel destul de siropos, am întâlnit următorul fragment: „A înţelege că tot ce ne înconjoară nu e veșnic este dovada înţelepciunii. Dacă un om ţine minte asta, în inima lui ia foc pasiunea. În interiorul său apare un curaj nemaiîntâlnit de a răspunde provocărilor, de a se cufunda fără știinţă în jocul pe care-l numim generic viaţă”. După lectura acestor rânduri, am rămas împietrită, cu ochii mijiţi din cauza unui vânt nevăzut și cu senzaţia că stăteam în faţa unui aisberg, pe care refuzam să-l văd.
Oamenii mi-au apărut asemenea unor pioni, iar în faţa noastră, a fiecăruia, o infinitate de posibilităţi își croiau drumul. Interconectate, drumurile ne puteau duce către o familie sau o carieră, o anumită destinaţie de călătorie sau poate, o carte pe care am vrut, dar nu am mai scris-o. Cu toate acestea, noi, pionii, ne mișcăm haotic. Scopurile noastre de cele mai multe ori nu trădează o viziune. Nu urcăm mai mult decât primele trepte ale piramidei lui Maslow. Rămânem blocaţi de propriile fobii, copleșiţi de situaţia complicată din ţară și amăgiţi de iluzia că „vom mai avea timp” să ne îndeplinim visurile. Această tendinţă este confirmată și de savanţi. Într-un articol dintr-o revistă americană, oamenii de știinţă afirmau că majoritatea visurilor noastre pot deveni realitate chiar la sfârșitul săptămânii curente. Se refereau, firește, la micile bucurii ale vieţii, preponderent materiale. Inclusiv această statistică confirmă faptul că oamenii tind să-și amâne dorinţele, chiar și cele mai nevinovate.
Veţi spune că e un clișeu și veţi avea dreptate, însă fiecăruia dintre noi îi este dat un anumit număr de zile pe acest pământ. La fel ca în videoclipul formaţiei canadiene Nickelback, deasupra capetelor noastre se află un ceas de precizie, care măsoară cât ne-a mai rămas. Asta nu ar trebui să ne înfricoșeze, ci să ne mobilizeze să ne organizăm existenţa. A răspunde provocărilor nu înseamnă a-ţi da pe fereastră toţi banii pe un bilet spre Maldive, ci a te-ntreba: eu ce vreau să fac în această viaţă? Răspunsul nu trebuie să fie neapărat măreţ. Doar puţini dintre noi vor lăsa o amprentă peste generaţii, însă cu toţii vom lăsa o amintire ce îi va însoţi pe cei ce i-am iubit și care ne-au fost dragi. Ce fel de amintire vrei să lași tu?
Farmecul tinereţii constă exact în această uluitoare imensitate de posibilităţi. Mă tem că prăbușesc un alt clișeu, însă vârsta pe care o au cititorii Clipei siderale mi se pare mai frumoasă decât copilăria. Lipsiţi deocamdată de grijile vieţii adulte, tinerii pot păși pe tărâmul luării primelor decizii importante. Cunoștinţele din școală le sunt scutul de protecţie, iar sensibilitatea adolescenţei îi face precauţi și pătrunzători. Sunt curioși și rebeli. Pe toţi îi caracterizează un idealism înduioșător, ce se va risipi cu trecerea anilor. Însă cel mai frumos este că se află în pragul acestei întrebări: eu ce vreau să fac în această viaţă? Iar răspunsul corect e… orice. Fiecare va alege dintr-o întindere fără margini de oportunităţi.
Tu, tinere! După ce vei fi răspuns la această întrebare, nu aștepta să te mai gândești, să revizuiești ţinta. Nu-ţi spune că vei decide luni sau luna viitoare, ori poate în 2016. Ceasul zvâcnește neîncetat deasupra creștetului, iar visul tău poate începe acum, în clipa în care ai decis să nu-l lași deoparte.
Identifică domeniul care te pasionează, citește cât mai mult cu putinţă și o să vezi cum gândurile și aspiraţiile tale capătă forma unui vis pe care vei râvni să-l trăiești. Dacă vei fi pasionat, îţi va fi mult mai ușor să devii cu adevărat bun în domeniul ales. Vei găsi prieteni, colegi de pasiune, oameni cu care vei împărtăși poate chiar marele tău vis. „Fă ceea ce-ţi place cu adevărat și nu vei munci nicio zi din viaţa ta”, susţinea în acest sens filozoful chinez Confucius.
Într-un cuvânt, alege să-ţi trăiești visul acum. Carpe diem sau „trăiește clipa” este renumita expresie extrasă dintr-un poem latin scris de Horaţiu, unul din cei mai importanţi poeţi din perioada de aur a literaturii romane. În timp, versul a devenit un aforism. Personal, vreau să învăţ a trăi având ca motto cele două cuvinte. Să fiu prezentă în propriul corp în fiecare clipă, să nu-mi mai las visurile pe mâinile incerte ale viitorului. Nu e ușor să renunţi la stabilitatea prezentului, la sentimentul confortabil că visul te așteaptă undeva acolo, dar realizezi că decizia de a-l face prezent în viaţa ta va merita toate eforturile. Preia și tu această deviză, numită carpe diem! Vei înţelege că multe clipe trăite vor căpăta o altă semnificaţie.