Amintirea primului clopoţel

M-am trezit de dimineaţă cu marea bucurie că mă voi duce, în sfârșit, la școală. Nu aveam răbdare să îmi prindă mama fundiţele albe și mari în păr. Am luat ghiozdanul în spate și am pornit la școală cu mari emoţii. Am intrat în curtea școlii ca într-o poveste. Erau toţi frumoși și veseli, dar mie îmi părea totul străin. Atunci a apărut Zâna Poveștilor. Avea ochi blânzi, zâmbet fermecător și voce lină. M-a luat de mână și m-a așezat în prima bancă. A sunat clopoţelul. Toţi vorbeau atât de frumos, încât eram mândră că știu a vorbi această limbă. Cei mari ne-au felicitat pe noi, boboceii, și ne-au dorit drum bun în lumea cunoștinţelor, iar noi, la rândul nostru, le-am urat succese. La sfârșitul sărbătorii un băiat din clasele mari m-a luat de mână și am dat primul sunet de clopoţel din viaţa mea. În clasa întâi am fost 7 copii. Apoi au început să mai vină și acum suntem 13. Împreună străbatem lumea imensă a cunoștinţelor.