Poezie

***

Ştiai oare că fluturii iubesc?
Uneori simt că mor în tine…
Şi mi-e frig
Te strig
Cuvintele mă rod, mă pironesc,
Dar tac…  şi nu mai spun nimic.

Încerc să mă feresc de ochii tai
Privind flămândă-n adâncimea lor
…de ce mă ai,
De ce mă lasi,
Mă vrei,
În rama amintirilor?

Şi pentru că de mult prea multe ori
…mă minţi…
Te cred,
Te las
Şi mă-mblânzeşti cu buze
Îmi pare rău,
dar n-a rămas loc
…pentru scuze…

Şi-mi pare rău
De fluturi,
De tine şi de zori,
Dar n-a rămas loc
Pentru noi
Sau pentru flori.

Viceversa

Aştept o minune să mă schimbe,
Coborând de pe treptele curcubeului.
Coborând de pe treptele curcubeului,
Aştept o minune să mă schimbe.

Pentru a putea ajunge pe lună,
Îmi lipesc aripi din penele visului.
Îmi lipesc aripi din penele visului,
Pentru a putea ajunge pe lună.

Vreau, nu contează-n ce limbă,
Un cuvânt făurit din putere.
Un cuvânt făurit din putere
Vreau, nu contează-n ce limbă.

Un cuvânt, dar cine să-l spună?
Să audă şi sufletu-n mine.
Să audă şi sufletu-n mine
Un cuvânt, dar cine să-l spună?

Aştept o minune să mă schimbe
Pentru a putea ajunge pe lună.
Vreau, nu contează-n ce limbă,
Un cuvânt, dar cine să-l spună?

Pleci şi tu

Stau pe puntea putrezită
Dintre cele două stânci
Şi pe cursul lin al apei
Te văd, mamă, cum dezghioci
Pălării de răsărită.

Mă îndrept cu pasul iute
Înspre raza curgătoare
Care pare-atât de vie
Sub luminile solare
Ce se-adună să m-asculte.

Păpădiile-şi iau zborul,
Iarba-şi pleacă capul moale
Când se-apropie de talpă
Vârfurile-i verzi şi goale
De se ia de mine dorul.

Palid, rece, făr’ de glas,
Chipul meu se pierde-n spume.
Pleci şi tu, copilărie,
Fără nici măcar a-mi spune
Bun-rămas!

Rugă

Doamne, dă-mi puterea Ta o secundă
Să-mi simt sângele-n vene curgând
Ca lumina din ea să pătrundă
Până-n măduva unui cuvânt.

Fă-mi un semn permanent pe pleoapă
Ca să mângâi cu el goliciunea,
Fă-mă iarbă din lut, fă-mă apă,
Să acopăr cu mine lumea.

Dă-mi o zi sau o noapte senină
Cu sclipirea cuvintelor mute
Şi mă lasă cu inima plină
De urechi ce-ar dori să asculte.

Lasă-mi ochii deschişi fără voie
Într-o lume în care Te văd,
Să plutesc ca pe arca lui Noe,
Ispăşită de crudul prăpăd.

Să mă nasc în apus de soare,
Sorbind lumea şi farmecul ei.
Să fiu om într-o lume în care
Nu există decât dumnezei.