Războiul nevăzut

Ruxandra-Maria Popuţoaia
cl. a XI-a, CN „Petru Rareş”, Piatra-Neamţ
Premiul I, secţiunea „Eseu – liceeni”

Ne-au topit. Ne-au psihanalizat, ne-au dezintegrat, ne-au divizat şi separat şi disecat. Ne-au făcut iarăşi nevoi, ne-au redus stările la condiţii mecanice, ne-au turnat în şabloane în care nu avem cum să fim fericiţi. Cine?

Ne-au expropriat de sufletele noastre. Ele se întorc acum dimineaţa şi murdăresc aşternutul de ură şi invidie şi toată mizeria pe care au adunat-o de pe străzi. Ne-au trăit vieţile în fiecare zi. Cine?

 Ei.

Aristotel spunea că provocăm război pentru a trăi în pace, dar nu trebuie să fii bun ca să meriţi pacea? Nu cumva suntem ipocriţi când sfinţim drapelul şi invocăm divinitatea înaintea luptei în care ne conduce setea de moarte? Da, moarte, căci în război să fii victorios înseamnă să dai mâna cu moartea şi să-i încredinţezi toate sufletele căzute în pământ.

Războiul nu-i neapărat cu fum şi arme şi urme de tancuri. Războiul n-a fost până acum între bine şi rău, între moral şi imoral. A fost între stânga şi dreapta, a fost în alb şi negru. N-a fost niciodată gri, dar a fost mereu învăluit într-o teroare abisală, în contextul determinat de eternitatea Edenului şi a Infernului şi astăzi este la fel, mai mult ca niciodată.

Linia ce ne desparte este dintotdeauna un drum drept. Este definită clar pe principiile antice ale democraţiei, ale liberului-arbitru. Dar nu este democraţia însăşi una dintre limitele libertăţii? Nu sunt libertăţile, posibilităţile infinite, ele însele definite pe existenţa limitelor, a îngrădirilor individului? Libertatea există in măsura şi raţiunea propriei limite, dar şi a posibilităţilor mult mai mari de a alege prost, de a greşi.

Aruncă o privire de partea cealaltă. Suntem obligaţi să te lăsăm sa arunci o privire, să te lăsăm să pleci dacă asta îţi doreşti. Haide, ai curaj, apleacă-te şi priveşte în jos… Nu te vor ataca cu gloanţe, te vor distra, te vor face să râzi, iţi vor oferi programe de divertisment pentru sufletul tău, ca să fii fericit. Te vei simţi bine. Fără să le pese cât ştii, te vor primi indiferent dacă eşti prost sau deştept… Nu te vor alunga din case, nu-ţi vor pârjoli oraşul. Te vor muta în camere pătrate mici, aşezate una peste alta. Îţi vor da chiar şi un televizor şi un telefon mobil, să nu te simţi vreodată singur.

Nu ne vor prăda ţara, nu ne vor ameninţa cu sărăcia. Se vor oferi fericiţi să te înveţe cum să-ţi organizezi industria, cum să-ţi creşti grâul şi cum să-ţi zideşti casele. Vor scrie cărţi cu reguli atent selectate, iar dacă vei fi ascultător îţi vor garanta prosperitate şi bogăţie, aşa cum au şi ei. Nu te vor confunda în mulţime, te vor individualiza. Vei fi chiar tu, vei avea onoarea să fii reprezentat de un cod unic, pentru că îi interesează persoana ta. Aşa vor şti totul despre tine, când e ziua ta, unde stai, unde te afli în fiecare moment, pentru că le pasă atât de mult de tine.

Dacă tot nu te-au convins, îţi vor promite că vor avea grijă şi de sănătatea ta. Vei primi mâncare perfectă, care a primit exact la fel de multe raze de soare, picături de apă, vitamine, cât vor hotărî că ai tu nevoie. Îţi vor îmbutelia nişte fericire în sticlele de Coca-Cola şi Moş Crăciun le va aduce în fiecare iarnă într-un camion roşu care dă pe dinafară de atât de mult spirit al Crăciunului.

Vei fi cel mai deştept, toţi veţi fi cei mai deştepţi cu zeci de motoare de căutare pe internet. Vei fi popular, cu milioanele de prieteni de pe reţelele de socializare. Aşa îţi promit ei fericirea şi se ţin de cuvânt.

De partea astălaltă suntem noi. Noi, cei care găsim plăcere în delirul simţului, noi, piele fierbinte care stinge picăturile de ploaie din furtunile lor, suntem eroii de care tot noi avem nevoie. Nu o să-ţi promitem nimic, în cea mai mare parte a timpului o să trăim, o să iubim viaţa, încercând să merităm ca la sfârşit să putem merge Acasă. Nu vom spera să atingem fericirea aici. Vom alerga toată viaţa totuşi spre ea.

Ne vom întări câteodată pentru luptă. Vom îngenunchea şi ne vom ruga la Cineva să ne cureţe, ca şi cum ne-ar da sufletele la spălat. O să aducem câte o cană cu vin să ne curăţăm şi de vise şi astfel o să avem grijă de sufletul tău. Nu te vei simţi singur, pentru că o să ai miliarde de fraţi… Nu te vom sfătui să te legi de lumea asta, când lupta se va fi terminat, tu vei avea un infinit în care să locuieşti.

Vei primi ploaie şi dogoarea soarelui şi vei avea roade, şi vei îngenunchea adâncindu-ţi mâinile în ţărâna jilavă pe care ţi-au lăsat-o ai tăi. Vei fi un nume, vei fi un Ioan, un Matei, un Gavril şi vom afla totul despre tine, privindu-te în ochi.

Vei citi, ca să ai poveşti. Să ai gânduri. Poveştile şi gândurile nu ţi le va lua nimeni şi le vei putea lua cu tine mereu. Aşa nu vor mai putea să te înfrângă. Vei avea sufletul curat, aşa nu vor şti să ţi-l omoare. Vei citi sute de cărţi şi la sfârşit vei citi Cartea Cărţilor. Atunci ai să Ştii. Atunci vom fi unul singur.

Suntem noi şi ei. Şi limita este doar o linie simplă, umilă. Ceea ce este de o parte îşi găseşte negare de partea cealaltă. Eşti viu până treci dincolo. Dar nu ai să poţi vreodată să te ascunzi la mijloc, nu ai voie să fii al nimănui.

Noi ştim cum se termină lupta. Am mai văzut filmul acum 2000 de ani. Am înţeles că nu luptăm pentru a demonstra cine are dreptate, ci pentru a distruge limita, căci limitele sunt definite de ceea ce este dincolo. Binele are până şi el propria umbră, fără de care devine ireal, dar o vom smulge din pământ şi o vom ridica alături de noi. Aşa am putea trăi cu toţii. Deşi la sfârşitul războiului nu moare nimeni, după moarte avem căi diferite.

Războiul nevăzut este la fel de vechi precum Lumina. Războiul acesta hotărăşte cine va trăi după ce vom fi cu toţii umbre.