Poezie

Veronica Buga
cl. a XII-a, LT „Mitropolit Nestor Vornicescu”, s. Lozova, r. Străşeni
Premiul III, secţiunea „Poezie – liceeni”

Iubirea mea…

Iubirea mea e un suflet pierdut
Cu gust amar de fiere
Şi surghiunită de tine –
Trup meschin.
E doar o carcasă acum,
Ciuruită pe dinăuntru,
Mâncată de păsări.
Ai dezasamblat-o parte cu parte
Şi ai aruncat-o la piese vechi.
Acum nu ai nevoie de ea,
Dar când maşinăria-ţi din piept va fi defectă,
Vei căuta să răscumperi piesele aruncate
La un preţ mult prea mare…
Ironia sorţii.

Cuvintele

Încerc să-mi scriu destinul cu vârful lacrimii,
Însă cuvintele nu mă mai ascultă,
Precum eu nu ascult de inimă.
Oare mă plagiază?
Le-am uzat pe toate.
Acum mi-e trist şi rece…
Şi am nevoie de ele ca de viaţă,
Fiindcă s-au impregnat adânc în mine,
precum pietrele pe mormintele solitare.
Îmi trebuie o alifie
Să le ung balamalele ruginite de vreme,
Să le urnesc din loc
şi să le înşir ca altădată pe petale de suflet.

Viaţa-moarte

Albă-neagră,
Veselă-amărâtă,
Lungă-scurtă,
Eternă-trecătoare…
Aşa poate fi viaţa omului;
Totul depinde de noi,
De felul cum vom plămădi aluatul –
Gros-subţire,
Repede-încet,
Atent-distrat,
Alb-negru.

Dragostea

De câte ori dragostea
Înfloreşte în anotimpuri nepotrivite!?
Şi, sărmana de ea,
Suferă amarnic din cauza
Ploilor abundente de lacrimi,
A ninsorilor de tristeţe,
A tunetelor de vorbe grele…
E acoperită cu o pojghiţă de trădare,
E bătută de vânturile geloziei…

Uneori…

Uneori am impresia că sunt un cactus
De care nimeni nu îndrăzneşte să se atingă
Să nu se înţepe.
Alteori am impresia că sunt o pană
Pe care mulţi o evită –
Li-i frică de fineţea ei.