Prieteniile virtuale
Cătălina Bălan
Mai ceva ca SIS-ul
Nu folosesc Facebook-ul ca să-mi fac miliarde de prieteni imaginari. Nu am timp pentru aşa ceva. Facebook e oarecum o continuare on-line a vieţii mele 3D. Lista mea de prieteni de pe FB e împărţită în trei grupuri: familie, scriitori, colegi. Pe listă nu am „clone”, dubioşi, obsedaţi, ci doar prieteni, cunoscuţi, amici, colegi de clasă şi oameni care nu-mi sunt neapărat amici, dar pe care i-am cunoscut personal. Pe unii „prieteni” mi-aş dori să-i cunosc la un moment dat tête-à-tête. Cei mai mulţi sunt scriitori sau oameni care au legătură cu literatura.
Majoritatea oamenilor pe care îi urmăresc publică în revistele literare, au bloguri. Sunt cât se poate de reali. Au o viaţă activă. Cu alte cuvinte, sunt oameni cu scaun la cap. De pe Facebook aflu ce au mai scris, publicat, postat, pe unde au mai călătorit, ce au mai citit, ce poze trăsnet şi-au mai făcut, ce bucurii mai au. E şi asta o modalitate de a obţine informaţii despre noile evenimente literare, apariţii editoriale, lansări, polemici principiale şi chiar despre noile bârfe literare.
Uneori pot să comunic cu „prietenii” mei în timp real, dacă, desigur, am şi eu timpul necesar. Iar pe chat nu vorbesc decât cu vreo 2-3 oameni din familie, ocazional, ca distracţie.
Nu ştiu cât de mult mă ajută FB să socializez. Îl folosesc într-un scop cât se poate de egoist: ca să văd ce fac cunoscuţii mei chiar şi atunci când nu suntem neapărat în acelaşi loc, în acelaşi timp şi ca să văd ce evenimente importante li s-au mai întâmplat. E un instrument foarte util, am toate datele la dispoziţie oricând am nevoie, mai ceva ca SIS-ul. Başca, FB mă anunţă prin e-mail de fiecare dată când e ziua de naştere a cuiva.
Nu cred că un site de „socializare” poate face chiar mari minuni pentru un „încuiat” sau un timid. Dacă ţi-e dat să socializezi, o faci şi fără marele Facebook. Dacă nu, nu. Like-urile virtuale şi comentariile sub pozele unor necunoscuţi nu se înscriu la capitolul „socializare”, ci la „pierdere de timp”.
Oricum, din cauza denumirii eronate a listei de oameni pe care îi laşi să-ţi vadă profilul pe FB, s-a denaturat destul de mult sensul cuvântului prieten. Dacă-aş avea măcar 5 prieteni şi nu 3000, cât au alţii prin diferite liste, m-aş considera un om fericit. Viaţa e viaţă, netul e net pentru mine.
Nu am conturi şi pe alte site-uri de socializare, cred că mi-ar mânca timpul pe care ar fi bine să-l folosesc în scopuri serioase.
Maria Fărâmă
Între socializare şi socio… sălbăticire?
Este adevărat că Facebook-ul mă ajută să-mi fac prieteni. Poate, acesta e şi argumentul pentru care tot amân ştergerea profilului. Cu mulţi dintre ei ţin legătura mult mai uşor, cu atât mai mult dacă ne aflăm departe, astfel reţelele devin un prilej de comunicare mai accesibil. E un fel de a ne urmări unii pe alţii. Din postările noastre se desprinde ceea ce facem, unde suntem, stările noastre, cum arătăm (de ce nu?, fiindcă prin fotografii ceilalţi văd într-un fel sau altul evoluţia noastră, treptele prin care trecem), evenimentele la care participăm. De asemenea, urmărim bloguri, site-uri care vizează arta, cultura, viaţa socială, făcând astfel un amplu schimb de informaţii, de lucruri noi şi utile. Se promovează diverse campanii educative, se invită la diverse evenimente, astfel devenim activi, participând şi integrându-ne cu succes într-o societate bazată pe valori.
Atâta timp cât utilizez raţional minutele pe facebook accept ideea de socializare.
Ele mă ajută să socializez, dar în măsura în care sunt conştientă şi nu mă las purtată de valul virtualului sau, cum prefer să-i zic în ultimul timp, eterna iluzie.
Cu toate că ne facem noi prieteni, comunicăm, facem schimb de idei, la un moment dat putem cădea în plasa obsesiei reţelelor. Ne distanţăm de real, creându-ne iluzia unei alte lumi. Şi ne infiltrăm inconştient în acest spaţiu, iar tot inconştient o parte din personalitatea noastră se modifică. Unii au transformat aceste reţele în panouri publicitare ale propriei persoane. Să fim atât de narcisişti? Noi credem că fiind pe Facebook, bunăoară, toată lumea ia parte la viaţa noastră. Mai credem că dacă suferim (şi ne exprimăm aceasta prin vreun status), ceilalţi sunt solidari cu noi. Dar de unde atâta empatie? Foarte puţini iau parte la suferinţa noastră. Pur şi simplu, ne amăgim, şi totuşi ne simţim importanţi. Până şi denumirea e o chestie de imagine; face; o să ripostaţi că mai e şi book, dar acest cuvânt, probabil, e o consolare pentru cei ca mine, care mai cred în cărţi.
Mă mai întrebam în ce măsură socializăm şi în ce măsură ,,sălbăticim”. Unele reţele devin spaţii cu tot felul de dialoguri şi comentarii absurde, care pur şi simplu nu au sens şi fură în adevăratul sens al cuvântului timp. Recunosc, am fost prinsă câteodată în ele, ca mai apoi să-mi trezească repulsie.
Nu ar fi mai bine să consumăm energia intelectuală în alte scopuri decât să o irosim pentru veniturile lui Zuckerberg?
Emanuela Sprânceană
Lâncezeala şi în-singurarea din spatele fb
O prietenie virtuală nu poate substitui totalmente una reală, deşi poate fi un început bun pentru cei mai introvertiți, timizi, care comunică cu dificultate. Prieteniile virtuale există și sunt frumoase indiferent de… furnizorii de internet. J Noi le facem să fie așa. Sunt prețioase pentru mine, mai ales când vin dintr-o prietenie reală, însă nu doar în acest caz. Orice relație, fie şi virtuală, te ajută să cunoști lumea altei persoane, să completezi-îmbogățești lumea ta, să te înțelegi-accepți pe tine însuți. Probabil, doare mai puțin când pierzi pe cineva care ți-e friend doar în lumea virtuală. Evident, întâlnești mulți spameri și, cu siguranță, printre prietenii mei virtuali există unii care vor spune același lucru despre mine. Important e să știi cum să-ți configurezi propriul spațiu virtual așa încât să te simți bine. Deși niciodată nu se poate ști până la capăt…
Poți socializa on-line cu succes și cu evidente satisfacții, poți răspunde la sondaje, poți semna petiții pentru a protesta on-line sau a susține virtual o cauză… până în pânzele albe. Mai greu e să mobilizezi protestatarii on-line să iasă în stradă, să întreprindă ceva concret și mai ales să probeze realmente o schimbare de atitudine. Deși unele evenimente de dată recentă demonstrează contrariul. Ar fi multe de zis despre efectul de lâncezeală generală pe care-l comportă tot ce înseamnă tehnologizare… Spațiul virtual creează o frumoasă iluzie a comuniunii de orice fel, iluzia apropierii de celălalt, a împărtășirii. Aceste… până la urmă, surogate ale apropierii ne stau la îndemână și ne ajută să depășim (sau să aprofundăm) crize de tot felul și însingurarea dintotdeauna a fiecăruia dintre noi.
Adrian Gavriliuc
Comunicarea „fast”
Să-mi fac prieteni – nu m-a ajutat. Probabil, pentru că nu mi-am propus acest scop. Toţi „prietenii” cu care „comunic” prin FB sunt prieteni pe care îi cunosc de mai mult timp, prieteni cu care am făcut cunoştinţă în alte circumstanţe. Am scris comunicare între ghilimele, pentru că aceasta diferă de cea „normală”: faţă în faţă sau… la telefon. Este o comunicare expres, „fast” sau, în cel mai bun caz, „impuls” – de la care, eventual, s-ar putea porni o discuţie mai amplă, dar în afara spaţiului web.
Cred că FB m-a ajutat totuşi să mă socializez. FB e o „bază de date” care, mai mult sau mai puţin, ne trădează. Fotografiile, legăturile web, mesajele, comentariile lăsate acolo întotdeauna pot servi drept pretext pentru interpretări/provocări/teme de discuţie.